Un vechi dicton foarte adevărat spune că, cu cât cineva este mai bogat, cu atât este mai zgârcit, aşadar cei mai zgârciţi oameni din lume sunt cei care au mulţi bani, şi viceversa. Noul film al lui Ridley Scott, „All the Money in the World“ (adică „toţi banii din lume“, care-s avuţia lui, pe care-i deţine bătrânul Getty), scris de David Scarpa (scenarist destul de neexperimentat până acum; se va lansa-ntr-o „Cleopatra“ în curând) şi bazat pe o carte semnată de John Pearson (autor, pe vremuri, al unei biografii a lui Ian Fleming şi al unei biografii fictive a lui Bond. James Bond), este ilustrarea perfectă a acestei afirmaţii şi merită văzut măcar pentru a afla cine sunt „bătrânii bolnavi“ (cu capul, în primul rând) care au pe mână „toţi banii din lume“, aşadar ne decid vieţile (pe care nu dau doi bani, nici măcar când e vorba de cea a propriului nepot, cum e cazul în acest film).

Întoarcere în anii ‘70

Totodată, trebuie spus în primul rând că filmul, condus cu mână destul de sigură de Ridley Scott, marchează o reîntoarcere la genul de thriller-e care i-au făcut gloria în anii ’80, după numeroasele blockbuster-e SF semnate în ultima vreme. Este un comeback în primul rând stilistic, iar aici imaginea semnată de (reputatul) Dariusz Wolski (de origine poloneză, colaborator constant al lui Scott în ultima vreme) sau muzica lui Daniel Pemberton îşi fac pe deplin datoria. „All the Money...“ este şi o reconstituire de epocă (începutul anilor ’70), dar regizorul Scott nu insistă mult pe artificii care să dea filmului o patină de epocă (ceea ce deja e un clişeu); nu, el doar îşi face treaba, şi atâta tot.

Cum ştim de mult, răul în astfel de situaţii, în capitalism, e făcut în primul rând de mass-media

Nu e greu de văzut ce l-a atras pe Sir Ridley la acest scenariu: caracterele puternice şi posibilitatea de a realiza o dramă intensă şi profundă. Prin urmare, exista şi posibilitatea unor creaţii actoriceşti, dacă regizorul ştie să-şi conducă interpreţii. Greul (la propriu şi la figurat) cade pe Michelle Williams, interpreta mamei băiatului răpit (Gail Harris, ex-Getty), şi, deşi aceasta nu este genială, se poate spune că se achită cu brio de sarcină. Personajul lui Mark Wahlberg (detectivul privat Fletcher Chase, ex-agent secret) este mai mult de coloratură (ca şi interpretarea fostului rapper), prin urmare creaţia din acest film îi revine interpretului bătrânului J. Paul Getty, pivot al acţiunii şi cel în jurul căruia gravitează toţi ceilalţi.

Getty, un „băiat deştept“

Cu tot respectul pentru veteranul Christopher Plummer, care a mai obţinut şi o nominalizare la Oscar (singura pentru acest film) şi a stabilit un record de cel mai în vârstă (88 de ani) nominalizat la Oscar pentru interpretare, nu trebuie să uităm că rolul acesta a aparţinut lui Kevin Spacey, care a apucat să-şi şi filmeze partitura. Din păcate, efectele campaniei #metoo au făcut ca Spacey să fie dat pe linie moartă şi înlocuit în ultimul moment cu Plummer (contracronometru s-au filmat secvenţele care-l implicau pe bătrânul Getty, destul de multe, iar aici a apărut un nou scandal, Williams fiind plătită cu o nimica toată, iar Wahlberg primind o suplimentare de onorariu uriaşă). Pe lângă diferenţa de vârstă imensă dintre cei doi (30 de ani!), consider, cu toată deferenţa faţă de Plummer, că interpretarea lui Spacey ar fi fost mult mai interesantă şi că acesta ar fi surprins şi mai bine resorturile abjectului personaj.

O mamă disperată: Michelle Williams (Abigail Harris), în „All the Money in the World“

La început, în scurte flash back-uri, ne este prezentat background-ul relaţiei dintre membrii aşa-zisei familii (pentru că părinţii băiatului răpit la Roma sunt divorţaţi) şi felul în care şi-a căpătat Getty bătrânul averea, devenind cel mai bogat om din istorie („onoare“ deţinută în prezent de CEO-ul de la Amazon). J. Paul Getty întâiul este un tipic „băiat deştept“ (cum le spunea Băsescu, el însuşi unul dintre ei), care a făcut afaceri cu statul, dar nu cu cel american, ci cu cel... saudit, sugându-le fără jenă petrolul înapoiaţilor prinţi din deşert (pe cale de consecinţă, a apărut acum ISIS, organizaţie sunnită finanţată generos de monarhiile petroliere, adică saudiţii şi cele din Golf). Un exploatator, un afacerist, un imperialist.

Oameni din Sud

Omul, ca orice bogătaş care-a făcut bani de la zero, este însă de o zgârcenie monstruoasă, de aceea, pentru a evita taxele şi impozitele cuvenite statului, şi-a trecut toate afacerile şi averea printr-o fundaţie, care-i permitea doar să investească (nu să cheltuie în folos propriu), adică să cumpere cu nemiluita obiecte de artă. Getty trecea drept un mare colecţionar de artă, iar după moartea sa colecţia a stat la baza muzeului omonim din L.A. (pentru că fundaţia n-avea ce să mai facă cu acele obiecte), dar vedem din acest film că el nu înţelegea nimic din artă, nefiind vorba decât de un sentiment de posesie maladiv. „Nu există obiect nepreţuit (priceless), doar eventual imposibil de evaluat (invaluable)“, este primul „învăţământ“ pe care-l dă el nepotului văzut pentru prima dată, căruia-i dăruieşte un Minotaur antic „de 11 mil. USD“ care se dovedeşte, mai târziu, un gablonţ ordinar.

Nu-i de mirare că banii pentru răscumpărarea nepotului său, John Paul Getty III (Charlie Plummer, nu-i rudă cu „seniorul“), vor fi greu de scos de la bătrân („Am 14 nepoţi; dacă plătesc acum, voi avea 14 nepoţi răpiţi“, pretextează el, ca un Iov modern, întors pe dos). Abigail (Michelle Williams) este însă o femeie inteligentă şi disperată, şi va reuşi să se descurce. „Nu este nimic pe care oamenii să nu-l poată face pentru bani“ (iar numele de Getty atrage ca un magnet), este încă una dintre moralele acestui film. Micul Getty este răpit la Roma, dar de o bandă de calabrezi, definiţi de poliţie drept „cei mai duri oameni din lume“.

Sudul Italiei, cel puţin la acea vreme, apare în film ca un veritabil „stat în stat“, o zonă ruptă de curgerea timpului şi prizonieră a noţiunilor medievale de onoare şi vasalitate. Este frapantă pentru spectator absenţa totală, în acest film plasat în 1973, a tehnologiei moderne, modul rudimentar în care lucrează atât anchetatorii, cât şi răpitorii. Scenele de final, în care, în orăşelul calabrez pustiu şi cu pieţe medievale cufundate în întuneric, băiatul este hăituit pentru a fi ucis, iar niciun locuitor „nu se bagă“ pentru a-l ajuta, „fac toţi banii“.

Info

Pentru toţi banii din lume / All the Money in the World (SUA, 2017)
Regia: Ridley Scott
Cu: Michelle Williams, Christopher Plummer, Mark Wahlberg, Romain Duris, Timothy Hutton

3 stele

Citeşte şi: „Elegie pentru Ozymandias“ – cronica la „Alien: Covenant“ (2017), precedentul film al lui Ridley Scott, plus un portret al regizorului

PORTRET DE REGIZOR

Nimród Antal – navetist între Ungaria şi Hollywood


Numele regizorului de origine maghiară Nimród Antal (născut pe 30 noiembrie 1973, în metropola californiană Los Angeles) se află în prezent în plină actualitate, odată cu marele succes „A Viszkis“ / „Banditul Whisky“ (Ungaria, 2017), film care în Ungaria a depăşit deja cifra-record de 300.000 de spectatori. Pelicula mai rulează încă în cinematografele româneşti, după un turneu de promovare în Bucureşti şi în oraşele transilvane, turneu care a inclus prezenţa banditului „original“, Attila Ambrus, născut acum 50 de ani la Miercurea-Ciuc, în prezent un paşnic meşteşugar şi cetăţean ungar.

A făcut „Predatori“ peste Ocean

Am spus „de origine maghiară“, dar Nimród Antal este ceea ce se cheamă un „ungaro-american“, fiind născut pe pământ american, în L.A., din părinţi de ascendenţă maghiară. La 17 ani, în 1991, se mută în Ungaria (ţara natală a părinţilor săi) pentru a studia la Academia Maghiară de Film, iar după absolvire continuă să lucreze aici în industria de film şi de televiziune. În Ungaria realizează, în 2003, marele său succes „Kontroll“, o comedie dramatică bizară şi fantezistă despre lumea controlorilor de la metroul budapestan. Filmul a câştigat numeroase premii, inclusiv un premiu al tineretului pe la Cannes şi o nominalizare la cel mai bun regizor la cele ale Academiei Europene, ceea ce i-a permis lui Antal să se reîntoarcă, în 2005, în America şi să „asalteze“ Hollywoodul.

După două filme, de gen, mai slăbuţe, „Vacancy“ (2007, cu Kate Beckinsale) şi „Armored“ (2009), este angajat de (producătorul) Robert Rodriguez pentru a regiza „Predators“ (2010), franciză pretenţioasă de care s-a achitat destul de onorabil. Următorul film, „Metallica Through the Never“ (2013), este un film-concert experimental destul de provocator, ceea ce i-a redus mult din public (dincolo de „nucleul“ dur al fanilor Metallica). Următorii ani şi-i petrece revenind în Ungaria şi turnând aici această poveste a „banditului Whiskey“, efort exclusiv ungar, care se va dovedi un mare succes. Cu un renume de bun tehnician, Antal şi-a adus aici experienţa de la Hollywood, realizând însă un film european 100%, ceea ce-i permite să nu strice povestea cu „americanisme“ inutile.

Top 5 filme importante

1. Kontroll (Ungaria, 2003)
2. Banditul Whisky / A Viszkis (Ungaria, 2017)
3. Metallica Through the Never (SUA, 2013)
4. Predators (SUA, 2010)
5. Vacancy / Motelul groazei (SUA, 2007)