Un gen nou de comerţ: cu istoria
0
Mergi pe stradă, te opreşti în faţa librăriilor cu intenţia de a intra, dar constaţi mai întâi că o bună parte din vitrine este ocupată de Lucian Boia, istoric, trăitor la Paris, fost decan al Facultăţii de profil din Bucureşti, care scoate cărţi pe bandă rulantă, cum se spune, într-un tiraj imens, cu sprijinul Editurii „Humanitas”.
Cum procedează distinsul istoric? Ia câte o bucată din istoria românilor, o dilată de la dimensiunea unei broşuri până la grosimea unei cărţulii, comentează ironic unele fapte istorice, inclusiv formarea statului român, adaugă ca un bucătar sare, boia (probabil, de la numele său – s.a.), piper şi alte ingrediente, dă la tipar şi cartea-i gata. Aşa se naşte mai nou un best-seller, iar vânzările au loc ca în cazul romanelor de aventuri, de altădată.
Cititorii vin şi-o cumpără, cartea place, nu e plicticoasă ca un manual de istorie în şcoală. Chiar dacă noi ştiam că lucrurile ar sta cumva altfel cu marii noştri domnitori, cu anumite războaie, sau oameni politici interbelici, şi nu cum spune Boia, tragem o concluzie: „Poate că Boia are dreptate”. Treptat, informaţia veche e înlocuită cu cea nouă, mai colorată, mai digerabilă, dar, pentru cine este mai atent, cu prejudicii de imagine aduse poporului român, mai ales atunci când cărţile sale sunt traduse în numeroase limbi străine.
Astfel, Boia vine în completarea celor spuse de unul Gherman de prin Transilvania, sau Tokes din Ungaria, cu rezidenţa la noi, şi, de ce nu?, a unui scriitor care afirmă că poporul român este ca, scuzaţi, un cur, aducând argumentele lui sfâşâietor de dispreţuitoare... Boia nu e chiar aşa, dar nici departe nu e în acest cor al clevetitorilor (în realitate, mult mai mare – s.a.), atunci când afirmă, printre altele, că „Românii sunt un popor foarte complexat”, sau că „Minciuna este mitul fondator al României”.
Adică, printre altele, se demonstrează că poporul român nu prea ar fi avut o istorie de care să ne mândrim, iar cea moştenită de la cărturarii mai vechi, apoi interbelici şi comunişti, ar conţine unele exagerări. Două secole de mituri la români, mai spune domnia sa, ca şi cum ar fi un străin, nu român.
Cum se procedează în acest caz? Se ia un istoric cu oarecare vizibilitate datorită CV-ului, cum e L.B., şi i se propune să rescrie istoria românilor, dar într-un fel anume, din care să reiasă „adevărul istoric” de o anumită factură, nu cel imaginat de marii profesionişti în materie. Cine propune? Gurile rele spun că Boia ar fi plătit de magnatul George Soros (originar din ţara cu care România are cele mai mari probleme), dar pentru că nu putem dovedi, părăsim ideea.
Dacă peste un popor vine unul ca Boia, care nu se mai opreşte, mai vin şi inundaţiile, cutremurul nefiind departe, mai lucrează vârtos şi corupţia până la cel mai înalt nivel, tot mai mulţi români pleacă din ţară, iar o femeie e condamnată la câţiva ani de închisoare pentru furtul unor lalele (lista ar putea continua – s.a.), atunci fandacsia-i gata: poporul român e terminat, e pe ducă!
În completarea lui Boia, mai vine şi revista Historia.ro (director Ion Cristoiu) cu întrebări ciudate la adresa marilor domnitori români, gen „De unde a avut Ştefan cel Mare banii necesari pentru susţinerea atâtor războaie?”, sau abordări în care se susţine că nu Domnia Sa a avut meritul de a fi scutul creştinătăţii împotriva turcilor, conform unui mare Papă, ci ungurii... Iar îmi amintesc de Soros, dar părăsesc ideea, în timp ce constat că revista amintită îi ponegreşte şi pe alţi domnitori români, pe care îi avem în minte pe post de icoană.
Printre ultimele tipărituri ale românului parizian Boia se numără şi „Primul Război Mondial”, subiect privit de istoric numai aşa cum el poate s-o facă. Nu este exclus ca viitorul volum să fie „Lupta de la Posada”. Important e să fie cât mai multe cărţi, cu subiecte controversate, care atrag cititorul, dornic de senzaţional, ca fluturii la lampa de altădată. Şi să iasă bani, cât mai mulţi bani.
Există instituţii autorizate, de prestigiu, între care Academia Română este pe primul loc. Acolo este sediul materiei, acolo găsim adevărata faţetă a istoriei românilor, prezentată de cei mai buni profesionişti în materie, nu la autorul unor cărţi cu coperţi fistichii, aducătoare de bani în stil industrial, după investiţii făcute de te miri cine. Este bine să reţinem acest lucru.
De acelaşi autor, în 2013:
1. „Cazul Boia. România nu e altfel, e astfel”
2. „Cazul Boia (urmare). Gabriel Liiceanu: „Unde se învaţă patriotismul?”
3. „Se fură şi istoria? Un punct de vedere”
Se încarcă comentariile...
