Carlos Ghosn: Soarta Renault e legată de Peugeot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renault ar avea de înfruntat probleme dacă rivala PSA Peugeot Citroën ar ajunge să aibă dificultăţi serioase, deoarece cele două grupuri îşi împart o mulţime de furnizori comuni, a declarat Carlos Ghosn, directorul alianţei Renault-Nissan, citat de MarketWatch.

„Nu avem absolut niciun interes pentru ca acum competitorii noştri francezi să aibe dificultăţi serioase, pentru simplul motiv că împăţim foarte mulţi furnizori“, a spus Ghosn. Iar dacă aceşti furnizori vor ajunge, la rândul lor, să aibe probleme din cauza PSA sau a altui producător de autoturisme „şi noi vom avea dificultăţi“, a mai spus şeful Renault, potrivit sursei citate.

Naţionalizare parţială pentru Peugeot

Consiliul de administraţie al Peugeot se va întâlni mâine pentru a decide un plan care va consfinţi intrarea statului francez şi a grupului chinez Dongfeng Motor în acţionariat, printr-o majorare de capital de 3 miliarde de euro.

Familia Peugeot deţine în prezent la grupul auto francez o participaţie de 25%, care îi conferă 38% din drepturile de vot. Dacă acordul va fi aprobat, deţinerea familiei va scădea la 14%, nivel care va fi egal cu participaţiile care vor reveni statului francez şi Dongfeng, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

Peugeot încearcă să îşi facă ordine în finanţe şi să se extindă în China şi sud-estul Asiei.

Chinezii de la Dongfeng, acţionar nou

Ghosn, care conduce şi producătorul japonez Nissan, a mai afirmat că nu vede vreun risc pentru Renault faptul că se profilează o alianţă între Peugeot şi Dongfeng. El a notat că atunci când Nissan a creat, în 2003, o companie mixtă cu Dongfeng, grupul chinez avea deja un parteneriat cu Honda, iar Dongfeng a avut un comportament exemplar în păstrarea intereselor Nissan separate de cele ale Honda.

Familia Peugeot, cel mai mare acţionar al PSA Peugeot Citroen, se va reuni azi pentru a decide dacă să aprobe două acorduri menite să asigure viitorul producătorului auto francez. Pe lângă naţionalizarea parţială şi injecţia de capital de la Dongfeng, Peugeot este aproape de un acord cu Banco Santander pentru o înţelegere privind finanţarea, care ar înlocui eventual garanţiile din partea statului francez care permit grupului francez să funcţioneze.

Potrivit acestui acord, Santander ar intra într-un parteneriat egal cu Banque PSA Finance pe pieţele europene şi va plăti în numerar pentru preluarea unui portofoliu de împrumuturi de la divizia de finanţare a producătorului auto.

Mai puteţi citi:

Bogdan Nica, şeful ANPC: „Oamenii nici nu ştiu că sunt păcăliţi şi că li se iau nişte sume nejustificate la leasing“

Contractele-cadru de leasing sunt problematice în special atunci când instituţiile nu respectă ceea ce se află în contract, în schimb au pretenţia ca persoanele fizice să îşi respecte obligaţiile, astfel că oamenii nici nu ştiu că sunt păcăliţi şi li se iau nişte sume nejustificate, a declarat Bogdan Nica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Dacia a avut în ianuarie cea mai puternică creştere a vânzărilor auto în Franţa, cu o creştere de 18%

Dacia a înregistrat în luna ianuarie cea mai puternică creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi în Franţa, cu 18%, la aproape 9.000 de unităţi, cu o cotă de piaţă de 7,16%, în timp ce piaţa franceză a revenit uşor după mai mulţi ani de scădere, scrie Mediafax.

În timp ce Ford opreşte producţia la Craiova săptămâni la rând, compania va angaja 11.000 de oameni în SUA şi Asia

În timp ce Ford a tot amânat realizarea unei producţii anuale de 300.000 de autoturisme şi acelaşi număr de motoare la uzina de la Craiova, constructorul auto tocmai ce a anunţat că vrea să angajeze în 2014 un număr de 11.000 de oameni.

Dinastia Peugeot, dispusă să renunţe la compania de 200 ani a familiei

Familia fondatoare a concernului Peugeot Citroen este dispusă să cedeze controlul marelui fabricant de autovehicule către americanii de la General Motors, pentru a salva compania, anunţă marile agenţii de presă.

CE verifică dacă salvarea Peugeot respectă regulile ajutorului de stat

Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată în privinţa planului de reorganizare al grupului Peugeot Citroën, pentru a vedea dacă respectă reglementările referitoare la acordarea ajutoarelor de stat.

Peugeot iese din componenţa indicelui bursier al celor mai mari companii franceze

PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător francez de automobile, şi-a pierdut locul în componenţa indicelui bursier CAC 40 al celor mai mari companii listate din Franţa, după scăderea acţiunilor cu peste 60% în ultimele 12 luni, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Peugeot va închide o fabrică din Franţa şi va reduce producţia la o alta, suplimentând concedierile

SA Peugeot Citroen, cel mai mare constructor auto francez şi al doilea din Europa, va închide o fabrică din Franţa şi va reduce producţia altei uzine, suplimentând concedierile cu 3.600 locuri de muncă, la 9.600, pe fondul scăderii vânzărilor de automobile în Europa, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Volkswagen şi Peugeot încearcă să obţină împrumuturi direct de la BCE

Companiile producătoare de automobile Volkswagen şi Peugeot intenţionează să apeleze la programul de finanţare pe termen lung al Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a facilita scăderea costurilor de finanţare ale producţiei de automobile din regiune. Deşi împrumuturile BCE sunt disponibile doar pentru bănci, ambele companii au şi divizii bancare prin desfăşoară negocierile împrumuturilor.

Moody’s a redus ratingul Peugeot

Înrăutăţirea situaţiei financiare a grupului PSA Peugeot Citroen a determinat Moody’s să retrogradeze ratingul producătorului auto de la "Baa3" la nivelul "Ba1" din categoria "junk", nerecomandată pentru investiţii, iar perspectiva este negativă, potrivit Bloomberg.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite