Alo, armata europeană? E cineva acasă?

La ce mai visează europenii? Haioasă întrebare într-un moment în care degringolada care are loc sub ochii noştri, ca într-o piesă de teatru de foarte proastă calitate, dar pentru care fiecare din noi a plătit un bilet scump pentru a asista, se transformă în încă o decepţie.

Europa apărării nu există. Nu există nici măcar voinţa sau dorinţa de a-i acorda o formă, acolo unde de fapt ar fi nevoie. Este trist că a fost nevoie de acest eveniment din Algeria, la In Amenas, care ocupă ecranele de televizor în permanenţă de câteva zile, de viaţa unor ostatici – şi un român printre ei – ca noi, europenii, să realizăm că s-a mai prăbuşit un zid din micul nostru castel medieval.

Într-un moment în care este vorba nu doar de 40 sau 41 de ostatici, ci de europeni ameninţaţi de o grupare teroristă care nu are scrupule, în care veştile de pe banda neîntreruptă sunt alarmante şi dramatice ("Potrivit islamiştilor, 34 de ostatici au murit în urma bombardamentului efectuat cu câteva minute în urmă de algerieni", 15h39 ora Franţei, BFM TV), Uniunea Europeană nu face bloc comun, UE izolează Franţa într-o luptă care nu este numai a ei. Aceeaşi strategie ca şi în faţa crizei economice: este criza vostră, nu a noastră, descurcaţi-vă. Compătimim, suntem alături de voi, dar atât.

Dincolo de a încerca să înţelegem de ce, la peste 50 de ani de la crearea Uniunii, nu există încă o armată europeană, când, culmea, UE a fost creată întocmai pentru ca pe teritoriul Europei să nu se mai ajungă la vreun Al Treilea Război Mondial, rămâne o constatare. Europenii nu mai visează la Europa, nu mai aşteaptă nimic de la UE, sunt din ce în ce mai trişti şi mai dezamăgiţi de această entitate care nu-i mai protejează în faţa crizelor economice, nu le mai apără viaţa în caz de ameninţare de către terorişti, nu le mai răspunde la nicio aşteptare. Uitate libertatea de circulaţie, uitate posibilităţile de a se stabili şi de a lucra oriunde în UE. Ţin de trecut iar prezentul este aici. Nicio schimbare.

Este ironic dar extrem de interesant faptul că în aceste zile, 17-18 ianuarie, la Centrul ştiinţific al Academiei Poloneze de Ştiinţe, din Paris, 74 rue Lauriston, 75116, are loc un colocviu pe aceeaşi temă: "De quoi rêvent les Européens?" (La ce visează europenii?). Organizat de Luciana Radut-Gaghi şi Joanna Nowicki, de la secţia de antropologie culturală a Europei şi a francofoniei est-europene (ACEFE) din Universitatea de la Cergy-Pontoise (vestul Parisului), colocviul reuneşte specialişti internaţionali şi adăposteşte conferinţe de cel mai înalt nivel.

Cât despre tema colocviului, "nu, noi nu credem că europenii şi-au pierdut visele, dimpotrivă", ne răspunde Luciana Radut-Gaghi:

"Noi credem că Europa însăşi nu mai face pe nimeni să viseze (cel puţin în Europa occidentală), şi de aceea am dori să vedem la ce mai visează de fapt europenii. Ceea ce ne interesează este felul în care imaginarul influenţează astăzi raţiunea, judecata, acţiunea, atât la nivel naţional cât şi european. Am dori să aflăm mai multe asupra implicaţiilor socio-politice ale imaginarului contemporan. Ar fi interesant, pentru noi, să înţelegem dacă mai există astăzi un imaginar colectiv european comun, şi dacă da, din ce se hrăneşte. Însă dezbaterile colocviului ne vor purta poate spre o altă pistă: cea a existenţei unui imaginar naţional, regional, local, şi care s-ar afla poate la baza unor conflicte între diversele tipuri de imaginar. În acest caz, mai putem revendica oare o oareşcare europenitate? Până la urmă, alături de Joana Nowicki, co-organizatoare a colocviului, vrem să aflăm care este rolul valorilor universale pe care le mai are astăzi Europa".