Platforma observatorului Arecibo din Puerto Rico s-a prăbuşit FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a avut loc în urmă cu două nopţi, şi era aşteptat de ingineri, după ce câteva cabluri au cedat în ultimele luni, nefiind reparate.

Platforma uriaşă de 900 de tone suspendată deasupra observatorului Arecibo s-a prăbuşit peste noapte, iar NSF (National Science Foundation), organizaţia responsabilă pentru Arecibo, a confirmat celor de la The Verge că aceasta a căzut pe „farfuria” gigant a radiotelescopului.

Din fericire, nu au existat victime.

„Suntem întristaţi de situaţie, însă recunoscători pentru faptul că nimeni nu a fost rănit”, a spus Sethuraman Panchanathan, directorul NSF. „Ne concentrăm acum pe evaluarea pagubelor şi găsirea unor căi de a reîncepe operaţiunile în alte părţi ale observatorului, pentru a susţine comunitatea ştiinţifică” a adăugat acesta.

Foto: Space.com

Imagine indisponibilă

Prăbuşirea platformei nu este o surpriză. Pe 19 noiembrie, NSF anunţa că puţinele cabluri rămase care ţineau platforma ridicată sunt în pericol, şi că platforma poate cădea. NSF a plănuit astfel o demolare controlată a lui Arecibo, ajungând la concluzia că nu există vreo modalitate sigură de a salva observatorul. Zona a fost evacuată şi a fost realizată o „zonă de excludere”, pentru a ţine oamenii la distanţă.

Oficialii nu cunosc încă motivul exact al prăbuşirii, însă cercetările iniţiale sugerează că secţiunea cea mai înaltă a celor trei turnuri care ţineau platforma ridicată s-ar fi rupt, iar cablurile de susţinere nu au putut opri căderea, acestea fiind şi ele doborâte şi cauzând pagube suplimentare. Fiecare cablu cântăreşte aproape 7 tone.

Foto: Space.com

Imagine indisponibilă
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite