Coface: Peste 100.000 de companii au intrat în insolvenţă în ultimii cinci ani, adică 16% din totalul firmelor. Peste 450.000 de locuri de muncă au dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a avut 105.545 companii care au intrat în insolvenţă între 2011-2015, însemnând o medie anuală de aproximativ 20.000 de companii insolvente. Volumul este foarte mare, în condiţiile în care reprezintă aproximativ 16% din totalul companiilor înregistrate în România şi respectiv un sfert din totalul firmelor active, adică cele care au venituri, potrivit unui comunicat Coface.

Ravagii printre companiile mari

 Nu doar numărul companiilor insolvente din intervalul analizat este foarte mare, ci şi dimensiunea acestora: 2.933 dintre companiile insolvente în intervalul analizat aveau o cifră de afaceri peste un milion de euro, în condiţiile în care media companiilor active la nivel naţional pe acest segment de venituri a fost de 23.455. 

Astfel, mediul de afaceri din România a pierdut în ultimii cinci ani aproximativ 13% dintre companiile cu venituri mari. 

De altfel, principalele companii intrate în insolvenţă în perioadă au fost Hidroelectrica - care a şi ieşit cu succes din reorganizare, Oltchim, combinatele siderurgice Mechel, Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) sau retailerul de bricolaj Ambient.

„Comparând cifrele cu cele înregistrate la nivel regional sau în ţările mai dezvoltate, observăm că fenomenul insolvenţelor a fost exploatat în sens negativ, companiile cu probleme financiare abuzând de un cadru legislativ şubred şi foarte protector cu partea debitoare“, se arată în comunicat.

Media incidenţei insolvenţelor la 1.000 de companii active în cazul României între 2011-2015 a fost de 40 companii insolvente, de aproape patru ori peste nivelul Europei Centrale şi de Est, în condiţiile în care România a fost tot timpul în primele trei ţări din regiune din acest punct de vedere. 

Mai mult, ponderea companiilor insolvente pentru care s-a deschis procedura de insolvenţă la cererea debitorului a crescut de la aproximativ 30% în 2008 (nivel anterior crizei financiare), până la aproape 55% în  2015. Doar 2%-3% dintre companiile insolvente din România se reorganizează cu succes, de aproape zece ori mai puţin decât media ţărilor dezvoltate din UE. 

Îmbunătăţiri în ultimii ani

Începând cu anul 2014, numărul insolvenţelor nou deschise a scăzut pe fondul intrării în vigoare a noului cod privind deschiderea procedurii de insolvenţă: mai întâi cu 28% în 2014, apoi cu 50% în 2015, iar estimările Coface pentru 2016 indică o contracţie a acestora cu încă 25%. „Spre deosebire de anii anterior, anul curent este primul în care Coface observă o scădere a insolvenţelor nou deschise cuplate cu o diminuare a riscului sistemic“, se arată în comunicat. 

„Pierderile financiare (datorii care depăşesc nivelul activelor fixe) cauzate de firmele care au intrat în insolvenţă în primul semestru al anului curent au scăzut cu 56%, în timp ce pierderile sociale (numărul locurilor de muncă pierdute) s-au diminuat cu 12%. Îmbunătăţirea disciplinei de plată în anul curent devine vizibilă la nivel naţional: valoarea instrumentelor refuzate la plată în primul semestru al anului curent a scăzut cu aproximativ 70%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, de la 5,7 miliarde de lei la doar 1,7 miliarde de lei, în timp ce numărul SRL-urilor nou înregistrate în perioada analizată a crescut cu 26% (cel mai ridicat nivel după 2010)“, precizează Coface.

Urme adânci lăsate în economie

Totuşi, nivelul foarte ridicat al insolvenţelor din ultimii cinci ani (2011-2015) a lăsat urme adânci în economia naţională.

Prima o constituie plafonarea creşterii economice: conform estimărilor Comisiei Europene, nivelul PIB potenţial al României pentru 2011-2015 a avut o medie de 3%, semnificativ sub nivelul de 5% înregistrat înaintea impactului crizei financiare. Factorii cheie care au contribuit la această contracţie au fost reducerea investiţiilor străine directe şi absorbţia modestă a fondurilor europene (elemente esenţiale pentru finanţarea formării brute de capital), nivelul scăzut al productivităţii şi sporului negativ în evoluţia forţei de muncă (pe fondul efectului de emigrare, din ce în ce mai vizibil în rândul populatţei calificate). Firmele românesti care au intrat în insolvenţă în 2011-2015 au generat o cifră de afaceri totală de 92,5 miliarde de lei, respectiv 9% din cifra de afaceri medie înregistrată de toate companiile din România în intervalul respectiv. 

Productivitatea foarte scăzută a companiilor respective, pe fondul unor investiţii ineficiente sau cu o finanţare nesustenabilă, a contribuit negativ la valoarea adăugată de la nivel naţional. 

Astfel, dacă societăţile intrate în insolvenţă ar fi mai eficiente, atunci economia naţională ar creşte mai puternic.

450.000 de locuri de muncă au fost desfiinţate

Reducerea deficitului bugetar prin creşterea veniturilor fiscale alimentate de contribuţiile sociale suplimentare este o altă problemă. Companiile care au intrat în insolvenţă între 2011-2015 avea 451.956 de salariaţi, respectiv 11% din totalul locurilor de muncă raportate de toate companiile active. În condiţiile în care doar 2% dintre companiile insolvente se reorganizează cu succes, putem aprecia că majoritatea acestor locuri de muncă au fost desfiinţate. „Mai mult, având în vedere că firmele româneşti care îşi întrerup activitatea au o durată medie de viaţă de 11 ani şi sunt de două ori mai multe decât nivelul companiilor nou înmatriculate, este greu de crezut că firmele nou înfiinţate pot absorbi o parte importantă a celor peste 450.000 de salariaţi care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza insolvenţei angajatorului. Dacă ne gândim că nivelul şomajului raportat de INS pentru România în 2011-2015 a fost relativ stabil, înseamnă că o parte dintre aceşti salariaţi s-au angajat la alte companii, însă majoritatea acestora probabil că a emigrat în străinatate, în căutarea unui loc de muncă“, potrivit estimărilor Coface.

Totalul veniturilor fiscale generate de impozitele pe salarii şi de contribuţiile sociale pentru 2015 a fost de 26,6 de miliarde de lei, declaraţiile financiare ale companiile care au intrat în insolvenţă în perioada 2011-2015 indică un impact de aproximativ 3 miliarde de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 29% din totalul deficitului bugetar din 2015.

Pierderi provocate furnizorilor şi băncilor

De asemenea, au fost provocate pierderi şi creditorilor. Declaraţiile financiare ale companiilor care au intrat în insolvenţă între 2011-2015 indică un nivel total al datoriilor acumulate în bilanţ de 127,5 miliarde de lei, respectiv 15% din totalul datoriilor aferente tuturor companiilor din România. 

„Dintre toţi creditorii firmelor insolvente, furnizorii au înregistrat cele mai mari pierderi, în condiţiile în care aceştia concentrau 47% din totalul datoriilor, respectiv 60 de miliarde de lei. În acest clasament, următorii creditori care au pierdut sunt instituţiile de credit (bănci, instituţii financiare nebancare, companii de leasing), care raportau 36 de miliarde de lei datorii în bilanţul companiilor insolvente, respectiv 28% din totalul datoriilor. Mai departe, acestea sunt urmate de autorităţile statului, cu găuri constatate de 26 de miliarde de lei şi o pondere de 20% în totalul datoriilor firmelor insolvente. 

Doar 6 miliarde de lei, respectiv 5% din totalul datoriilor, au fost atrase de firmele insolvente de la entităţi afiliate, adică de la patroni şi firmele lor. 

„Faptul că furnizorii au înregistrat cele mai mari pierderi din cauza companiilor care au intrat în insolvenţă în perioada 2011-2015 nu este o întâmplare. Pe fondul condiţiilor de finanţare bancară din ce în ce mai exigente începând din 2009, firmele private au fost nevoite să apeleze din ce în ce mai mult la creditul furnizor“, arată Coface.

Termenul mediu de încasare a creanţelor înregistrat de companiile româneşti a crescut de la 60 de zile în 2008 la 104 zile în 2015.

În acest context, companiile mari şi foarte mari au jucat progresiv un rol din ce în ce mai semnificativ de „bănci comerciale“ pentru clienţii acestora, preferând să accepte termene de încasare extinse, punctează raportul. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite