Grupul E.ON vinde mai puţin curent electric şi gaze naturale în România, dar profitul creşte odată cu liberalizarea preţurilor
0Profitul operaţional al grupului german E.ON în România a crescut în primele nouă luni din acest an, datorită liberalizării preţurilor la electricitate şi gaze naturale, în condiţiile în care, la nivel global, compania germană a raportat o scădere cu 7% şi o pierdere netă de 14 milioane de euro.
„Profitul înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) a fost mai mare în România şi Spania. Profitul în România a crescut datorită provizioanelor mai mici, deşi acest efect pozitiv a fost limitat într-o oarecare măsură de o nouă taxă pe proiectele de construcţii“, potrivit unui raport publicat companie şi citat de Mediafax.
Grupul notează că vânzările de gaze naturale ale E.ON în România, Marea Britanie, Germania, Italia şi Olanda au scăzut din cauza vremii calde şi a competiţiei crescute de pe aceste pieţe.
În aprilie, E.ON România a previzionat o cifră de afaceri în creştere pentru acest an, în condiţiile în care liberalizarea pieţei de energie şi gaze continuă. De asemenea, E.ON a estimat că volumele de gaze şi energie care vor fi comercializate în acest an se vor situa la nivelul din 2013. Anul trecut, volumele totale de gaze şi energie comercializate în România au fost de 29,4 TWh, cu 13% sub nivelul din 2012.
Cifra de afaceri consolidată a E.ON România a scăzut anul trecut faţă de nivelul din 2012, la 4,65 miliarde lei (1,05 miliarde euro), în principal din cauza diminuării cantităţilor vândute.
În România, grupul E.ON deserveşte aproximativ trei milioane de clienţi în 20 de judeţe din Transilvania şi Moldova. Nemţii deţin distribuţia de electricitate în Moldova şi distribuţia de gaze naturale în jumătatea de nord a ţării.
Pierderi la nivel de grup
La nivelul grupului, E.ON a raportat o pierdere netă de 14 milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an, în comparaţie cu profitul net de 2,6 miliarde de euro consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Profitul înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) a scăzut cu 7% în intervalul ianuarie-septembrie, la 6,63 miliarde de euro, de la 7,13 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2013.
Vânzările totale ale E.ON au generat venituri în valoare de 81,35 miliarde de euro, în scădere cu 9%, de la 89,33 miliarde de euro.
Mai puteţi citi: