Peste 4.000 de pachete de țigări descoperite în bagajele unor femei, pe Aeroportul Otopeni, cu ajutorul câinelui de serviciu Ebasa

0
Publicat:

Pe aeroportul Internațional Henri Coandă, polițiștii au descoperit în bagajele a trei femeie peste 4.000 de pachete de țigări, cu ajutorul câinelui de serviciu Ebasa, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră. 

Trei femei, cu cetățenie bulgară, cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani, care au venit în țară cu o cursă de la Istanbul, aveau în geamantane o cantitate însemnată de țigări, pe care nu le-au declarat. 

Cele trei femei s-au prezentat pentru a intra în țară în jurul orei 1:20, pe 26 decembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional  Henri Coandă. 

Acestea au luat bagajele de cală, după ce au efectuat formalitățile de frontieră, și au ieșit prin culoarul verde, cel pentru persoanele care nu au nimic de declarat autorităților vamale. 

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra bagajelor de cală ale acestora, în urma căruia au fost descoperite, cu ajutorul câinelui de serviciu EBASA, nedeclarate, în mai multe geamantane de dimensiuni mari, o cantitate semnificativă de țigări.”, informează Poliția de Frontieră. 

Polițiștii au găstit 4.050 de  pachete cu țigări (81.000 țigarete), de diverse mărci, în geamantanele celor trei femei. 

Autoritățile vamale au confiscat întreaga cantitate de țigări. De altfel, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite