Cu această „Chiriţă“ am făcut şi noi un interviu.

Horia, cum ai primit propunerea de a o juca pe Coana Chiriţa?

Cu emoţie şi cu foarte multă bucurie. Emoţie pentru că este un rol arhicunoscut pe plaiurile moldave şi cu nişte rădăcini solide. Mari actori au interpretat acest rol. Bucurie, pentru că este un rol pe care mi-am dorit să îl joc. Nu credeam că va veni momentul atât de repede, dar Dumnezeu ştie să aranjeze lucrurile aşa cum trebuie.

Este deja al doilea travesti pe care îl faci  anul asta. Te-ai specializat în roluri de femeie?

Vrei nu vrei, te specializezi. Îmi este destul de greu, să îţi sun sincer. Pentru că am tendinţa de a merge ca un bărbat şi uit că trebuie să fiu mai „doamnă“. La „Chiriţa“ a durat destul de mult până am devenit mai feminină. Am repetat destul de mult. Dar norocul meu este că în distribuţie sunt, pe lângă nişte actriţe fabuloase, prietene de ale mele de suflet, şi mi-au vândut trucuri şi au stat cu „ochii“ pe mine şi mi-au zis ce trebuie corectat la mers, gestică etc. Dar, sper că după  acest, al doilea travesti să urmeze o pauză de câţiva ani şi să revin la rolurile de bărbaţi.

Chiriţa este strâns legată de Teatrul Naţional din Iaşi. A fost un pariu dificil să joci un rol pe care ieşenii îl ştiu pe de rost?

A fost un pariu dificil  să devin credibil(ă). Cât de cât! Nu am fost foarte emoţionat sau speriat de predecesorii mei care au interpretat acest rol. Fiecare a fost bun la timpul lui. Este, într-adevăr, o presiune destul de mare pentru că Moldova ştie la perfecţie Chiriţa. Dar, după vreo 2 săptămâni de repeţii m-am liniştit pentru că mi-am dat seama că Ion Sapdaru duce spectacolul într-o linie care mie îmi place mult. Cea a „clasicului dus puţin în contemporaneitate) şi fără inserţii de tehnologie modernă. Mie imi plac foarte mult spectacolele clasice. Şi cele modern îmi plac (de exemplu iubesc să joc la Radu Afrim care este extrem de actual), dar sunt de părere că la Sala Mare trebuie să montăm texte clasice. Asta e părerea mea şi mi-o susţin. Şi ca o mică încheiere la această întrebare, pentru mine Chiriţa este ca o sărbătoare.

Spectacolul este mereu sold out. De ce crezi că acest text mai are încă atât  de mult succes?

Cred că lumea are nevoie de comedie. Şi nu de orice de fel de comedie, ci de cea clasică, pură, românească. Şi faptul că Alecsandri  Şi Caragiale sunt mereu actuali ajută enorm. Sunt oameni de toate vârstele care vin la spectacol, mulţi mi-au spus că le era dor de acest text, alţii vin pentru distribuţie, alţii din curiozitate sau din nostalgie faţă de  vechile montări. Cert este că fiecare găseşte în text şi în spectacol un motiv de bucurie.

De ce ţi-a fost cel mai tare frică atunci când ai primit oferta de a o juca pe Chiriţa?

De repetitivitate. Ultimul rol interpretat a fost tot un travesti, în spectacolul lui Radu Afrim, „Măcelăria lui Iov“. Dar am avut norocul de a face două travestiuri total diferite. Nici nu prea aveam cum altfel. Horela e un personaj din 2017, Chiriţa e din 1852. Horela e puţin prostituată, Chiriţa e mai mult cucoană. Dar, deşi ambele femei, cu multă muncă, eu zic că am reuşit să le fac foarte diferite.

Mai este de actualitate o astfel de piesă?

Personajul este viabil şi astăzi, rezistând timpului. Explicaţia o formulează George Călinescu: „Amestecul de anteree si fracuri din aceste vodeviluri de moldovenească grecizantă şi jargouri franco-roman, de tabieturi patriarhale şi de inovaţii de lux occidental, de un tablou inedit pentru ochiul de azi. Veselia nebună a cupletelor, bufoneria enormă, dar nu trivială, dau naştere unei placate emoţii arheologice“. Chiriţa este şi astăzi alături de noi reprezentând o  caricaturizare a tendinţelor pretins inovatoare aşa cum Bârzoi întruchipează conservatorismul în vechi tabieturi, sunt personaje atât de actuale în societatea românească actuală, care se zbate încă în zona mediocrităţii intelectuale, formele fără fond şi lipsa de caracter sunt la fel de actuale.

Ai văzut vreo Chiriţa ca spectator?

Acum 20 de ani. Tot în regia lui Ion Sapdaru. Dar, din păcate, nu prea mai ţin spectacolul pentru că nu eram interesat de fenomenul teatral.

Există încă în societatea românească Chiriţe? Cum le recunoşti?

Există peste tot. De la vecina de bloc, la parlamentara care îşi face selfie la şedinţe şi pune poze pe Facebook , la cea ma mare cucoană care îşi etalează toate blănurile şi bijuurile ori de câte ori are ocazia. Sunt personaje care vor exista atâta timp cât lumea va fi populată. Nu prea poţi scăpa de ele. Dar, şi ele au farmecul lor şi trebuie să le îngăduim să trăiască alături de noi.