Micii oameni de ştiinţă se reunesc la Zalău. Festivalul Naţional al Ştiinţei promite o explozie de experimente spectaculoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de elevi din 32 de unităţi de învăţământ vor prezenta sâmbătă, 8 octombrie, în centrul Zalăului experimentele ştiinţifice cu care concurează la cea de-a noua ediţie a Festivalului Naţional al Ştiinţei.

De ce bate vântul? Din ce este format Sistemul solar? Cum să creezi un detector de metale? - sunt doar câteva dintre întrebările la care curioşii vor găsi răspunsul sâmbătă, pe platoul din faţa Prefecturii Sălaj, acolo unde se desfăşoară o nouă ediţie a Festivalului Ştiinţei. Manifestarea reuneşte, potrivit organizatorilor, 510 preşcolari, elevi de gimnaziu şi liceeni ce reprezintă 32 de unităţi de învăţământ. Aceştia îşi vor etala cele 275 de experimente spectaculoase de fizică, chimie şi biologie, amuzamente şi curiozităţi ştiinţifice despre lumea în care trăim, fenomene şi procese studiate la nivel teoretic şi puse, acum, în practică cu ajutorul unor materiale obişnuite.

"Experimentele ştiinţifice nu sunt doar pentru oamenii de ştiinţă, ele pot fi distractive pentru toată lumea. Partea şi mai frumoasă este că toate experimentele conţin o surpriză: unele dintre ele vor surprinde pentru că funcţionează, altele vor surprinde datorită rezultatului. Vizitatorii festivalului  ar putea ajunge la concluzia că unele dintre aceste experimente sunt chiar scamatorii sau trucuri. Este adevarat  Multe dintre cele mai bune scamatorii şi trucuri, funcţionează datorită faptului că se bazează pe principii ştiinţifice. Vom folosi materiale simple şi la îndemână, deloc periculoase. Scopul va fi acela de a observa misterul ştiinţei şi de a lărgi orizontul copiilor", a precizat inspectorul general şcolar Maria Pop, profesor coordonator al Festivalului Ştiinţei şi cea care a iniţiat această manifestare în 2008.

Ediţia din acest an este dedicată împlinirii a 35 de ani de la zborul primului român în spaţiul cosmic – Dumitru Prunariu, cosmonaut-cercetător şi va cuprinde mai multe secţiuni: inventivitate-creativitate (gimnaziu şi liceu), aplicabilitate (gimnaziu şi liceu), micii inventatori (invăţământ primar), piticii isteţi (învăţământ preşcolar), postere (învăţământ primar, gimnazial, liceal), respectiv scenete ştiinţifice (învăţământ primar şi preşcolar, gimnazial şi liceal).

Cele mai bune lucrări vor fi premiate de către Consiliul Judeţean Sălaj.

Vă mai recomandăm:

FOTO Premii pentru olimpicii Sălajului. Cine sunt cei mai valoroşi elevi

FOTO Ştiinţa, pe înţelesul elevilor. Cum obţinem curent electric cu o lămâie, un şurub de aluminiu şi un bănuţ de cupru

Laboratorul cu imprimante 3D, „arma“ cu care un liceu din Zalău încearcă să-i atragă pe absolvenţii de gimnaziu

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite