Opera Naţionala clujeană – 95 !

In mod cert, opera verdiană Aida este un spectacol emblematic pentru prima scenă lirică a Ardealului. A fost montată în anul 1920 marcând imediat după Marea Unire inaugurarea primei scene lirice a ţării. A luat fiinţă drept recunoaştere a ponderii speciale a artiştilor, a oamenilor de cultură ardeleni în configurarea spirituală a tânărului stat.

Este instituţia care de-a lungul unui secol a dat ţării, lumii muzicale a secolului XX, voci de primă mărime; …iar aceasta daca ni-i amintim doar pe soprana Stella Roman, pe baritonul David Ohanesian - artistul care şi-a făcut debutul pe scena operei clujene, mai de curând pe baritonii Alexandru Agache, George Petean… ; iar şirul personalităţilor care s-au format, care au crescut pe scena Operei clujene poate continua.

Spectacolul care a amintit în aceste zile momentul inaugural este o realizare absolut valabilă, atent închegată în structurile sale de bază, atât în plan muzical cât şi scenic. Valorile de primă importanţă ale acesteia au fost, pe de-o parte, evoluţia orchestrală condusă de tânărul dirijor Gabriel Bebeşelea şi, pe de altă parte, prezenţa basului Adrian Sâmpetrean în rolul statuar al preotului Ramfis, o voce amplă, cantabilă, bine condusă.

Dirijorul Gabriel Bebeşelea FOTO Nicu Cherciu

Accentuând aspectul sărbătoresc al momentului, distribuţia a fost concepută pe două paliere distincte. Mă refer la grupul invitaţilor şi la cel al artiştilor casei. De la un moment la celalalt, de la o scenă la alta, vocile s-au încălzit treptat; a fost stabilită acea coerenţă a comunicării, aspect ce asigură buna adresare pe direcţia unui public care ştie a aprecia virtuţile vocalităţii verdiene exprimate la nivelul performanţei individuale, la nivelul performanţei ansamblurilor, a orchestrei, a corului.

Basul Adrian Sâmpetrean şi tenorul Hector Lopez

În rolul titular, Radostina Nikolaeva, din Bulgaria, se bazează pe datele unei voci de soprană lirico-spintă de egală rezistenţă pe durata întregului spectacol; marea arie „a Nilului” a beneficiat de o susţinere amplă ce atestă o notabilă experienţă în domeniul cântului verdian; moment  împlinit al evoluţiei sale s-a dovedit a fi duetul final Aida-Radames realizat în compania tenorului Hector Lopez, un glas ce oscilează între datele vocalităţii tenorului liric şi tentaţiile expresiei dramatice; moment de supremă rezistenţă a întregii sale partituri, aria iniţială, Se quel guerrier io fossi! Celeste Aida! …se dovedeşte a fi un moment cu totul temerar pentru fiecare performer.

În rolul Amonasro bas-baritonul Ionuţ Pascu este artistul care construieşte excelent situaţiile dramatice, atât în plan vocal cât şi scenic; dificil de observat în ce măsură registrul acut al diapazonului vocii sale comportă ameliorări semnificative în planul coloritului timbral. Om al casei, crescut şi afirmat pe scena Operei clujene, mezzo-soprana Andrada Ioana Roşu construieşte temeinic rolul Amneris într-un larg diapazon al disponibilităţilor scenice şi vocale; este drept, în debutul apariţiei sale, nesiguranţa – în această situaţie - treptat ameliorată a atacului în registrul acut, crează probleme inclusiv la case mai mari.

Mezzosoprana Andrada Rosu FOTO Nicu Cherciu

Trebuie observat, în derularea spectacolului a fost respectată structura de bază, în patru acte, a operei, evitându-se limitarea pauzelor; evoluţia nu a părut a fi deloc trenantă; dimpotrivă a căpătat o cursivitate a aşezărilor fireşti privind succesiunea scenelor, a marilor momente muzical-dramatice. Montarea actuală nu este nouă. Dar este atent îngrijită.

Dă satisfacţii unui public ce dezvoltă un gust tradiţional în domeniul teatrului liric. O datorăm regizorului Anghel Ionescu Arbore.

Prima montare a operei Aida aici, la Cluj, aparţine sfârşitului de mai al anului 1920. Spectacolul se menţine în continuare într-o abordare tradiţională, drept un simbol al permanenţelor semnificative. Cum am notat, actualul spectacol răspunde gustului publicului clujean; …în idea că cei vârstnici preferă un spectacol de o manieră pe care o numim astăzi ca fiind clasică iar cei tineri preferă o altfel de muzică. Şi totuşi, nu poţi să nu o recunoşti, sala Operei clujene a fost solicitată în cel mai înalt grad; cele aprooximativ nouă sute de locuri alte teatrului au fost în bună parte ocupate. Căci evenimentul creează audienţă!

Intrarea la spectacolul aniversar de la Opera clujeană FOTO Nicu Cherciu

Personal revin la Opera clujeană o dată la câţiva ani. Revin cu bucurie. Revin la locul unor momente de semnificaţie. Clădirea însăşi te îmbie a-i descoperi frumuseţile. Fusese construită încă în anii începutului de secol trecut. Este o arhitectură care preia elemente ale stilului nou, răspândit în Europa sfârşitului de secol XIX, începutului de secol XX; este aşa-numitul Jugendstil agrementat aici de date ale unui stil Baroc-Rococo, împlinind discret un ansamblu omogen. Necesită reparaţii fireşti. Unele sunt urgente. Haina cea veche, în răstimpuri, trebuie împrospătată. Este firesc ca autorităţile locale, cele centrale, să-şi dea mâna, să se coordoneze în vederea bunei gestionări a acestui monument ce ne aparţine; ce aparţine patrimoniului naţional. Pentru ca, peste câţiva ani, sărbătoarea centenarului Operei clujene să se petreacă în haine sărbătoreşti, într-o casă bine consolidată.