EXCLUSIV Regizorul Andrei Şerban, posibil nou director general interimar la Opera Naţională Bucureşti VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Şerban, în biroul său de la Columbia University   FOTO: Arhiva personală
Andrei Şerban, în biroul său de la Columbia University   FOTO: Arhiva personală

Noua posibilă numire în funcţia de director general interimar al Operei Naţionale Bucureşti este regizorul Andrei Şerban, potrivit surselor „Adevărul“. Celebrul regizor Andrei Şerban trăieşte la New York, dar vine frecvent în România pentru a monta spectacole de teatru şi de operă şi pentru a face ateliere de creaţie cu tineri actori.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, i-ar fi propus regizorului Andrei Şerban să devină director general interimar al Operei Naţionale Bucureşti (ONB), potrivit surselor Adevărul, în urma scandalului imens din această instituţie: nu mai puţin de trei directori generali interimari, Tiberiu Soare, Vlad Conta şi George Călin, s-au perindat la cârma instituţiei în mai puţin de trei săptămâni. 

Andrei Şerban, născut pe 21 iunie 1943, în Bucureşti, a intrat la IATC la Actorie, dar s-a transferat la Regie, după care, student fiind, montează „Iuliu Cezar“ la Teatrul Bulandra, bucurându-se de un mare succes.

În 1969, primeşte o bursă la Teatrul La MaMa din New York şi rămâne în America, unde începe o carieră strălucită ca regizor de teatru şi de operă, lucrând cu mari personalităţi ale teatrului şi fiind discipol al lui Peter Brook.

Din 1990 până în 1993, conduce Teatrul Naţional din Bucureşti.

Andrei Şerban a mai colaborat cu ONB. În stagiunea 1995-1996, opera Oedipe a revenit pe scena Operei Naţionale Bucureşti într-o viziune de avangardă, care a iscat mari controverse, pe plan politic, la vremea respectivă. La pupitrul dirijoral s-a aflat Cornel Trăilescu, costumele au fost semnate de Viorica Petrovici, maestru de cor a fost Stelian Olariu, iar coregrafia spectacolului a fost realizată de Răzvan Mazilu.

La Bulandra, a montat în ultimii ani „Ivanov“, „Lear“,„Omul cel bun din Seciuan“ şi „Carusel“.

În prezent, e profesor de teatru la Universitatea Columbia din New York. 

Andrei Şerban a regizat spectacole de teatru şi operă pe cele mai mari scene ale lumii, două dintre ele fiind Opera Garnier din Paris, Metropolitan Opera din New York.

La Iaşi, Andrei Şerban a transpus pe scenă opera balet „Indiile Galante” — de Philippe Rameau (2012), „Troienele” — de Euripide (2013), „Lucia di Lammemoor” — de Gaetano Donizetti (2014).

La Adevărul Live: Regizorul Andrei Şerban, despre muzică în viaţă, operă şi teatru

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a postat, joi-seară, pe Facebook:

"Soluţia propusă ieri pentru Opera Naţională Bucureşti a fost găsită ca urmare a unei negocieri cu Johan Kobborg şi Alina Cojocaru, purtate din dorinţa ca ei să-şi continue activitatea la Operă, negociere în care a fost pusă drept condiţie această numire.

În faţa protestului de la Operă şi a împotrivirii manifeste a artiştilor, este însă evident că dl George Călin nu-şi poate exercita funcţia, aşa încât am decis să îl retrag de la conducerea Operei.

În zilele următoare voi face o nouă numire".

În acelaşi timp, tot joi seară, ministrul culturii a acceptat demisia consilierului său, Rareş Zaharia.

George Călin, director interimar, din nou, pentru o zi

Criza de la Opera Naţională Bucureşti (ONB) a început pe 4 aprilie, atunci când a venit în mod oficial anunţul că ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, l-a schimbat pe directorul interimar George Călin, numindu-l în locul său pe dirijorul Tiberiu Soare (de altfel, un profesionist recunoscut), tot interimar (directorii ONB vor fi interimari până la clarificarea situaţiei juridice a lui Răzvan Ioan Dincă, directorul stabilit prin concurs în 2012).

Prima decizie a noului director interimar a fost una neaşteptată: ştergerea numelui lui Johan Kobborg de pe site-ul Operei ca având funcţia de director artistic al Corpului de Balet şi plasarea acestuia în lista de ansamblu a balerinilor, la litera „K“, conform ordinii alfabetice.

Reacţia lui Johan Kobborg a fost promptă: a demisionat. Ministerul Culturii a încercat o formulă de mediere, numindu-l director general pe dirijorul Vlad Conta şi director adjunct pe Tiberiu Soare.

Johan Kobborg a refuzat însă să lucreze cu o conducere din care făcea parte Tiberiu Soare şi a nu a revenit asupra deciziei sale de a demisiona.

La intervenţia premierului Cioloş, după o scrisoare deschisă a Alinei Cojocaru către primul-ministru, ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a încercat pentru a doua oară, în trei săptămâni, o formulă de mediere şi de negociere, pe fondul protestelor artiştilor de la ONB, vehement împărţiţi în două tabere: pro-Johan Kobborg şi pro-Tiberiu Soare.

În această situaţie, pe 20 aprilie, l-a pus din nou în funcţia de director interimar, pe George Călin, pentru ca în urma protestelor artiştilor de miercuri şi joi  (de astă dată protestatari-susţinători ai lui Tiberiu Soare şi a lui Vlad Conta), să revină din nou, în mai puţin de 24 de ore, asupra deciziei sale.

George Călin, de formaţie actor şi producător de spectacole, a fost numit director interimar la ONB în iunie 2015. 

Citiţi şi:

Tiberiu Soare, noul director al Operei, aruncă în aer Corpul de Balet, prin forţarea demisiei lui Johan Kobborg.  Coregraful nu a participat azi la discuţii

Johan Kobborg, către balerini: „Pentru voi, artiştii, a meritat să lupt şi să nu mă las intimidat sau manipulat“

Johan Kobborg a demisionat de la Opera Naţională. Azi, la ora 18.00, protest în faţa Operei, la care şi-a anunţat participarea şi celebra Alina Cojocaru

Lovitură de teatru la Opera Naţională Bucureşti. Directorul Tiberiu Soare a fost înlocuit cu un alt dirijor, reputatul Vlad Conta

Angajaţi români ai Operei i-au huiduit pe balerinii străini şi le-au strigat „Afară din ţară!“Alina Cojocaru a plâns în faţa Operei Naţionale FOTO

Alina Cojocaru, către Dacian Cioloş: Am înţeles că această ţară a noastră nu este pregătită pentru ceea ce Johan şi eu avem de oferit. Răspunsul premierului

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite