Pentru a pune capăt fumatului, Noua Zeelandă adoptă o interdicţie progresivă

0
Publicat:

  Noua Zeelandă va implementa progresiv o interdicţie aproape totală în ceea ce priveşte fumatul începând din 2023 prin împiedicarea, pe termen nelimitat, a oricărei persoane născute după anul 2008 să cumpere ţigarete, precum şi prin reducerea cantităţii de nicotină din produsele disponibile la vânzare, informează AFP.

Rata adulţilor fumători este deja relativ mică în Noua Zeelandă.
Rata adulţilor fumători este deja relativ mică în Noua Zeelandă.

Potrivit textului adoptat marţi de Parlamentul neozeelandez cu scopul de a reduce numărul persoanelor care consumă produse pe bază de tutun, vârsta legală de la care o persoană are voie să fumeze va fi ridicată în fiecare an, potrivit Agerpres. 

Aceste dispoziţii reprezintă etape „spre un viitor fără fumat, a declarat ministrul neozeelandez Ayesha Verrall, aflată la originea iniţiativei legislative.

„Mii de persoane vor trăi mai mult şi vor avea o sănătate mai bună, iar sistemul de sănătate va beneficia de un surplus de 5 miliarde de dolari neozeelandezi (3 miliarde de euro) întrucât nu va mai fi nevoit să trateze bolile provocate de fumat, precum numeroase tipuri de cancer, crize cardiace, accidente vasculare cerebrale şi amputaţii”, a declarat ea.

Rata adulţilor fumători este deja relativ mică în Noua Zeelandă, unde a scăzut până la 8%.

Textul adoptat marţi şi intitulat „Medii fără fumat” doreşte să reducă această rată sub pragul de 5% până în 2025.Numărul comercianţilor autorizaţi să vândă produse pe bază de tutun va fi redus la 600, o scădere considerabilă în raport cu cei 6.000 care există în prezent în această ţară.

De asemenea, cantitatea de nicotină va fi „redusă până la niveluri care nu mai generează dependenţă”, a adăugat Ayesha Verrall.

Potrivit vocilor care critică noua lege, aceasta ar putea să alimenteze însă o piaţă ilegală şi nereglementată a produselor pe bază de tutun.

În schimb, nicio interdicţie nu vizează ţigaretele electronice în noul text de lege.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite