135 de ani de la naşterea geniului Bacovia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia sărbătoririi a 135 de ani de la naşterea lui George Bacovia, Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită duminică, 4 septembrie, de la ora 11.30, la Muzeul Memorial „George şi Agatha Bacovia“ (str. George Bacovia 63, sector 4, Bucureşti), la un concert de muzică clasică, susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare. Geniul s-a născut pe 17 septembrie 1881 (4 septembrie stil vechi), în localitatea Bacău.

De asemenea, luni, 5 septembrie 2016, de la ora 14.00, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă invită tot la Muzeul Memorial „George şi Agatha Bacovia” la o dezbatere despre unul dintre scriitorii aflaţi în patrimoniul naţional.

Concert aniversar: George Bacovia – 135

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă invită la un concert de muzică clasică, susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare.

Evenimentul marchează sărbătorirea a 135 de ani de la naşterea lui George Bacovia şi va avea loc duminică, 4 septembrie 2016, ora 11.30, la Muzeul Memorial „George şi Agatha Bacovia” (Str. George Bacovia 63, sector 4, Bucureşti). Concertul este un omagiu adus unei personalităţi în structura căreia muzica şi poezia au convieţuit într-o deplină armonie.

Deşi George Bacovia a avut un talent muzical nativ, fiind un excelent violonist, lucru mai puţin cunoscut publicului românesc, a ales, destul de târziu, poezia, fără a renunţa însă la muzică.

Ion Bogdan Ştefănescu (n. 25 aprilie 1969) a debutat ca solist în 1983, la Ateneul Român, fiind acompaniat de Orchestra Tineretului Bucureştean. A încheiat cursurile Facultăţii de Interpretare, Secţia „Instrumente de Suflat – Flaut” a Academiei de Muzică din Bucureşti. A efectuat studii masterale la Universitatea Illinois (S.U.A.). A obţinut doctoratul în muzică la Universitatea de Muzică din Bucureşti (2002). Este, din 1997, prim-flautist la Filamornica „George Enescu” din Bucureşti. A fost distins cu Medalia „Meritul Cultural”, conferită de Preşedinţia României în 2004.

Costin Soare s-a impus în lumea muzicii clasice din România în dublă ipostază - de interpret şi pedagog al chitarei şi lăutei. A susţinut recitaluri şi concerte în ţară, dar şi în străinătate, în Germania, Franţa, Ungaria, Marea Britanie şi Japonia. Repertoriul său cuprinde lucrări din varii epoci stilistice, de la muzica compozitorilor din Renaştere şi Baroc până la lucrări de muzică modernă şi contemporană, muzică sud-americană ş.a. Este preşedintele Asociaţiei Culturale „Kitharalogos”, iniţiator şi director artistic al Festivalului Internaţional „Serile de chitară”.

George Bacovia

Masă Rotundă: George Bacovia – 135

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) organizează o dezbatere despre unul dintre scriitorii aflaţi în patrimoniul naţional.

Întâlnirea se va desfăşura luni, 5 septembrie 2016, de la ora 14.00, la Muzeul Memorial „George şi Agatha Bacovia” (Str. George Bacovia 63, sector 4, Bucureşti).

Participă: Silviu ANGELESCU, Dinu FLĂMÂND, Ion Bogdan LEFTER, Vasile SPIRIDON, Răzvan VONCU. Moderator: George NEAGOE.

Evenimentul marchează sărbătorirea a 135 de ani de la naşterea lui George Bacovia.

Cine a fost George Bacovia

George Bacovia (4 septembrie 1881, Bacău – 22 mai 1957, Bucureşti), poet, prozator, publicist, este pseudonimul lui George Vasiliu. Structura nu i-a permis să urmeze cu frecvenţă obişnuită studiile. Debutează în revista „Literatorul”, sub direcţia lui Al. Macedonski, cu poezia Şi toate (1899). Având predispoziţie pentru desen şi muzică, viitorul scriitor s-a aflat pe băncile Liceului Militar din Iaşi (semestrul I al anului şcolar 1900-1901). A definitivat cursurile liceale la Liceul „Ferdinand” din Bacău (1903). În aceşti primi ani ai secolului al XX-lea, tânărul finisează poezia Plumb. Tot contra vocaţiei, George Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, obţinând licenţa în 1911. Deţine diverse slujbe, fără a practica avocatura. Viaţa civilă e marcată de perioade dese de inactivitate şi de internări în sanatorii. Biografia aparţine însă literaturii. Ion Pillat îi îngrijeşte apariţia primei plachete de versuri, Plumb (1916). Este distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români ex aequo cu Lucian Blaga (1925). I se acordă Premiul Naţional de Literatură ex aequo cu Tudor Arghezi.

George Bacovia
Discreţia omului a fost răscumpărată definitiv de opera consistentă.

Opere: Plumb (1916), Scântei galbene (1926), Bucăţi de noapte (proză poematică, 1926), Cu voi... (1930), Poezii (1934), Comedii în fond (1936), Stanţe burgheze (1946), Poezii (1956)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite