La bohème în vreme de război

Anita Hartig şi Teodor Ilincăi în La bohème la ONB

Dacă ar fi fost o premieră a unei noi producţii de operă pentru La bohème, atunci cea mai potrivită translaţie a dramei ar fi fost în contextul unui Blitzkrieg pe timp de iarnă.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Doar muzica lui Puccini a rămas neatinsă de violentul război mediatic dintre Ioan Holender, legendarul director al Wiener Staatsoper, şi interimara echipă de management a ONB. Renato Zanella sau ale directoarei interimare au fost neputincioase, aceştia devastându-şi singuri imaginea. A devenit clar că „liniştea” – acest Graal al politicilor culturale româneşti – nu mai poate fi menţinută, nici măcar în aparenţă. Prostiile făcute anul trecut de Vlad Alexandrescu şi Corina Şuteu, coordonaţi de Vasile Dâncu, explodează acum pe biroul noului ministru al culturii, Ionuţ Vulpescu. Dar despre toate astea voi reveni într-un alt comentariu, când un prim bilanţ al morţilor şi răniţilor din această ciocnire va deveni public.

O prezenţă foarte rară la Bucureşti până recent, Anita Hartig era foarte aşteptată în La bohème, iar sala a fost plină. În 2006, când absolvea Conservatorul din Cluj, în România o aştepta cariera tipică pentru un tânăr cântăreţ de operă, silit să aştepte la coadă mulţi ani până când mediocrităţile cu contracte pe durată nedeterminată lăsau un loc liber într-un rol principal, ca să poată pleca la o „cântare” privată. A ales Viena lui Holender, sau poate Viena a ales-o pe ea. În 2009 debuta la Staatsoper în Musetta. Au urmat vreo sută de spectacole cu roluri mici, pentru ca în 2011 să explodeze: Marzelline, Mimì, Susanna, Pamina. Un an mai târziu era cea mai dorită Mimì din lume: Welsh National Opera, Covent Garden, Teatro alla Scala, Metropolitan. La Scala, debutul s-a produs cu câteva zile mai devreme decât era prevăzut, când a înlocuit o capricioasă Angela Gheorghiu care anulase un spectacol dintr-o lungă serie de Bohème aniversare (50 de ani de la premiera producţiei lui Zeffirelli), cu distribuţii din care o altă Mimì era Anna Netrebko. Publicul scaliger a murmurat ameninţător când s-a anunţat forfaitul Angelei. La final, când fiecare solist trebuie să-şi înfrunte toţi demonii ieşind singur în faţa cortinei, chiar şi ultimul loggionist feroce o adoptase, iar Anita şi-a înghiţit cu greu lacrimile de emoţie ale unui triumf.

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera.