Dă-mi un like, bătrâne!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salutare, bătrâne! De ce nu-mi dai like? Suntem prieteni pe FB de atâta timp şi n-am primit un like de la tine! Nu-ţi place? Nu te interesează? Eşti invidios pe postările mele?

Aşa să-l iei, tare! Să-l pui în dificultate cu acest reproş, să ştie care-i locul său acum, locul nemişcat în toţi cei 35 de ani de când sunteţi prieteni, sub tine, în inferioritate, pe locul doi. Tu eşti pe primul loc. Apoi, să-l baţi pe umăr, am glumit, dă-l în mă-sa de Facebook!, bem o bere? – ai să-l cauţi cu privirea pe chelner...
 

Este cel mai prost început. Mai ai două staţii de metrou şi habar n-ai cum să începi. Cu o glumă bună? Nu-ţi vine nimic în minte. Cu duioşie? Sunteţi bărbaţi. Cu precauţie? O să simtă că eşti rezervat. Cu naturaleţe? Dar nu poţi să fii tu însuţi. Cât de bucuros a fost când ţi-a spus la telefon, acum două zile, că vine în Bucureşti. Bucuros şi emoţionat. „Vrei să mă vezi?“ – te-ai mirat ca un profesor plictisit. Bucuria s-a topit brusc şi vocea i-a alunecat într-o prăpastie nevăzută: „Am o programare la doctor...“ Puteai să-l întrebi: care doctor?, care spital?, eşti bolnav? Te-ai blocat. Şi blocat eşti şi acum, în metrou, spre locul întâlnirii. De la o vreme, bolile şi morţii au năvălit în viaţa ta. Asta înseamnă că nu mai eşti tânăr. Dar cum eşti? Aşa să începi: „Am îmbătrânit, bătrâne!“ Şi mai departe, ce să-i spui? Să clămpăneşti despre Bucureştiul ăsta sufocant şi tembel, să te plângi de vremea capricioasă, apoi să treci la problemele tale, probleme hilare, fleacuri, vorbărie, aiureli... Mai bine taci. Să înţeleagă că n-a picat în viaţa ta ca un intrus. Niciodată n-a fost un intrus. Sunteţi prieteni de 35 de ani, mai vorbiţi la telefon despre cărţile citite, vă felicitaţi de Paşte şi de Crăciun, vă mai scrieţi două-trei e-mail-uri, dar de văzut nu v-aţi mai văzut de... „De câţi ani nu ne-am mai văzut, bătrâne?“ Să-i dai tema asta de gândire până îţi găseşti starea ta naturală.

De la o vreme, bolile şi morţii au năvălit în viaţa ta. Asta înseamnă că nu mai eşti tânăr.

O staţie de metrou până... Cine o să moară primul? Şi după aceea, ce-o să se întâmple cu cel care rămâne? O să moară... Cum, dracu’, să începi cu această tâmpenie? Eşti în depresie, caută altceva! O amintire, o fotografie, o întâmplare, ceva care a rămas suspendat şi de acolo poţi să relansezi marea întâlnire. Dacă va fi un eşec? Cu frustrările voastre, cu regretele şi neputinţele acumulate, cu toată zgura strânsă, puneţi totul pe masă şi cereţi chelnerului o bere, apoi încă o bere şi vă îmbătaţi, cum au trecut anii, bătrâne! Poate nu are voie să bea, mâine se duce la doctor, ai uitat? Nu vrei să ştii de ce a venit să se caute la un medic, după ce a străbătut 300 de kilometri cu trenul. Numai gânduri negre te lovesc: gânduri de prostată, de colon, de plămâni, de inimă. Cum să-l ajuţi când şi tu eşti vulnerabil? Sunt atâtea spaime pe care vrei să i le mărturiseşti, dar eşti convins că nu vei avea puterea să recunoşti că n-ai ajuns pe primul loc, aşa cum visai în tinereţe...
 

Uşile vagonului se deschid. Aici trebuie să cobori. Oamenii coboară. Hai, coboară şi tu! „Bătrâne, viaţa e ca un like!“ Uşile se închid.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite