O nouă victorie a unui client împotriva băncii: un piteştean a obţinut în instanţă reducerea dobânzii de la 10% la 2% pentru un credit ipotecar în euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un piteştean a câştigat recent procesul cu BCR la Curtea de Apel privind clauzele abuzive din contractual de credit ipotecar, după ce pierduse la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în alt dosar. Astfel, instanţa a decis reducerea dobânzii de la 10% la aproximativ 2% pe an.

M. Toma s-a judecat timp de cinci ani cu Banca Comercială Română (BCR) pe dobânda din contractele de credit ipotecar, scrie economica.net. În decembrie 2013, Curtea de Apel Piteşi i-a dat acestuia câştig de cauză în mod irevocabil şi a constatat ca fiind abuzivă clauza prin care dobânda curentă se calculează în funcţie de dobânda de referinţă variabilă a BCR. 

Astfel, în loc de o dobândă de 10%, acesta va plăti sub 2% (Euribor + 1,5 puncte procentuale) pentru împrumutul luat. Pentru asta a fost nevoie de două procese, care au avut însă abordări diferite.

M. Toma, fost director de sucursală bancară din Piteşti, a dat în judecată BCR cu cinci ani în urmă. Acesta a pornit procesul cu banca în 2009, pentru două credite ipotecare în euro luate în 2008. Formularea privind dobânda curentă din contract era una standard pentru împrumuturile ipotecare oferite de BCR la acea vreme: după o perioadă de un an în care dobânda era fixă, aceasta devenea variabilă după formula „dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă a BCR, care se afişează la sediile băncii", la care se adaugă o marjă fixă, în general de 1,5 pp.

De la o dobândă de 6,85% în primul an, clientul a trecut la una de 10,5% din cel de-al doilea. Nemulţumit de această situaţie, în condiţiile în care referinţa pieţei la euro (Euribor) scădea vertiginos în debutul crizei, clientul s-a adresat Protecţiei Consumatorilor şi apoi instanţei de judecată. 

Citiţi mai multe pe economica.net. 


Mai puteţi citi: 

O nouă victorie a unui client împotriva unei bănci: a obţinut reducerea dobânzii de la peste 11% pe an la mai puţin de 2% pentru un credit imobiliar în euro. Un sucevean care s-a adresat Protecţiei Consumatorului, reclamând dobânzile prea mari calculate de bancă pentru un credit de 200.000 de euro, a obţinut reducerea dobânzii, totodată unitatea bancară fiind amendată cu 5.000 de lei, potrivit Mediafax.

Nici băncile nu citesc contractele: un rus a păcălit o bancă să semneze un contract extrem de păgubos, pe care nu-l poate rezilia. Dmitri Argakov n-a fost de acord cu termenii unei bănci din Rusia pentru card de credit. Aşa că a scanat contractul şi l-a modificat prin punctele esenţiale: dobândă zero, niciun comision bancar şi nicio limită de creditare, o taxă de reziliere a contractului de 180.000 de dolari şi amenzi de 90.000 dacă banca nu respectă clauzele. Fără a citi contractul semnat de Argakov, angajaţii băncii l-au semnat.

Cea mai mică dobândă pentru un credit, câştigată la ÎCCJ! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză unui client al Băncii Comerciale Române care a acţionat în judecată banca în urmă cu doi ani din cauza unor nereguli privind dobânda aplicată unui credit contractat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite