CRONICĂ Muţenia şi urletul din „Ţară moartă“, filmul-documentar al lui Radu Jude VIDEO

CRONICĂ Muţenia şi urletul din „Ţară moartă“, filmul-documentar al lui Radu Jude VIDEO

Fotografie de Costică Acsinte                                 FOTOGRAFII: Costică Acsinte/ Flickr

Vineri, cel mai recent proiect al regizorului Radu Jude, „Ţară moartă” va intra în cinematografe. Filmul-documentar este o mărturie poetică a realismului dur al vremurilor de acum un secol.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce în ultimii doi ani a regizat „Aferim!” şi „Inimi cicatrizate”, două filme cu o puternică încărcătură istorică, descriind, în tuşe extrem de realiste, medii sociale de altă dată - care s-au bucurat atât de recunoaştere naţională cât şi internaţională - anul acesta, Radu Jude a semnat filmul-documentar „Ţara moartă- fragmente de vieţi paralele”.

Filmul  este alcătuit din alăturarea a trei elemente de factură istorică: fotografii din România anilor `30 şi `40, realizate de Costică Acsinte, fragmente din jurnalul scriitorului şi medicului de origine evreiască, Emil Dorian, citite de Jude însuşi, şi materiale sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană şi comunistă, din Arhiva Naţională de Filme.

Deşi sună a simplă galerie foto pe fundalul unor materiale din timpuri apuse, dar despre care încă se vorbeşte şi se va mai vorbi, filmul lui Jude înseamnă mult mai mult, având un efect profund căci, deşi mute, personajele din fotografiile realizate de Acsinte glăsuiesc mai mult decât orice relatare istorică.

Dat fiind că nu există un sunet produs de o mişcare, de o acţiune, ci doar vocea lui Jude recitând din jurnalul lui Dorian, iar uneori, cântecele de propagandă, românii de altă dată privesc spectatorul, iar acesta din urmă nu are cum să îşi ferească privirea, deşi uneori poate că ar vrea.

Filmul de 83 de minute conţine aproximativ 500 de fotografii, după cum a declarat chiar regizorul la sesiunea de întrebări şi răspunsuri de după proiecţie, colecţia lui Acsinte, descoperită de Cezar Mario Popescu cuprinzând aproape 9000 de fotogafii.

„Ţară moartă” este un documentar în care se ciocnesc două mărturii ale unor timpuri tulburi: materiale vizuale cu oamenii care au trăit în locurile în care astăzi o facem noi, pozând fie mândrii, în uniforme, fie în straie modeste, unii alături de ceilalţi, respectiv relatările cutremurătoare din jurnalul lui Dorian (foto:dreapta) care este cetăţean de „mâna a doua”, medic, tată, intelectual. Dorian scanează evenimentele din toate aceste perspective, ilustrând cititorului sau, în cazul de faţă, spectatorului filmului lui Jude, un mediu social înspăimântător, în care situaţiei evreilor din timpul pogromului i se aplică funcţia zoom-in.

Naratorul îndreaptă obiectivul şi înspre drumul evreilor spre lagărele de concentrare, spre trenurile de marfă în care mulţi mor de sete şi de foame şi în care aceştia supravieţuiesc, bându-şi urina şi sudoarea, pentru ca acesta să fie doar începutul unei lupte cu umilinţa şi cea mai brutală moartă.

„... atunci când aduci un demers de felul ăsta... lucrurile devin complicate prin ele însele”, a declarat Radu Jude după proiecţia filmului-documentar.


Jude a completat că, dincolo de problematica politico-istorică, filmul deschide o serie de întrebări de ordin filosofic şi etic, cum ar fi dacă este în  regulă să foloseşti fotografii în care este redată suferinţa unor oameni- unele dintre poze reprezentând şi înmormântări de copii-, fotografii făcute în scop privat.

„În sine, dermersul, din punct de vedere etic, e foarte pe muchie”, a adăugat Jude.

Regizorul a declarat că nu are un răspuns la o astfel de întrebare, dar a adăugat că fotografiile există deja în domeniul public, sunt scoase deja în nişte albume de către Cezar Mario Popescu.

„Să trăieşti înseamnă să te raportezi, într-o formă sau alta, la trecut. Nu cred că se poate fără. Perspectiva din care am făcut filmul ăsta este a cuiva care aparţine comunităţii româneşti. Dacă eram evreu, nu l-aş fi făcut, pentru că postura de victimă nu e stimulativă pentru mine”, a mai spus Radu Jude.

 Probabil că implicarea lui Jude în ceea ce priveşte rolul istoriei transpare şi din faptul că nu un actor citeşte din jurnalul lui Dorian, ci el însuşi.

„Am vrut pur si simplu să citesc textul ..eu nu sunt actor, nu l-am citit artistic.”

Regizorul a povestit o anecdotă de la o altă proiecţie când cineva l-a întrebat cine citeşte fragmentele căci „Dorian era un intelectual, nu citea ca prostul ăsta pe care l-ai pus să citească”, el nu ar fi citit „paişpe-cinşpe”, ci, cu siguranţă „paisprezece-cincisprezece”.

„Ţară moartă” nu este un film de comentat, ci unul de văzut, pentru a putea înţelege atmosfera pe care Jude a creat-o prin alipirea celor trei elemente, pentru a putea înţelege simţirile oscilante la care este supus spectatorul la trecerea de la cuvintele citite din jurnalul lui Dorian la cântecele legionare autentice, la calitatea sonoră de atunci, totul cu desfăşurarea permanentă, pe ecran, a românilor de altă dată.  

citeste totul despre: