Johan Kobborg, către balerini: „Pentru voi, artiştii, a meritat să lupt şi să nu mă las intimidat sau manipulat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Johan Kobborg i-a felicitat, pe contul său de Facebook, pe artişti pentru cum au evoluat în baletul "Manon", sâmbătă seară, spectacol care a avut-o, la Opera Naţională din Bucureşti (ONB), cap de afiş pe Marina Minoiu. "Mi-aţi dovedit încă o dată că, pentru voi, artiştii, a meritat să lupt şi să nu mă las intimidat sau manipulat", a declarat coregraful, care încă nu a semnat un contract nou cu conducerea schimbată a ONB şi cu Ministerul Culturii.

După ce Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu i-a făcut propunerea să se reîntoarcă la Opera Naţională din Bucureşti, în funcţia de director artistic al Companiei de Balet, Johan Kobborg s-a întâlnit, sâmbătă dimineaţă, cu noul director general interimar Vlad Conta şi a discutat posibilităţile de a accepta această propunere. 

"Ne vom întâlni din nou săptămâna viitoare pentru a discuta detaliile specifice noii propuneri, cum pot fi aplicate prevederile noii organigrame ca să-mi pot continua activitatea la fel ca înainte. Sunt deschis la negocierile necesare", a declarat Johan Kobborg, pe contul său de Facebook.

Nu am semnat niciun contract, am aprobat numai teoretic ideea de a deveni Director Artistic a Companiei de Balet.

"Din nefericire, au avut loc schimbări de distribuţie pentru spectacolul de duminică seară (n.r - duminică, 10 aprilie, în locul Alinei Cojocaru va dansa Andra Ionete, iar în locul lui Friedmann Vogel va fi Barnaby Bishop), cei doi dansatori din rolurile principale nu au avut timp să repete din cauza evenimentelelor recente", a explicat Kobborg.

De asemenea, într-un email trimis companiei de balet sâmbătă dimineaţă, Kobborg sublinia:

Procesul legal de punere în aplicare a noii organigrame ar putea dura, însă Compania de Balet trebuie să-şi continue activitatea, iar spectacolele trebuie să aibă loc

Kobborg, care la finalul mesajului său, le-a urat baftă artiştilor implicaţi în spectacolele din weekend.

Andra Ionete o va înlocui duminică, 10 aprilie, pe Alina Cojocaru, în rolul Manon, pe scenă Operei Naţionale Bucureşti (ONB).

Alina Cojocaru: "Aşteptam cu nerăbdare să dansez în Manon"

alina cojocaru foto eduard enea

"Duminică, 10 aprilie, nu o să pot dansa, repetiţiile nu au mai putut avea loc, în această săptămână, din cauza recentelor evenimente nefericite. Îmi pare rău că voi dezamăgi publicul. Voi reveni într-una dintre reprezentaţiile viitoare Manon", a declarat, pentru „Adevărul“, balerina Alina Cojocaru.

"Aşteptam cu nerăbdare să dansez în spectacolul Manon, de duminică, 10 aprilie, cu Friedmann Vogel. Am privit cu mare bucurie Compania de Balet în primele spectacole-premieră şi abia aşteptam să mă alătur trupei, duminică. Din păcate, evenimentele recente de la Opera Naţională Bucureşti şi tot ce s-a întâmplat în ultima săptămână au făcut imposibile repetiţiile - acestea nu au mai putut avea loc - ca urmare pe10 aprilie, nu o să pot dansa", a declarat, pentru "Adevărul", Alina Cojocaru.

"Vreau să mulţumesc pentru tot sprijinul şi pentru toată încrederea arătată trupei de balet! Sunt foarte dezamăgită şi îmi pare nespus de rău să dezamăgesc publicul, dar, din păcate, circumstanţele au făcut să fie imposibil acest eveniment, de pe 10 aprilie. Aştept cu nerăbdare spectacolul următor pe scena Operei Naţionale, alături de aceşti artişti", a subliniat, pentru Adevărul, Alina Cojocaru (foto).

Duminică, 10 aprilie, în locul Alinei Cojocaru va dansa Andra Ionete, iar în locul lui Friedmann Vogel va fi Barnaby Bishop, a confirmat, pentru Adevarul, Vlad Conta, noul director general al ONB.

Spectatorii care au achiziţionat bilete de la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi doresc să-şi recupereze contravaloarea biletelor sunt rugaţi să se prezinte la Casa de bilete începând de marţi, 12 aprilie. Spectatorii care au achiziţionat biletele online şi doresc să-şi recupereze contravaloarea acestora sunt rugaţi să solicite acest lucru printr-un e-mail trimis la adresa bilete@operanb.ro, iar contravaloarea biletelor achiziţionate online va fi restituită integral în contul din care a fost făcută plata.

Directorul general Vlad Conta a subliniat pentru Adevărul:

"Alina Cojocaru va dansa într-una dintre următoarele reprezentaţii. Încă nu s-a stabilit data. Partenerul Alinei Cojcaru nu a mai putut ajunge pentru reprezentaţia de duminică, 10 aprilie. Dacă publicul va fi nemulţumit de schimbarea distribuţiei din 10 aprilie, îmi asum o rezolvare a situaţiei pornind de luni, 11 aprilie".
Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite