BCR şi Erste Asset Management au lansat un nou concept de investiţii în fonduri deschise: „You Invest“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BCR şi Erste Asset Management au lansat luni, oficial, conceptul de investiţii „You Invest“, un produs pe care grupul l-a popularizat pe şase pieţe. Conceptul este axat pe alegerea plasamentelor în funcţie de trăsăturile individuale ale fiecărui investitor în parte şi asigură o transparenţă totală privind respectivele plasamente.

În România, în doar 8 săptămâni de la avizare, cele 6 fonduri deschise de investiţii You Invest au atras 3,3 milioane de euro.

Dragoş Neacşu, şeful Erste Asset Management, a declarat la conferinţa de presă de lansare a conceptului că target-ul de vânzări pentru fondurile You Invest este de 20-25 de milioane de euro în acest an, iar în următorii 2-3 ani îşi propune să atragă 100 de milioane de euro.

Grupul Erste are ca "bazin" de colectare iniţială cei 450.000 de clienţi din BCR care au depozite de minimum 10.000 de lei – investiţia minimă necesară în fondurile You Invest, sau echivalentul în euro (2.500 euro).

Profilurile fondurilor

You Invest Solid în lei şi în euro vor investi până la 10% în acţiuni, între 80% şi 100% în obligaţiuni şi instrumente de piaţă monetară şi vor avea şi până la 10% investiţii alternative. În cazul fondului în lei, comisionul de subscriere este de până la 2%, cel de administrare de 1,1%, iar durata recomandată de investire este de minimum trei ani. În cazul You Invest Solid în euro, comisioanele de subscriere şi administrare sunt mai mici decât în lei, de 1%, datorită volatilităţii mai mici consemnată pe fondurile în euro.

You Invest Balanced în lei şi în euro au o cotă mai mare de acţiuni (până la 30%) în portofoliul plasamentelor, în detrimentul obligaţiunilor şi instrumentelor monetare, durata recomandată de investire urcând la cinci ani.

You Invest Active în lei şi în euro au o cotă semnificativ mai mare de acţiuni (până la 50%) în portofoliul plasamentelor, durata recomandată de investire fiind, aici, de şapte ani.

Ce sunt investiţiile alternative? Plasamente în fonduri de real-estate (imobiliare), commodities (mărfuri), hedging şi alte strategii de diversificare, a explicat Dragoş Neacşu.

Mai multe detalii despre noul concept de investiţii şi efoluţia unităţilor de fond puteţi găsi pe platforma ro.youinvest.ro

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite