Justinian Marina cum l-am cunoscut eu încă din copilărie, Părintele Marina, venea din mijlocul învăţătorimii şi preoţimii ţărăneşti strâns legată de mişcarea  socială a vremii devotată idealului progresului ţărănimii şi împlinirii drepturilor ei democratice. Părintele Marina izvora dintr-o familie de ţărani, mai ales săraci, dintr-un sat şi mai sărac de la poalele dealurilor Olteniei vâlcene de sub munte şi s-a ridicat din uşa altarului unei biserici de sat şi de la catedra unei şcoli de sat pe care le-a servit destoinic şi a fost, pe rând, apoi, preot de oraş la biserica din piaţa Râmnicului Vâlcii şi apoi profesor şi director la Seminar la Râmnic şi director de tipografie orăşenească şi episcopală la Râmnic, mereu, până la treapta episcopală, strâns legat de lumea ţărănească şi de zbaterile pentru ridicarea acesteia şi s-a făcut cunoscut dincolo de cuminţenia cu care a slujit altarul, ca un om destoinic şi harnic şi plin de iniţiativă şi viu implicat social şi cu nume recunoscut şi preţuit până la ascensiunea la Mitropolia Moldovei şi apoi în scaunul patriarhal cu numele Preafericitul Justinian.

Aici, în acest scaun, s-a dovedit măsura întreagă a vocaţiei lui ierarhiale ortodoxe şi de întâi stătător al Bisericii Naţionale căreia, în vremuri foarte grele pentru biserica noastră creştină, i-a fost un ocrotitor şi un apărător cu înţelepciune ţărănească şi vrednicie ţărănească şi diplomaţie demnă de cea mai vie admiraţie, înfruntând vicisitudini peste care, la un moment dat, se credea că nu se va putea trece. Şi iată, astfel, meritele mari ale acestui preot ţăran, Părintele Marina, cum i-au spus toţi cei care i-au fost prieteni, tot timpul, printre care şi tatăl meu care i-a fost, de asemenea, prieten şi noi toti cei care eram aproape de familia lui, care nu-i ziceam Preafericite, ci numai Părinte cum îl ştiam de la biserica de târg din piaţa Râmnicului.

Părintele Marina, sărbătorit în calendar ca Justinian Patriarhul a avut ideea înţelept ţărănească şi savant diplomatică, în acelaşi timp, de a convinge administraţia comunistă a timpului, în vremuri foarte grele, că preoţii pot fi păstraţi în administraţia legiferată a statului ca paznici de monumente naţionale. Altfel, putem spune astăzi, fără nicio grijă de a greşi, că aproape toate schiturile, bisericile şi catedralele, şi mănăstirile, ar fi fost închise şi părăsite şi s-ar fi tras oblonul peste toată spiritualitatea şi cultura românească.

 A fost ideea salvatoare a Bisericii Naţionale Creştin-Ortodoxe în România, despre care astăzi cei mai tineri nu ştiu nimic, din păcate, şi astfel a fost ocrotită şi apărată şi ideea de unitate naţională şi spirituală românească şi creştin ortodoxă românescă şi astfel au rămas în picioare schituri şi parohii şi mănăstiri de sute de ani şi o şcoală tipografică ocrotitoare a limbii şi a scrierii româneşti în vetre de cultură şi, nu întâmplător, aceste vetre de limbă şi de scriere românească au fost mănăstirile Olteniei de sub munte, ale Vâlcii şi ale Râmnicului Vâlcii, şi astfel a rămas în picioare şi au fost ocrotite să nu se prăbuşească şi să nu se piardă în nisip palate mănăstireşti, cum a fost şi Bistriţa vâlceană şi astfel a fost apărată şi ocrotită şi s-a păstrat, atâta şi cum s-a putut păstra, şcoala de arhitectură brâncovenească şi vetrele de arhitectură şi de pictură şi de carte românească din Moldova şi din Transilvania şi, fireşte, iar din Oltenia, principala vatră de răspândire a scrierii şi limbii româneşti în toate cele trei ţări.

Iată, autorul miracolului pe care l-a săvârşit prin opera lui de întâi stătător al bisericii, Justinian Patriarhul şi, deloc întâmplător, ridicat în cel mai înalt jilţ arhieresc dintr-un popă de ţară mărunt, dintr-o lume ţărănească săracă şi, iată, şi argumentele care îl ridică pe acest preot de ţară din uşa altarului unei pierdute bisericuţe de la poalele dealurilor Olteniei vâlcene de sub munte, în uşa altarului Patriarhiei Române.

E greu, şi nu cred că greşesc când scriu acestea, e greu să fie egalat până azi. Şcoala ortodoxă, de la şcoala de cântăreţi la seminar şi la facultate şi la Institutul Biblic îi datorează, de asemenea, lui Justinian Patriarhul fiinţa şi dezvoltarea de astăzi.

Nu e, repet, întâmplător, că un popă de ţară, Popa Marina, a ţinut, cu mintea lui ţărănească ageră şi cutezătoare, cu diplomaţia lui savant ţărănească, aprinsă cât s-a putut de aprinsă şi necontenit, candela ocrotitoare a credinţei creştine ortodoxe româneşti şi astfel a ideii de unitate naţională şi de identitate naţională şi spirituală românească.

Împrejurările în care am fost înaintea lui, spunându-i şi eu, adolescent, cu judecată fiind, numai Părinte şi nu Prefericirea Voastră, cum îi spuneau şi cei din familia mea, m-au făcut să mă gândesc astăzi la asemănarea dintre acest preot-Patriarh Justinian şi Calinic Cernicanul, sfântul din calendarul de azi ortodox care şi el a fost, în ani hotărâtori pentru Episcopia Râmnicului, întâistătător al acesteia şi care a fost unul dintre cei mai implicaţi social ierarhi din secolul al XIX-lea, vestit pentru hărnicia şi destoinicia şi vocaţia constructivă până la a fi membru al Adunării obşeşti şi al Divanului Ad-hoc, împlicat cuceritor în viaţa socială a timpului său şi, astfel, mi-a sărit în ochii, ca să spun aşa, asemănarea dintre Sfântul Calinic Cernicanul şi Justinian Patriahul din veacul XX.

Am primit, anul trecut cadou două portrete, unul al Sfântului Calinic Cernicanul şi altul al lui Justinian Patriarhul şi am fost izbit şi de asemănarea dintre înfăţişările lor.

Aflu, azi, că la Arhiepiscopia Râmnicului se pregăteşte instalarea în parcul istoric al aşezământului a unui bust al lui Justinian Patriarhul şi că Arhiepiscopul Râmnicului, dr.Varsanufie se află aproape de încheierea lucrărilor de zidire a unei biserici şi a unei mănăstiri în satul naşterii lui Justinian Patriarhul.

Nu se putea o cinstire mai frumoasă şi mă bucur că Patriarhia Română a consacrat acest an, 2017, drept anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului”.

Astfel, se cuvine spus tineretului că în rândul acelora pe care Nicolae Iorga îi numea Oameni cari au fost, Părintele Marina de la Râmnic este unul printre cei dintâi!