Tabletă de recunoaştere, apreciere şi încurajare. „ Tămâioarele“

Identitatea Olteniei de sub munte – o ,,ţară" – mai mică în Bănatul Olteniei, la rândul ei identitară şi cu drapel şi cu Ban (conducător voievodal), alcătuind şi azi, identitară, împreună cu Muntenia, ceea ce s-a numit Ţara Românească – aşadar, identitatea anume a Olteniei de sub munte cu capitala la Râmnic şi Episcopie ,,de sine" de sute de ani, înfăţişându-se drept ,,Noul Severin" –

s-a întemeiat şi pe Culele de la Măldăreşti din piatră şi cărămidă, ca nişte cetăţi, dar şi pe Tămâioare – bisericuţele din lemn ocupând o palmă de loc şi înalte cât să adăpostească ÎN PICIOARE credincioşii, acoperite cu şindrile, sprijinite pe războaie de lemn, încheiate în coadă de rândunică întărită cu groase cuie de lemn, altare creştin-ortodoxe din Ţara Loviştei sau ascunse în colnicele de sub Munţii Căpăţânii, spuzind Vâlcea şi sub Retezat, Gorjul, până spre Mehedinţi.

Aceste bisericuţe numite atât de fericit Tămâioare, după chipul floricelelor palid albastre răspândind numai până la cântatul cucului la Buna Vestire o mireasmă cum e mireasma tămâiei, stau mărturie până azi a evlaviei şi creştinismului pe care s-a zidit credinţa creştin-ortodoxă a ţăranului român şi civilizaţia lui spirituală.

Fiecare dintre aceste Tămâioare se înfăţişează pictural naiv pe păreţii exteriori şi chiar în interior cu chipurile ctitorilor printre sfinţi, ţărani cu nevestele lor şi cu copiii lor, pentru că şi viaţa acestor ctitori a fost una sfântă care a ţinut vie suflarea identitar românească.

În urmă cu câţiva ani, nu cu mulţi, un rector învăţat al Academiei de Ştiinţe Economice, patriot, a tipărit sub egida Academiei un album miniatural intitulat ,,Tămâioarele, biserici din Oltenia de nord", apoi, mărind fotografiile cât se putea ca să cuprindă tot farmecul Tămâioarelor, a înconjurat cu ele gardul de fier întreg al Academiei din Piaţa Romană, ca o cuceritoare expoziţie stradală care a înfrumuseţat bunînţeles inima Bucureştilor.

Albumul şi expoziţia au fost realizate de către Academie cu sprijinul Eurogama Invest sub îngrijirea cercetătoarei drd.Graţiela Grigoriu.

Rectorul patriot care abia a apucat să-şi vadă visul împlinit se numea prof.univ.dr. Gheorghe Roşca şi era din Govora  Vălcii.

Iată de ce este atât de îmbucurător pentru mine să recunosc şi să apreciez astăzi respectuoasa aplecare a Arhiepiscopiei Râmnicului – Noul Severin – asupra Tămâioarelor, cărora se intenţionează – se află în lucru – să li se dedice şi un amplu album însoţind un studiu ştiinţific venind să argumenteze rolul şi creştin-ortodox şi artistic cu valoare de tezaur al Tămâioarelor.

Albumul se află în lucru sub devotata şi împătimita îngrijire nouă a cercetătoarei dr.Luiza Barcan.

P.S.: Am aflat cu prilejul acestei însemnări, că şi la Slătioara se află, alături de lăcaşurile bisericilor de la Vioreşti, cu celebra ei ,,Friză a Potecaşilor" şi de la Cociobi, legate de nume vătafului de plai Urşanu şi o Tămâioară şi mai veche, toată din lemn, cu acoperiş de şindrilă şi război de lemn încheiat în coadă de rândunică, întărită - cum mai spuneam - de cuie groase de lemn, pe care un ,,devotament orb" a pus o tencuială nefericită ce sper că sigur va fi decopertată. Biserica se numeşte ”de la Mănăseşti”, cu numele de la un Manasie sau o Manasia, ţărani, fireşte, numele cătunului fiind astfel alcătuit de la – poate – un mucenic sau o muceniţă cu numele ca al mironosiţei Anastasia.

Observ de asemenea, cu acelaşi prilej, că nume vechi româneşti şi atât de frumoase ca Manasia sau Anastasia, de pildă, încep să fie date la botez copiilor nou-născuţi, îmbogăţind numele date de creştini copiilor lor. Avem şi noi, Sărarii, la Slătioara, ca să vedeţi, de câteva luni, o fină cu numele Anastasia şi cu un chip ca de înger, cu ochii albaştri ca tămâioarele pe obrazul alb ca zăpada mieilor.

În romanul meu ,,Crimă pentru pământ" , un personaj principal poartă şi el numele de Anastasia Muceniţa şi este izvorât chiar din realitatea localităţii în care s-a petrecut, în ziua de Buna Vestire (25 Martie) a anului 1992, prima crimă pentru pământ la o mejdină, după absenţa de aproape o jumătate de veac a patimii ţăranului român pentru pământ. Nefericită Bună Vestire! pentru cei aproape 30 de ani care s-au scurs de atunci şi până azi.