În sensul că eroul shakespearean înzestrat cu puteri supraomeneşti menite să-l călăuzească spre adevăr şi dreptate îşi pune de la început harurile în slujba teatrului. El se anunţă după primul gong ca fiind regizorul, conducătorul trupei de actori care se pregăteşte să joace Furtuna (ni se înfăţişează de altfel în ţinută de stradă) împărţindu-le rolurile, aranjând decorul, luminile, muzica, pregătind textul de spus. Doar patru actori vor îmbrăca pe rând haina personajelor din piesă ajutându-se evident de  marionete şi măşti pentru a ne spune povestea fostului rege alungat pe insula vrăjitoarei Sicorax unde, prin vrăjile lui, eşuează după un naufragiu corabia cu propriii lui uzurpatori.

Sunt introduşi de Marcel Iureş care iniţiază amuzat jocul indicându-le scenele în calitate de metteur en scène, dar şi en jeu, cel care-l dublează pe Prospero erijându-se la vedere în îndrumătorul trupei de teatru. Pe scenă se creează în acest fel o complicitate eficace, mai ales că Prospero însuşi asistă la mai toate isprăvile supuşilor săi, ale preferatului Ariel, acel duh nevăzut care apare în triplă ipostază în acest spectacol pentru a accentua natura sa de himeră ubicuă şi indispensabilă. Cele mai reuşite momente sunt produse însă de apariţiile lui Caliban, sălbaticul şi nesupusul fiu al vrăjitoarei, înlănţuit acum de Prospero care-l oropseşte în numele cărţilor şi a civilizaţiei pe care le apără. Asta şi pentru că scenografii Alexandru Remus Gabor şi Raluca Aioniţoaie i-au asigurat o apariţie spectaculoasă sub forma unei marionete uriaşe pe cât de hidoasă pe atât de simpatică.

Scena e completată de prezenţa cuplului comic Stefano-Triculo, care călăresc monstrul în înfăţişarea unor cheflii minusculi ca în fabula cu puricele şi elefantul. Pentru cuplul tinerilor Miranda (fiica lui Prospero) şi Ferdinand fiul regelui duşman, Cristian Pepino a imaginat combinaţia dintre o actriţă care joacă la înăţişarea ei reală şi o marionetă (Ferdinand) cu care se însoţeşte într-un mod cât se poate de original (Miranda îl ia pur şi simplu în braţe pe Ferdinand). Diorama din fundal unde se proiectează sub forma unui joc de umbre cam improvizat renumita furtună este din păcate prea puţin folosită în spectacol ca şi cele câteva obiecte - relicvă plantate în scenă, care intră în acţiune doar spre sfârşit şi pentru puţine momente.

Magia rămâne mai degrabă pe seama capacităţii de travestire a actorilor, o bună provocare pentru Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Geo Dinescu şi Marin Fagu, cei care dau viaţă personajelor cu aplomb şi plăcere a jocului, alături de maestrul lor Prospero, rol în care Marcel Iureş ne-a stârnit dorinţa de a-l vedea şi într-o Furtună adevărată, pe scena mare. Cei mai mici s-au întâlnit deocamdată cu un digest din care sperăm că au înţeles morala poveştii şi a eroilor ei, atraşi fiind mai cu seamă de arta de a povesti a cunoscutului actor.

Spectacolul a putut fi văzut şi la Bucureşti în încheierea Festivalului internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls organizat şi găzduit de Teatrul Ţăndărică.