„Gambe“ şi „tricepşi“ sub geamurile spitalului. Parc demolat pentru o parcare şi un spaţiu de fitness

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În locul parcului din faţa celei mai mari unităţi spitaliceşti din Sălaj va fi amenajată o parcare cu 81 de locuri, precum şi o zonă dotată cu aparate pentru fitness.

O parcare cu 81 de locuri şi o zonă de fitness vor lua locul parcului din faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, printr-o investiţie evaluată la 7,6 milioane de lei şi finanţată de la bugetul Consiliului Judeţean Sălaj.

Viitoarea parcare se va întinde pe 1.900 de metri pătraţi, reprezentând mai mult de jumătate din suprafaţa totală a actualului parc din faţa Spitalului Judeţean. În total, vor fi 81 de locuri de parcare, o parte dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi pentru mamă şi copil. Autorităţile judeţene au în vedere reglementarea şi monitorizarea accesului în parcare, aceasta fiind destinată pacienţilor Spitalului Judeţean şi aparţinătorilor acestora, într-un sistem cu plată, cu primele 200 de minute gratuite. Această durată ar acoperi, practic, timpul necesar/pacient în raport cu serviciile Spitalului Judeţean de care acesta are nevoie, şi ar asigura, în acelaşi timp, fluidizarea parcării şi a unui acces cât mai facil al acesteia.

O altă suprafaţă a terenului destinat investiţiei se referă la amenajările exterioare urbanistice şi se întinde pe aproape 1.000 de mp. Aceasta cuprinde un spaţiu verde şi ambiental, echipat cu bănci, coşuri de gunoi, pergola din lemn, dar şi de agrement, cu echipamente pentru fitness incluzându-le şi pe cele destinate persoanelor cu dizabilităţi. Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Sălaj, printre aparatele fitness ce vor fi montate sub geamurile Spitalului se numără un ansamblu de scară orizontală, şpaliere, bare paralele, echipament fitness combinat bicicletă şi bancă abdomene pentru antrenamente tip cardio, presă pentru picioare, echipamente pentru întărirea tricepşilor, pieptului şi muşchilor umerilor, adaptate persoanelor cu dizabilităţi.

Celelalte lucrări de bază ale investiţiei vizează dotarea amplasamentului cu sistem de supraveghere video dar şi la devierea şi protejarea reţelelor subterane şi supraterane de utilităţi, existente pe amplasament.

Când va fi gata investiţia

Principalii indicatori tehnico – economici vor fi supuşi dezbaterii şi votului consilierilor judeţeni în viitoarea şedinţă ordinară a Consiliului judeţean, pe baza acestora urmând să se desfăşoare o nouă etapă a realizării documentaţiei tehnice aferente investiţiei, respectiv obţinerea autorizaţiei de construire şi Proiectul Tehnic. Oficialii judeţeni estimează că la începutul anului 2020 va demara procedura de achiziţie pentru desemnarea constructorului, durata preconizată pentru realizarea investiţei fiind de 12 luni.

“Fără nicio îndoială, investiţia e obligatorie pentru ceea ce înseamnă optimizarea accesului pacienţilor şi aparţinătorilor acestora la o infrastructură de suport atunci când sunt nevoiţi să apeleze la serviciile Spitalului judeţean. Să nu uităm că, unitatea spitalicească a fost construită acum peste 30 de ani, la acea dată estimându-se un anumit grad necesar de acoperire cu infrastructura suport, respectiv locuri de parcare. Noi încercăm să ne adaptăm cât mai rapid realităţilor şi să avansăm cât mai rapid cu putinţă cu acest proiect al noii parcări şi al spaţiului verde şi de agrement– atât din punct de vedere tehnic cât şi financiar. Dacă vom menţine acelaşi ritm ca până acum, finalul anului viitor ar putea coincide cu finalul investiţiei. Până atunci, avansăm în direcţia angajamentelor afirmate şi ne-ar bucura şi propuneri ale viitorilor beneficiari ai investiţiei cu privire la reglementarea şi monitorizarea accesului în parcare, pornind de la ceea ce noi luăm în discuţie la acest moment – un sistem cu plată, cu primele 200 de minute gratuite”, precizează Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.

Mai puteţi citi:

Autostrada Transilvania trece peste un castru roman propus pentru UNESCO. Arheologii cer modificarea proiectului

FOTO România lucrului prost făcut. Cum să toci milioane ca să îneci monumente istorice în betoane şi în kitsch

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite