Noul film al fraţilor Safdie, „Good Time“ (titlu care primeşte pe ecranele româneşti şi adăugirea „Pe bune, o să-ţi placă“, aşa cum, pe vremuri, „Trainspotting“ a fost lungit cu „Din viaţă scapă cine poate“) a făcut parte din competiţia oficială a Festivalului de la Cannes din această primăvară (unde a câştigat un premiu pentru coloana sonoră, compozitor: Daniel Lopatin, într-adevăr obsedantă şi angoasantă), iar în America, patria celor doi cineaşti, s-a bucurat până acum de o difuzare limitată, premiera efectivă urmând să aibă loc peste câteva săptămâni.

Aşa că societatea de distribuţie Voodoo Films, care aduce filmul pe marile ecrane româneşti începând din această vineri, face un serviciu de pionierat, menit a mai pune cât de cât la curent publicul cu ce se întâmplă în cinemaul independent contemporan. La mijlocul lunii septembrie, respectiva societate (girată de regizorul Cristian Mungiu) va organiza şi un festival de film independent american, care, pe lângă acest film, va mai prezenta câteva premiere.

Îndatoraţi lui Scorsese

Astfel de evenimente au rostul de a educa restrânsul public românesc şi de a-l face să înţeleagă că cinematograful american (în speţă, cel independent, dar nu numai) înseamnă şi altceva decât blockbuster-ele şi filmele de mall cu care ne-a obişnuit Hollywood-ul (başca că nici Hollywood nu înseamnă doar acest gen de producţii, dar asta-i altă discuţie). Aşa cum am mai spus, când americanii realizează film independent, non-comercial (ceea ce nu se întâmplă chiar rar), ei dau de multe ori clasă cineaştilor de pe Vechiul Continent, unii chiar cu producţii titrate la ei acasă. De aceea, e important ca filmele să circule, dincolo şi dincoace de Ocean.

Aflaţi la cel de-al patrulea lungmetraj împreună (au mai realizat numeroase scurtmetraje) şi prezenţi anul acesta în prestigoasa competiţie canneză, fraţii Josh(ua) – newyorkez, 33 de ani – şi Ben(ny) Safdie nu sunt chiar nişte începători. Cu acest „Good Time“ e posibil însă să capete, în sfârşit, consacrarea. Aşa cum spuneam, filmul îi datorează mult lui Martin Scorsese, şi de altfel celebrul regizor american este primul căruia îi sunt adresate mulţumiri pe genericul final al filmului. Lui Scorsese cel din „After Hours“ (1985), o „odisee“ absurdă – unitate de timp: o noapte, ca şi (aproximativ) aici – a unui umil slujbaş white collar (Griffin Dunne), dar şi celui din „Bringing Out the Dead“ (1999), despre tribulaţiile, mai ales nocturne, ale unui medic pe ambulanţă (Nicolas Cage).

Cei doi fraţi Nikas

„Ulise“ de New York

Eroii lui Josh şi Benny Safdie nu sunt însă nici nişte fraieri, sucker-i, nici vreun caracter nobil, ca cele pe care le-am pomenit mai sus. Este vorba despre doi fraţi uniţi de o profundă legătură afectivă, Connie (Robert Pattinson, ex-„Twilight“, cu adevărat uluitor) şi Nick (chiar Ben Safdie) Nikas, nimeriţi oarecum din întâmplare în mijlocul lumii interlope. Cei doi şi-au dorit să jefuiască o bancă – şi chiar au făcut-o, dar ulterior evenimentele au degenerat – pentru, zic ei, a-şi cumpăra o fermă şi a duce un trai liniştit acolo. Nick nu e chiar retardat, dar are probleme de adaptare, şi acel „good time“ din titlu este cel pe care fratele său doreşte să i-l asigure. Dar şi cel pe care psihiatrul închisorii îl promite la final lui Nick, introdus într-o colectivitate de pacienţi transformaţi în legume.

Unitatea filmului – de timp: în principal o noapte, de loc: New York-ul şi caracterologică – ne-ar putea duce cu gândul la „Ulysses“ al lui Joyce, apropo de „odiseea“ despre care vorbeam. Nimic experimental însă, de acest gen, sau nimic parodic, pastişator, în demersul fraţilor Safdie (care nu se „joacă“ cu referinţele, nu par a avea conştiinţă cinefilă, deşi evident că au). Doar un realism psihologic brutal, câteodată terifiant (cum spuneam, jocul lui Pattinson ajută mult această idee). Nu este o Americă imaginată, recreată într-un laborator intelectual, cea prezentată de fraţii Safdie, ci cea reală, „de la firul ierbii“, cu oameni normali, obişnuiţi, şi în bine şi în rău (remarcabilă debutanta Taliah Lennice Webster, în rolul lui Crystal, de doar 15 ani; la fel şi veterana Jennifer Jason Leigh, aflată de ceva timp într-o spectaculoasă revenire). Un fel de „raport despre starea naţiunii“.

Info

Good Time: Pe bune, o să-ţi placă / Good Time (SUA, 2017)
Regia: Josh şi Benny Safdie
Cu: Robert Pattinson, Benny Safdie, Jennifer Jason Leigh, Taliah Lennice Webster

4 stele

PORTRET DE REGIZOR

George A. Romero – s-a dus şi regizorul „morţilor vii“


 

 

Vara aceasta a mai înregistrat decesul şi al altui regizor important: pe 16 iulie 2017, în metropola canadiană Toronto (era cetăţean canadian din 2009), s-a stins din viaţă, în urma unui cancer la plămâni, regizorul american George A. Romero (iniţiala A. provenea de la numele său mijlociu, Andrew). Se născuse pe 4 februarie 1940, în bine-cunoscutul cartier newyorkez Bronx. Chiar dacă numele său nu a intrat propriu-zis pe lista clasicilor Hollywood-ului şi mulţi îl consideră (doar) un regizor „de serie B“, operaţiunea cinematografică iniţiată de el este printre cele mai importante, astfel încât merită să-l omagiem şi la aproape două luni de la moarte: a relansat, de fapt a creat de la zero, filmul cu zombie (este socotit părintele zombie movie-ului modern), gen cu multiple influenţe până în ziua de astăzi.

A reinventat horror-ul

Aşa cum spuneam, Romero nu este una dintre figurile „iconice“ ale Hollywoodului, dar succesul, la public dar şi la critică, al filmelor sale l-a depăşit pe-al multor pelicule considerate „importante“. Filmele sale din seria „Living Dead“ au creat istorie, inspirând mulţi cineaşti care i-au urmat. Viitorul cineast s-a născut în New York, dintr-un tată cubanez şi o mamă americană de origine lituaniană (combinaţie genetică rară). A crescut în metropola de la Atlantic, până a plecat să studieze la destul de renumita Carnegie-Mellon University din Pittsburgh, Pennsylvania.

O informaţie este importantă pentru traseul viitorului regizor: filmul care l-a inspirat să devină cineast este „Povestirile lui Hoffmann“ (1951, după Hoffmann şi Offenbach) al cuplului britanic Michael Powell şi Emeric Pressburger (după alte surse, „Pantofiorii roşii“, din 1948, al aceloraşi, filmul favorit al lui Scorsese). Filmul său horror preferat în copilărie era „The Thing from Another World“ (1951). Spunea că regizorii săi favoriţi sunt Orson Welles şi Howard Hawks, care-l depăşeau, în ochii săi, pe Alfred Hitchcock, de-al cărui stil de lucru nu fusese prea impresionat.

Ca mulţi alţii, a început să facă filme la vârsta de 14 ani cu o cameră de 8mm. După absolvire, a început să turneze în principal scurtmetraje şi reclame. Împreună cu prietenii săi (în special John A. Russo, coscenaristul filmului), reuşeşte, la sfârşitul anilor ’60, să strângă banii pentru ceea ce se va dovedi unul dintre cele mai celebrate horror-uri americane ale tuturor timpurilor: „Night of the Living Dead“ (1968). Turnat în alb-negru şi cu un buget de aproximativ 100.000 de dolari, filmul a reinventat genul horror şi a câştigat mult mai mulţi bani decât a costat, devenind un cult classic de la începutul anilor ’70 şi fiind achiziţionat de Biblioteca Congresului în 1999. Restul este istorie. De-a lungul anilor ’70, încearcă să se distanţeze de genul horror, dar cel mai de succes film al său – financiar şi de critică – va rămâne „Dawn of the Dead“ (1978), reîntoarcerea sa la genul zombie.

Top 5 filme importante

1. Dawn of the Dead (SUA-Italia, 1978)
2. Night of the Living Dead (SUA, 1968)
3. Martin (SUA, 1978)
4. Day of the Dead (SUA, 1985)
5. Land of the Dead (Canada-Franţa-SUA, 2005)