Legenda comorii preschimbate în piatră, sub albia Someşului. Cum a scăpat un principe ardelean de urmăritorii său, orbindu-i cu saci întregi de aur

O legendă locală vorbeşte de o uriaşă comoară, ascunsă - după unii -  în urmă cu trei sute de ani, într-un tunel ce trece pe sub albia Someşului, în timp ce alţii spun că ea ar fi fost transformată în piatră de un principe - alchimist, ca parte dintr-un truc ce i-a salvat viaţa.

Legenda a fost descoperită de scriitorul Gyorfi-Deâk Gyorgy şi a fost inclusă în volumul ”Curiozităţi sălăjene”, publicat de editura ”Caiete Silvane. Potrivit scriitorului, ea ar avea la bază nişte fosile care arată ca nişte monede de piatră, destul de des întâlnite în împrejurimile oraşului Jibou, acolo unde a luat naştere legenda. Fosilele, numite ”numuliţi”, sunt, de fapt, spune scriitorul, căsuţele de calcar ale unor animale unicelulare primitive care au trăit în Terţiarul vechi, când această zonă era fundul unei mări.

Peste realitatea geologică s-a suprapus un eveniment istoric, iar cele două, integrate de imaginaţia colectivă, au creat legenda.

Cronica unei înfrângeri

Gyorfi-Deâk Gyorgy spune că evenimentul istoric de la care porneşte legenda a avut loc la începutul secolului al XVIII-lea, în toamna târzie a anului 1705, mai precis, în 11 noiembrie, armata principelui ardelean Râkoczi Ferencz, a înfruntat la Jibou armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville. ”Oamenii lui Râkoczi aveau misiunea să creeze un sistem defensiv care să nu permită trecerea austriecilor prin strâmtorile Someşului. Ei au încercat să sape o linie de tranşee şi şi-au construit două redute, una pe dealul Cigleanului şi una dincolo de valea Agrijului, unde şi-au înghesuit piesele de artilerie. Din cauza vremii nefavorabile şi a apariţiei bruşte a austriecilor, care, conduşi de un ţăran bătrân, şi-au scurtat drumul, coborând pe Valea Sărată, un pârâu de 13 km ce vine dinspre Cuceu, fortificaţiile neterminate n-au fost de nici un folos”, relatează, din scrierile vremii,  Gyorfi-Deâk. Depăşită numeric şi tactic, armata lui Râkoczi a fost măcelărită, principele fiind el însuşi la un pas de a fi omorât. Partea romanţată a poveştii abia acum urmează:

”Legenda zice că principele ar fi părăsit câmpul de luptă refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someşului până în vârful dealului care îi poartă numele (cunoscut şi ca Piscuiul Ronei), de unde a contemplat dezastrul şi şi-a jelit ostaşii. Unii zic că pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainiţă subpământeană, pe care mulţi o caută de atunci”, redă scriitorul una dintre variantele legendei.

O altă variantă spune că Râkoczi n-ar fi avut timp să ascundă comoara, deoarece după el s-au repezit mai mulţi ostaşi călare şi principele ar fi luat comoara cu sine. Când urmăritorii s-au apropiat prea tare, fugarul şi-a golit toţi săculeţii, toate buzunarele de bani şi i-a aruncat în mijlocul drumului. Când au văzut monezile strălucitoare, soldaţii şi-au strunit caii şi au descălecat să-i adune, vreme în care principele a reuşit să scape.

”Legenda zice că era atâta aur, încât cătanele le-au îndesat în buzunare până au stat să le plesnească”, precizează scriitorul.

Soldaţii au continuat urmărirea, dar n-au mai ştiut pe unde să meargă mai departe, deoarece principele, prevăzător, a folosit un şiretlic vechi: şi-a schimbat calul cu unul ale cărui potcoave fuseseră puse de-a-ndoaselea, astfel încât el să fugă înainte, dar urmele să arate că a venit.

”Încurcaţi de acest vicleşug, urmăritorii au fost nevoiţi să revină în tabără. După ce-au scăpat de muştruiala cuvenită, s-au întors la trupă şi au început să se laude cu norocul care a dat peste ei. Dar când au băgat mâna în buzunar, ca să scoată un ban de arătat, n-au găsit decât aceste discuri lenticulare de calcar, ca nişte monede. Furioşi, au început să suduie şi le-au azvârlit cât colo. De atunci, zice legenda, bănuţii se găsesc peste tot prin împrejurimi”, conchide Gyorfi-Deâk.

Bătrânii din Jibou consideră că preschimbarea aurului în piatră a fost o minune cerească, care a permis unui suflet nobil să scape nevătămat şi să reia apoi lupta împotriva celor care „au schimbat jugul de lemn al turcilor cu un jug de fier" ( între 1703 şi 1711, el a condus răscoala „curuţilor” împotriva dominaţiei habsburgică din Ungaria, fiind considerat erou naţional în ţara vecină).

Vă mai recomandăm:

Iuliu Maniu, aşa cum un singur om şi-l poate aminti: „Simţeai că nu-l poţi minţi niciodată, avea o privire frumoasă, ochi albaştri, pătrunzători”

Cum au încercat comuniştii să „falsifice” rămăşiţele pământeşti ale lui Iuliu Maniu. Trupul marelui om politic nu a fost găsit niciodată după moarte

De ce nu s-a căsătorit niciodată Iuliu Maniu. Klara, o farmacistă din Şimleu Silvaniei, a fost dragostea secretă a marelui om politic