Dacă România este condusă de Inteligenţa Artificială? Şi noi, românii, nu ne-am dat seama şi am votat de-a valma, oameni şi roboţi, fără să ne prindem că la votare au ieşit Artificialii, în loc de oamenii (inteligenţi) pe care i-am dorit. Ăsta nu-i un fake news! Trebuie să ne gândim serios la această chestiune: amestecul Inteligenţei Artificiale în viaţa românilor! Este vorba de lupta pentru apărarea fibrei sănătoase a poporului român.

Este evident că românii nu sunt pregătiţi pentru Revoluţia Industrială 4.0. Alţii sunt pregătiţi şi fac această revoluţie care va marca secolul XXI. Românii n-au o relaţii bună cu revoluţiile, în general, tocmai de aceea şi revoluţia asta va fi făcută în România de străini, iar românii vor fi, ca şi în alte ocazii, martori la revoluţie. În absenţa autostrăzilor, a trenurilor decente, a spitalelor curate şi şcolilor moderne, Revoluţia Industrială 4.0. nici nu va exista pentru români. Adică, se va instala, dar fără ştiinţa noastră. În aceste condiţii, pe nesimţite, nu cumva conducerea ţării a fost preluată de sistemele de Inteligenţă Artificială? Nu este fake news! Nu cumva, pe fondul prostiei, mediocrităţii şi indolenţei din mediul nostru politic, Inteligenţa Artificială a dat o lovitură de stat, fără ştirea cuiva, şi s-a instalat la putere, dirijându-i pe politicienii noştri? Degeaba constatăm nivelul jalnic al inteligenţei guvernanţilor noştri, degeaba! Ei vorbesc aşa pentru că sunt conduşi din umbră de Inteligenţa Artificială. Oare nu cumva Marea Inteligenţă Artificială l-a pus pe Dragnea să zică despre acei patru asasini plătiţi, care s-au cazat la Athénée Palace Hilton, ca să-i ia gâtuţul liderului PSD? Nu cumva Artificial Intelligence (AI) îl ghidonează pe Iohannis, astfel încât să joace rolul mutului, care tace ca mortul în păpuşoi? Nu, nu, Viorica Dăncilă nu-i o tută, dar e posibil să fie expresia voinţei AI? Ce să mai spunem despre ministrul Economiei? Este evident că AI şi-a bătut joc de Andruşcă, aşa încât râd de el şi oamenii (fără reţineri) şi roboţii (mai cu fereală).  

Trebuie să ne gândim serios la această chestiune: amestecul Inteligenţei Artificiale în viaţa românilor!           

Desigur, la câte acţiuni inutile au loc în România, n-ar strica să ne rezervăm ceva timp pentru a cerceta, a investiga şi a dezvolta idei în această direcţie. Mai întâi, trebuie ca fiecare român sau grupuri de români să scrie la Uniunea Europeană, în primul rând la UE!, la Casa Albă, la ONU şi la nişte companii din Silicon Valley cu solicitarea unor dovezi clare şi fără echivoc, care să arate că Iohannis, Dăncilă, Toader, Andruşcă, chiar şi Dragnea, şi alţii ca ei sunt oameni şi nu produse AI sau elemente umane dirijate, sub orice critică, de Artificiali.

Astfel, pe lista obsesiilor românilor: cutremurul, inundaţiile cu vijelii, homosexualii, Statul Paralel, Soros, mai trebuie trecută una care ţine de viitorul naţiunii: „Băi, care eşti Inteligenţă Artificială? Luminează-ţi mutra să te recunoaştem!“.