Working Class Antiheroes VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spud (Ewen Bremner), singurătatea drogatului de cursă lungă
Spud (Ewen Bremner), singurătatea drogatului de cursă lungă

REÎNTOARCERE „După 20 de ani“, regizorul englez Danny Boyle îşi revizitează filmul-cult „Trainspotting“ şi, deşi are grijă ca noua peliculă să arate impecabil, îi lipseşte suflul care transforma acel film într-un „instant classic“.

Indiferent dacă, la vremea respectivă, ne-a plăcut sau nu atitudinea şi „filosofia de viaţă“ a noilor „tineri furioşi“ (nici rebeli cu adevărat, şi „fără cauză“) – imaginaţi de romancierul scoţian Irvine Welsh şi transpuşi pe ecran, în 1996, de regizorul Danny Boyle –, trebuie să recunoaştem, mai ales după scurgerea a 20 de ani, caracterul de „cult“ al filmului „Trainspotting“ de acum două decenii.

De obicei, termenul de „cult“ se aplică unor pelicule mai obscure, apanaj – cel puţin până la un punct – al unui grup de iniţiaţi (exemplul clasic: „Rocky Horror Picture Show“), dar acel film a fost, la acea vreme, şi o vedetă de box-office în lumea întreagă, aducând la notorietate maximă numele principalilor săi realizatori. Cu toate acestea, adulaţia fanilor, „cultul“ dedicat filmului şi personajelor sale principale (veritabile tipologii), precum şi following-ul care a urmat, justifică accepţia de „film-cult“ pentru „Trainspotting“, deşi un alt termen, şi mai potrivit, ar fi de instant classic.

„După 20 de ani“

Montajul alert şi extrem de dinamic, muzica (erau anii de vârf ai britpop-ului), rar mai adecvată unui film şi unei teme sau unui subiect, totul a fost excepţional, revoluţionar şi memorabil la „forma“ acelui „Trainspotting“, setând totodată premisele unei cariere strălucite pentru regizorul britanic Danny Boyle (care, treptat, se va despărţi de colaboratorii apropiaţi cu care-şi turnase primele trei filme). De aceea, ideea de a reveni, „după douăzeci de ani“ – aşa cum, în mod memorabil, a fost setată, pentru comeback-uri, această perioadă de timp, de Dumas-tatăl în speţă –, la personajele şi tematica de acolo nu putea fi decât una foarte interesantă.

Douăzeci de ani este o etapă de timp importantă (apropiată de cea la care se schimbă generaţiile), astfel încât este absolut legitimă întrebarea ce s-a întâmplat, în aceşti ani, cu personajele din primul „Trainspotting“: Renton, Sick Boy, Spud şi Begbie, în primul rând, şi cine mai era pe-acolo. Danny Boyle a reuşit, pentru acest film, un lucru extraordinar: să strângă nu numai pe toţi actorii care-apăreau în filmul de acum 20 de ani, ci şi pe principalii săi colaboratori de-atunci: scenaristul John Hodge şi producătorul Andrew Macdonald. Pentru acest nou film, Hodge a scris un nou scenariu, inspirându-se din romanele lui Welsh „Trainspotting“ şi „Porno“ (o continuare plasată după 10 ani).

Întoarcerea lui Renton

Între timp, şi peste realizatorii acelei pelicule au trecut 20 de ani. Ce s-a întâmplat cu noi, cu fiecare dintre noi, este de fapt întrebarea pe care (ne-)o pune Boyle şi compania. Renton (Ewan McGregor), personajul central, „iconic“ al sagăi, se întoarce după două decenii (petrecute, spune el, la Amsterdam, unde nu şi-a făcut niciun rost) în Leith (localitate limitrofă Edinburgh-ului) şi trebuie să dea faţă cu cei trei prieteni din „gaşca“ lui, cărora, ne amintim, le-a furat, în finalul primei părţi, 16.000 de lire. Caracterologic, niciunul dintre ei nu s-a schimbat, doar că sunt acum mai... bătrâni şi, câteodată, obosiţi.

„Trainspotting 2“ este un film foarte alert şi cu mult umor, se vede că-i realizat cu mare grijă de Danny Boyle, conştient de importanţa misiei sale. Secvenţele actuale sunt mixate cu imagini din copilăria eroilor (filmate acum şi granulate), cu imagini „iconice“ editate din primul „Trainspotting” şi cu flash-back-uri realizate special cu această ocazie. Ca şi la primul film, muzica este excelentă şi asigură mare parte din „distracţie“. Montajul discontinuu, stop-cadrele şi alte mărci stilistice ale lui Boyle se regăsesc şi aici.

Discursurile lui Renton de tipul „Choose Life“ sunt actualizate şi sunt în continuare de mare impact. Avem, în plus, chiar şi câteva „raze de lumină“ în universul rataţilor junkies, prin convertirea inocentă la scris a lui Spud (Ewen Bremner) şi prin personajul-cheie al unei imigrante bulgăroaice, Viktoria (Anjela Nedyalkova). Oricât de bun ar fi, lui „T2 Trainspotting“ îi lipsesc totuşi suflul şi prospeţimea care-au făcut din filmul din 1996 un film mare, este doar o bifare conştiincioasă (şi cu mult talent şi stil) a întrebării „ce-aţi făcut în ultimii 20 de ani“.

Info

T2 Trainspotting (Marea Britanie, 2017)
Regia: Danny Boyle
Cu: Ewan McGregor, Ewen Bremner, Jonny Lee Miller, Robert Carlyle, Anjela Nedyalkova, Kelly Macdonald

4 stele

PORTRET DE REGIZOR

Danny Boyle – un „free cinema“ al anilor ’90


T2 Trainspotting

Anii ’90 au fost pentru Marea Britanie un moment de recâştigare a gloriei de altădată, pe plan cultural şi artistic cel puţin, moment semnificat şi de venirea la putere a lui Tony Blair pe la mijlocul deceniului, primul premier laburist după decenii de dominare a lui Thatcher şi a conservatorilor. Au fost anii britpop-ului, care-a redat muzicii insulare strălucirea din anii ’60-’70, şi au fost şi anii de revitalizare, după o perioadă destul de sălcie, a cinematografului britanic, care-şi cam pierduse gloria, eveniment datorat şi spijinului acordat prin lege de Loteria britanică. „Marea Britanie e din nou măreaţă. Marea Britanie exportă din nou muzică“, spunea entuziast Tony Blair la învestire. Un fel de „(Make) Britain is great again”!

Un „furios“ bine temperat

În acest context trebuie privită şi ascensiunea lui Danny Boyle şi a cinemaului său, fiind vorba de cel mai important cineast emergent din arhipelag în acel deceniu. Momentul acesta de eflorescenţă artistică fusese anunţat şi de alte succese anterioare, precum cel de casă al filmului „Patru nunţi şi o înmormântare“ (1994, regia Mike Newell), cinemaul estet al lui Derek Jarman (mort în 1994) sau revenirea cu succes festivalier a unor veterani de calibrul lui Ken Loach sau Mike Leigh (Palme d’Or în 1996, pentru „Secrete şi minciuni“).

Cinemaul lui Boyle (născut pe 20 octombrie 1956, în Manchester) aducea, însă, ceva radical nou: un montaj alert, dinamic, sincopat şi „cu zvâc“ (în ton cu ce se făcea şi în restul lumii), o racordare la cultura populară şi, mai ales, o dezabuzare şi-un jemanfişism ale personajelor, care-l diferenţiau net de „tinerii furioşi“ englezi ai anilor ’50-’60, tip Jimmy Porter.

Primele trei filme de cinema (toate excelente) ale regizorului (care începe lucrând în televiziune) sunt realizate în aceeaşi echipă: scenarist John Hodge, producător Andrew Macdonald şi interpret principal Ewan McGregor. Acesta din urmă este înlocuit, la „Plaja“ (2000), de Leonardo DiCaprio, aflat „pe val“. Cu ceilalţi va mai lucra sporadic, reunindu-se cu toţii de-abia la acest „T2 Trainspotting“. După acest început memorabil, deşi a realizat mereu filme interesante, Boyle se transformă într-un meşteşugar, într-un „tehnician“, lipsindu-i o coerenţă a filmografiei.

Top 5 filme importante

1. Shallow Grave (Marea Britanie, 1994) (foto dreapta)
2. Trainspotting (Marea Britanie, 1996)
3. A Life Less Ordinary (Marea Britanie-SUA, 1997)
4. The Beach / Plaja (Marea Britanie-SUA, 2000)
5. 28 Days Later... (Marea Britanie, 2002)

T2 Trainspotting
T2 Trainspotting
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite