Giganţii energetici din Rusia combat sancţiunile cu nanotehnologie, listări la Hong Kong şi investiţii în Brazilia, Argentina şi Mexic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afectate de sancţiunile Statelor Unite ale Americii si Uniunii Europene, tot mai mulţi giganţi energetici din Rusia încep colaborări cu diverse alte companii şi state, astfel încât să se diversifice.

Astfel, gigantul brazilian Petrobras a anunţat că va coopera cu Transneft, transportatorul de ţiţei al Rusiei. Colaborarea dintre cele două entităţi vine în contextul unui parteneriat semnat între Rusia şi Brazilia. Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit în data de 14 iulie cu Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei, la Fortalezza, unde cei doi şefi de state au anunţat extinderea prezenţei Rusiei în sectorul petrolier brazilian.

Transneft se află pe lista corporaţiilor energetice ruse vizate de sancţiunile occidentale, alături de Gazprom Neft şi Rosneft. Acestea au blocat accesul la finanţare pe pieţele financiare europene, în vreme ce SUA au blocat orice fel de colaborare cu entităţile respective, dar şi cu Gazprom, Lukoil şi Surgutneftegaz, în proiecte vizând explorarea Arcticii, a extragerii de ţiţei de la mare adâncime, dar şi a explorării şi exploatării şisturilor.

Materiale avansate pentru Arctica şi zăcăminte neconvenţionale

Gazprom Neft a preferat un alt gen de parteneriat: va colabora cu Rusnano – compania de tehnologii avansate în nanotehnologie a Rusiei – pentru realizarea de materiale şi tehnologii necesare în exploatarea Arcticii şi a resurselor neconvenţionale, a anunţat Alexander Dyukov, directorul executiv al grupului petrolier. Şeful Rusnano este Anatoli Chubais, fost vicepremier al Rusiei în vremea lui Boris Ielţîn.

Gazprom se listează în Hong Kong şi bagă un miliard de dolari în Argentina

De asemenea, concernul Gazprom – cel mai mare producător de gaze din lume – a anunţat în urmă cu două zile că doreşte să se listeze pe bursa de la Hong Kong, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor cu Europa. 

Gazprom nu este vizată direct de sancţiunile privind accesul pe piaţa financiară, însă băncile vestice au devenit reticente şi au îngheţat creditarea şi asupra colosului rus. 

În urmă cu două săptămâni, Gazprom a anunţat că va investi un miliard de dolari în Argentina în proiecte de petrol şi gaze.

Acordul cu Buenos Aires a survenit în contextul în care Argentina este din punct de vedere tehnic în incapacitate de plată, în urma unei decizii a unui judecător din SUA. Oficialii argentinieni au acuzat de mai multe ori fondurile speculative americane de această problemă, numindu-le „vulturi“.

Lukoil vrea proiecte în Mexic şi listare un miliard de dolari în Hong Kong

Concomitent, Lukoil şi Gazprom sunt interesate să investească şi în sectorul producţiei de energiei electrică din Mexic, în cooperare cu compania de utilităţi CFE, deţinută de către statul mexican. De altfel, Lukoil a semnat în februarie un memorandum şi cu Pemex – monopolul mexican din domeniul petrolier. Şeful Lukoil, Vagit Alekperov, a anunţat ulterior că Lukoil doreşte să participe la proiecte petroliere marine, din Golful Mexic.

În fine, Lukoil doreşte, la rândul său, să se listeze pe bursa de la Hong Kong, acest lucru urmând a avea loc în 2015. Lukoil vrea să obţină din listare un miliard de dolari.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite