tigari - ultimele știri
Din luna aprilie 2024, fumătorii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru un pachet de țigări, dat fiind că s-a majorat nivelul accizei pentru țigări.
Românii își vapează sănătatea, iar cei mai expuși pericolelor sunt copiii de la vârste din ce în ce mai mici. Țigările electronice ar putea fi cel puțin la fel de periculoase precum cele clasice, o spun medicii specialiști, care trag un mare semnal de alarmă.
Pe aeroportul Internațional Henri Coandă, polițiștii au descoperit în bagajele a trei femeie peste 4.000 de pachete de țigări, cu ajutorul câinelui de serviciu Ebasa, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.
Obiceiuri care pot să pară banale în România și în Europa, în general, sunt aspru pedepsite pe alte continente, iar de multe ori turiștii nici măcar nu cunosc aceste reguli.
Captură impresionantă de țigări în Vama Nădlac! Polițiștii de frontieră au confiscat peste o mie de baxuri de țigări de contrabandă în valoare de aproape 1,5 milioane de euro. Țigările se aflau într-un TIR condus de un șofer român care venea din Germania și se îndrepta spre Republica Moldova.
Românii care călătoresc în străinătate ar trebuie să ia în calcul pe lângă contravaloarea sejurului și alte cheltuieli cum ar fi cina, prețul berii sau al țigărilor sau închirierea unei mașini.
Draftul noilor măsuri fiscale apărut în spațiul public prevede, pe lângă majorarea taxelor și impozitelor și limitarea unor scutiri fiscale, și creșterea accizelor, ceea ce va aduce noi scumpiri.
Fumatul în rândul adolescenților reprezintă o problemă tot mai frecventă și o provocare dificilă pentru părinți și profesori. Cu toate acestea, prin abordări adecvate și empatie, tinerii pot fi influențați în deciziile pe care le iau, pot fi ajutați să se lase de fumat.
Țigările vor dispărea treptat de pe piață în următoarea perioadă, iar companiile din industrie trebuie să se adapteze la schimbările fundamentale ce au loc în acest domeniu, se arată într-un studiu publicat marți de un analist american.
În mai 2023, piața neagră a scăzut la nivel național cu 0,8 p.p. față de martie 2023, înregistrându-se reduceri ale comerțului ilegal în aproape toate regiunile țării.
Maramureșeanul de 49 de ani conducea un Audi A 5 Cabrio S line, când a fost oprit în trafic de către polițiștii de frontieră. Din păcate pentru el, întâlnirea cu oamenii legii nu a decurs prea bine și mașina lui a fost indisponibilizată la sediul ITPF Sighetu Marmației.
Kim Jong Un, un fumător înrăit, are mari probleme și cu greutatea corporală. Potrivit unei estimări realizate de un program de inteligență artificială sud-coreean, el cântărește peste 140 de kilograme, informează Reuters.
Fumatul zilnic al țigărilor reduce dimensiunea creierului, sugerează un nou studiu efectuat pe mai mult de 28.000 de persoane, notează Livescience.
Potrivit textului adoptat marţi de Parlamentul neozeelandez cu scopul de a reduce numărul persoanelor care consumă produse pe bază de tutun, vârsta legală de la care o persoană are voie să fumeze va fi ridicată în fiecare an.
Se scumpesc ţigările de anul viitor, iar cele electronice, care eliberează nicotină sub formă de vapori, vor fi taxate pentru prima dată la nivelul întregii Uniuni Europene.
Cel mai recent sondaj arată că doar 6% dintre români știu că țara noastră a pierdut peste 310 milioane EUR în 2021, venituri la bugetul de stat, ca o consecință directă a contrabandei cu produse din tutun.
Mai mult de o treime dintre românii cu vârste peste 15 ani consumă în mod frecvent o formă de tutun: țigări convenționale, dispozitive electronice sau produse cu tutun încălzit.
Poliţiştii oraşului Vălenii de Munte efectuează, miercuri dimineaţă, zece percheziţii domiciliare în Prahova şi Dâmboviţa, într-un dosar de furt calificat din societăţi comerciale, în cauză fiind vizate persoane care sustrăgeau bunuri din magazine, în special ţigări.
Exportul cu produse din tutun încălzit contribuie masiv la reducerea deficitului comercial al României.
Rezultatele studiului vin în completarea dovezilor științifice care susțin glo drept un produs cu risc redus.
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...
Şase persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Iaşi, cinci în stare de arest, iar una sub control judiciar, fiind acuzate că au înfiinţat ilegal o fabrică de ţigarete, cu intenţia de a produce un milion de pachete de ţigări.
Procurorii DIICOT au trimis în judecată 18 persoane, care sunt acuzate de contrabandă. Transportau ţigări cu limuzine care îşi schimbau numerele în mers.
Un transport cu produse metalurgice în care fuseseră ascunse 70.000 pachete de ţigări şi care venea din Turcia a fost oprit la graniţă de poliţiştii de froneră din Călăraşi şi angajaţi ai Autorităţii Vamale Române.
Circa 32.000 de magazine partenere din România sunt incluse în campania derulată de BAT în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor de toleranţă zero faţă de comercializarea produselor cu nicotină către minori. Sancţiunile...
O fabrică improvizată într-o clădire aparent abandonată din comuna buzoiană Poşta Câlnău a fost depistată, joi, de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Buzău, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Bucure...
În România anului 2022, 25,5% dintre locuitori sunt fumători, o medie obţinută din cei 35,2% bărbaţi şi 15,8% femei, potrivit dr. Beatrice Mahler, medic pneumolog, managerul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie „Prof.dr. Marius Nasta” din Bucur...
Treisprezece percheziţii au loc sâmbătă dimineaţă în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, într-un dosar de contrabandă cu ţigări.
Din cauza unor probleme cu justiţia, doi primari şi-au pierdut funcţiile înainte de expirarea mandatelor, astfel că în acele localităţi vor fi organizate alegeri
Patru companii care deţin circa 95% din piaţa legală a tutunului (BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco) au virat în 2021 la bugetul statului român peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020.
Poliţişti din Alba au indisponibilizat în vedere confiscării ţigări de contrabandă în valoare de peste 1 milion de lei.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au efectuat joi, 14 aprilie, 19 percheziţii domiciliare în patru judeţe la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări şi fals materia...
Într-un caz de contrabandă cu ţigări şi alcool, trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina în faţa judecătorilor, unuia fiindu-i restituită o cantitate importantă de ţuică.
Un bărbat care a fost prins în trafic, după ce a provocat un accident rutier, cu aproape 15.000 de pachete de ţigări de contrabanda a fost condamnat la închisoare cu executare.
Poliţiştii de frontieră au destructurat o reţea de traficanţi care au înfiinţat o fabrică de ţigări, comercializarea producţiei putându-le aduce un profit de 2 milioane de euro
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede amendarea cu 10.000 de lei şi suspendarea activităţii pentru o perioadă de 30 de zile de la prima abatere pentru operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse...
De la începutul izbucnirii războiului ruso–ucrainean până în prezent, 60 de bărbaţi ucraineni au fost depistaţi pe raza judeţului Suceava după ce au trecut frontiera în mod fraudulos....
Un moldovean de 27 de ani intenţiona să ajungă în Franţa cu peste 1.000 de pachete de ţigări, tăinuite în mai multe spaţii special amenajate în autoturismul său.
O femeie din comuna Straja a judeţului Suceava, care locuieşte la un kilometru distanţă de graniţa cu Ucraina, s-a trezit în curtea cu un troler plin cu ţigări de contrabandă şi o dronă....
Un raport al poliţiştilor de frontieră ucraineni dat publicităţii de presa din ţara vecină, arată că numai anul trecut oamenii legii au confiscat opt aparate de zbor folosite de contrabandişti pentru a introduce ţigări în România....
Cinci bărbaţi au fost reţinuţi în urma a 13 perscheziţii făcute judeţele Arad, Timiş şi Bihor, într-un dosar de contrabandă cu ţigări.
O instanţă de judecată a decis ca şpaga pretinsă de un medic, sute de pachete de ţigări, cafea şi sticle cu băuturi fine, să fie comercializată.
Ofiţerii Serviciului Vamal de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au anihilat o schemă infracţională de fabricare şi vânzare a produselor din tutun, inclusiv în zonele duty-free şi au depistat 7...
Un tânăr de 18 ani, bănuit de furt calificat, a fost reţinut poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina.
Trei persoane care ar fi introdus în ţară peste 8 milioane de ţigări fără timbru, în 2020, printr-un container sosit în ţară în Portul Constanţa, au fost trimise în judecată pentru contrabandă de Parchetul General. Prejudiciul produs statului este es...
Poliţiştii de frontieră din R. Moldova au dejucat planurile unui moldovean de a transporta ilegal ţigări în România. Tentativa a avut loc în punctul de trecere a frontierei Sculeni.
Poliţiştii au găsit în fabrica clandestină peste un milion de fire ţigarete, o maşină de fabricat ţigarete, o maşină de înfoliat, o maşină de împachetat ţigarete, precum şi 372 kilograme de tutun şi 7 000 de tuburi de ţigarete. Doi bărbaţi au fost re...
Noua Zeelandă va interzice vânzarea de ţigări pentru generaţiile viitoare, în contextul în care ţara îşi propune să elimine fumatul până în 2025, a anunţat joi guvernul, conform dpa. Este una dintre cele mai dure abordări din lume pentru reducerea de...
Poliţişti şi angajaţi ai SRI au demarat o anchetă după ce locuinţa unei familii din comuna Straja a judeţului Sucava a fost atacată cu un dispozitiv explozibil. În urma deflagraţiei, au fost sparte mai multe geamuri....
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au destructurat două grupări specializate în traficul de ţigări de contrabandă. Suspecţii erau bine organizaţi, ascundeau ţigările în găleţi cu var lavabil, vorbeau codat la telefon...
Şase bărbaţi au fost reţinuţi în cadrul unei operaţiuni SIS-Vama-PCCOCS pentru mai multe activităţi ilicite, inclusiv contrabandă cu 600.000 de ţigarete şi 4.000 litri de alcool, ce urmau să fie comercializate în România.
Cercetările într-un caz de contrabandă s-au finalizat cu punerea sun acuzare a opt persoane, la percheziţii find descoperite zeci de mii de pachete de ţigări
Poliţiştii de frontieră, de la punctele de trecere de la graniţa de nord a ţării, au confiscat 30 de mii de pachete cu ţigări de contrabandă care ar fi ajuns pe piaţa neagră din România. Aproape 15 mii de pachete au fost găsite într-o maşină cu numer...
Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, în scopul sensibilizării populaţiei României în ceea ce priveşte beneficiul renunţării la fumat. Tema campaniei naţionale este în concordanţă cu cea propusă anu...
Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Frontieră au descoperit la percheziţii aproape 15.000 de pachete de ţigări aduse ilegal din Ucraina, sute de mii de lei şi zeci de mii de euro, dar şi cannabis....
Guvernul din Australia trebuie să stabilească o dată de la care să li se interzică comercianţilor cu amănuntul şi supermarketurilor să mai comercializeze ţigări. De asemenea trebuie să găsească noi modalităţi de a creşte veniturile fără a se baza pe ...
Un grup de contrabandişti cu ţigări a fost suprins de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să aducă ilegal marfă de contrabandă pe teritoriul judeţului Botoşani. Oamenii legii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare în acţiunea de ...
Decizia judecătorilor, care au dispus vânzarea unor bunuri confiscate - cafea, ţigări şi băuturi - ce ar fi fost primite ca şpagă de un medic acuzat de corupţie, a fost contestată.
Un bărbat de 61 de ani din Zărneşti era traficant de ţigări. Poliţiştii au descins la el acasă, unde au găsit numeroase probe care să-l incrimineze.