Începutul sfârşitului pentru Stadia? Google a luat decizia de a închide studiourile de producţie a jocurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Google
Foto: Google

Google schimbă din mers strategia pentru serviciul de streaming Stadia şi renunţă să mai producă intern jocuri originale pentru acesta.

Gigantul american a anunţat că a decis să închidă divizia internă prin care dezvolta jocuri pentru serviciul de streaming Stadia. Ambele studiouri, din Los Angeles şi Montreal, vor fi închise ca urmare a acestei decizii.

Angajaţii celor două studiouri vor fi repartizaţi în cadrul companiei, însă cel puţin un nume important va părăsi compania din această cauză - Jade Raymond, un veteran în dezvoltarea jocurilor, care a mai trecut pe la EA şi Ubisoft.

Cât despre motivul închiderii, Google spune că “dezvoltarea jocurilor de calitate este un proces de durată, care necesită investiţii foarte mari” - ca şi cum Google nu ar avea banii necesari pentru a produce jocuri.

Tot în explicaţia oficială se mai spune că nu se vor mai dezvolta intern jocuri originale, dincolo de cele care sunt deja gata, compania urmând să se concentreze pe dezvoltarea tehnologiei necesare unui serviciu de streaming precum Stadia.

De acum înainte, Google se va baza doar pe contracte cu alţi producători de jocuri pentru a creşte numărul titlurilor disponibile în cadrul Stadia, renunţând să mai concureze pe această zonă cu companiile care dezvoltă jocuri.

Rămâne de văzut cât succes va avea în continuare Google Stadia, pe o piaţă extrem de competitivă. Serviciul s-a lansat recent şi în România, o decizie care, în opinia mea, a venit prea târziu pentru a schimba opiniile pieţei de consumatori care se foloseau deja de servicii concurente precum GeForce Now de la Nvidia. 

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite