Sebastian Papaiani, internat la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marele actor Sebastian Papaiani (79 de ani), care l-a interpretat antologic pe Ieremia în ''Toate pânzele sus'', se află internat în spital, în stare gravă,  după ce a făcut atac cerebral.

Actorul Sebastian Papaiani a fost transportat de urgenţă, luni dimineaţă, la spitalul Universitar, în stare gravă, în urma unui atac cerebral.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cârstoiu, a declarat pentru News.ro că Sebastian Papaiani este internat la Secţia de Neurologie, el precizând că nu poate da alte informaţii despre diagnostic, dar arătând că starea de sănătate a acestuia este în prezent bună.

Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Piteşti. Şi-a petrecut copilăria, după cum declara într-un interviu, ''într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten...''. 

Tatăl său, Alecu Papaiani, era grec de origine — Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii. La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.

A absolvit, în 1960, Institutul de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti. În 1961, şi-a făcut debutul în producţia cinematografică ''Purgatoriul nr. 5'', iar în 1963 joacă în comedia regizorului Geo Zaizescu ''Un surâs în plină vară''. Filmează an de an, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu acelaşi nume (1974). Deosebit de talentat, şi-a câştigat popularitatea şi simpatia publicului prin rolurile de comedie, dar şi prin cele în care a abordat şi registre mai grave. Rămâne de neegalat în rolurile Plutonier Căpşună din seria ''B.D'', Alecu din ''Astă seară dansăm în familie'', Pompei din ''Toamna bobocilor'' şi mai ales Ieremia din serialul TV ''Toate pânzele sus''.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite