Izvorul vîntului. Despre Sissi şi Şuşară

Dacă îl citeşti pe Pavel Şuşară, intri într-o lume a fanteziei, unde mortul se întoarce la familia lui şi e alungat din nou, unde eroii literari îl vizitează pe bietul protagonist speriat, unde ne întîlnim cu femei care apar dintr-o dată şi dispar tot aşa de brusc cum au apărut.

Unde expeditorul, Luigi Lucheni - care e de fapt ucigaşul împărătesei în acelaşi timp - îi scrie lui Sissi, soţia falnicului împărat Franz Iosef, avînd amintirile lui Pavel Şuşară şi făcînd aluzii la benzinării.

E o lume tributară, cred, mai ales lui Mircea Eliade, dar nuvelele din volumul „Sinuciderea” se amînă. „Povestiri din vechiul regim” (Editura Topart, Bucureşti, s. a.) sunt, totuşi, mai pămînteşti şi mai pline de umor decît povestirile marelui predecesor.

„Nopţi la Serampore”, „La ţigănci” şi celelalte sunt mai elaborate, duc parcă mai departe cititorul în mister şi în ireal, protagonistul lor vine din real şi, la sfîrşit, cade înapoi în cotidian, în Bucureştiul torid. În întîmplările lui Şuşară, Dumitru Cărăbulea îşi termină masa şi doreşte să se odihnească, cînd dă în cameră peste Kirilov, iar cel care se întoarce din morţi se numeşte Tudorică Sarabandă. Griul, plictisul şi ternul „vechiului regim” s-au putut suporta numai cu umor, iar Şuşară (sper că nimeni să n-o să ne înţeleagă greşit) le-a suportat cu brio. Oricum ar fi, e bine că în nuvelele acestea nu sunt emailuri, telefoane mobile, maşini şi nu ştiu mai ce. Lumea de după `89 ar strica tot deliciul acestui volumaş excelent.

În poemul Sissi întîlnim acelaşi tip de umor şi acelaşi tip de surprindere a cotidianului în faţa irealului şi a fanteziei în faţa cotidianului. Apărut recent anul acesta la editura Tracus Arte, e o carte elaborată foarte migălos, deşi farmecul ei stă, bineînţeles, în faptul că această migală nu se relevă decît celui ce citeşte cu atenţie şi eventual ştie el însuşi ce chinuri trăieşte omul cînd vrea să scrie aşa ceva.

Prejudecăţi, superstiţii, întîmplări povestite şi păstrate de cel căruia i-au fost povestite, o cunoaştere a istoriei foarte exactă, dar de fel arogantă, şi o nostalgie foarte adîncă şi ascuţită a Imperiului Austro-Ungar – iată cîteva dintre virtuţile volumului, un volum plin de muzicalitatea şi onduirea versului liber şi de proza poetică. Poem, am zis? Dar să ne amintim că Gogol şi-a subintitulat capodopera. Suflete moarte tot aşa.

Sissi e tot o capodoperă a cărei gen literar ”nu importă” – importă numai jocul, ambivalenţa care o face să respire. ”În clipa / asta e toamnă, Împărăteasa mea, / peste Alpi se adună nori alburii / şi dinspre pusta Ungariei bat vînturi subţiri. / Poate le simţi şi tu, / atunci cînd ieşi din vis şi din melancolie, / pentru că, înainte să ajungă aici, / ele trebuie să treacă, fîlfîind, / şi prin părul tău, la / Viena.” (pag. 68.)

Ce este orice operă literară? Cred că ”este multe”, dar în primul rînd o voce sau mai multe voci. Vreau să spun că atunci cînd citeşti o operă bine închegată, auzi textul şi-ai vrea să-l vezi pe cel care vorbeşte. În Sissi sunt mai multe voci (a lui Sissi, a lui Lucheni, a lui Şuşară-bănăţeanul), iar cititorul ar vrea să-i vadă şi să-i asculte pe toţi şi în realitate.

Nu ştiu unde trăieşte Pavel Şuşară poetul-scriitorul, dar cînd citesc volumele scrise de el, aş vrea să-i fac o vizită.