RAPORT Aleşii care şi-au lăsat banca goală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă parlamentari au reuşit performanţa ca, în sesiunea parlamentară septembrie-decembrie 2009, să înregistreze o prezenţă de 0(zero)% la votul final din plen. Printre aleşii chiulangii se numără Viorel Hrebenciuc (PSD), Ioan Ghişe (PNL) şi mai mulţi miniştri PDL, precum Radu Berceanu sau Vasile Blaga.

Trei deputaţi au reuşit să strângă în sesiunea parlamentară care s-a încheiat în decembrie 168 de absenţe în cele tot atâtea şedinţe de plen ale Camerei Deputaţilor.

Aceştia sunt social-democratul Viorel Hrebenciuc, fostul liberal Dan Păsat, dar şi fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu, arată un raport de monitorizare dat publicităţii ieri de Institutul de Politici Publice (IPP). Paleologu a scăpat însă de critica reprezentanţilor IPP datorită faptului că parlamentarii care sunt şi miniştri sunt scutiţi de drept de participarea la şedinţe.

Citiţi şi:

Parlamentarii se iau la întrecere pe votul prin poştă
Parlamentarii au respins creşterea punctului de pensie

„Din păcate, la finalul clasamentului îi regăsim pe deputaţii care nu erau nici în trecut omniprezenţi la lucrări. Dintre aceştia, Viorel Hrebenciuc a reuşit să absenteze de la toate şedinţele din sesiunea parlamentară analizată", a declarat Elena Iorga, reprezentant al IPP. Viorel Hrebenciuc susţine că a absentat din cauză că a fost ocupat cu campania electorală.

Lista senatorilor care nu au strâns nicio prezenţă la cele 212 şedinţe de plen cu vot final este şi mai lungă, şase aleşi situându-se în fruntea clasamentului chiulangiilor. Dintre aceştia, patru ocupanţi ai fotoliilor de miniştri în acea perioadă - Mihai Stănişoară, Sorina Plăcintă, Vasile Blaga şi Radu Berceanu. Lor li se aduagă Ioan Ghişe (PNL) şi Viorel Badea (PDL).

„Activitatea parlamentară nu înseamnă doar prezenţa la vot. Eu am fost la toate şedinţele, însă atunci când s-a dat votul final am fost trimis de partid la radio şi la televiziuni", a afirmat Ioan Ghişe.

Parlamentari prolifici

Raportul IPP arată însă că au existat şi nouă deputaţi care au votat la toate cele 168 de şedinţe de plen ale Camerei. „Aceştia sunt alţii decât fruntaşii sesiunilor trecute, majoritatea aflându-se la primul mandat", a spus Elena Iorga. Niciun senator nu a reuşit să adune prezenţă 100% la şedinţele de plen.

Din punct de vedere al iniţiativelor legislative devenite legi de la începutul mandatului actualilor parlamentari, cel mai prolific deputat a fost democrat-liberalul Mircia Giurgiu, care a propus 114 proiecte de lege, iar cel mai prolific senator, liberalul Emilian Valentin Frâncu, cu 57 de iniţiative legislative depuse. La polul opus s-au situat deputatul Gabriel Oprea şi senatorii Daniel Savu şi Georgică Severin.

Activitatea parlamentară nu înseamnă doar prezenţa la vot. Am fost la toate şedinţele, însă atunci când s-a dat votul final am fost trimis de partid la radio şi la televiziuni.
Ioan Ghişe
senator PNL

image

Studiul IPP a fost realizat în perioada în care era vacanţă parlamentară (campanie electorală), iar eu am fost şeful campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană.
Viorel Hrebenciuc
deputat PSD

image
image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite