Curs franc elveţian. Care sunt ţările în care explozia francului a făcut ravagii
0
România nu a adoptat nici o măsură de protecţie împotriva deprecierii leului în cazul creditelor în valute exotice. După şocul de joi, planurile de conversie vor avea efecte neglijabile, deprecierea leului faţă de francul elveţian fiind de peste 15%.
Conversia creditelor din franci elveţieni, în special, contractate de persoanele fizice în perioada de boom, s-a deovedit o măsură salutară atât în Ungaria, cât şi în Polonia, ale căror bănci aveau o expunere mare pe valutele exotice. Pentru ţările baltice impactul a fost redus, cele trei state fiind în zona euro, scrie Adevărul Financiar.
România. Norocul României constă în ponderea redusă a acestor tipuri de împrumuturi (5% din total) ceea ce face ca sistemul bancar să traverseze cu pierderi reduse şocul valutar. Deşi premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, să discute cu oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) despre situaţia creată prin creşterea bruscă a francului elveţian în raport cu euro şi leu, intervenţia acestuia e tardivă şi nu poate fi decât populistă în acest moment. Invitaţia la discuţii a premierului Ponta nu-i mai poate ajuta pe cei 200.000 de români care deţin astfel de credite şi din care o parte cu siguranţă nu vor mai putea să achite împrumutul. Cursul anunţat de BNR pentru francul elveţian a crescut, joi 15 ianuarie cu 15,7%, la 4,3287 lei/franc, maxim istoric, şi a trecut de 5 lei la cotaţiile din piaţa bancară raportate la euro, iar cursul pentru euro a depăşit pragul de 4,5 lei/euro, dolarul atingând şi el o valoare record faţă de leu.
Polonia. Situaţia este deosebit de dificilă în cazul Poloniei, unde conversia creditelor din franci elveţieni este încă în fază incipientă. Băncile au acordat credite de 131 de miliarde de zloţi (30 de miliarde euro), 46% dintre acestea fiind contractate de persoane fizice.
Mai multe pe acest subiect în Adevărul Financiar.
Mai puteţi citi: