GALERIE FOTO Steagul Ungariei, arborat pe Primăria Şimleu Silvaniei la Zilele Báthory

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aspectul a fost printre primele remarcate de noul consul al Ungariei la Cluj, Magdò János, care s-a declarat plăcut impresionat de gestul Primăriei Şimleu de a arbora pe durata  Zilelor Báthory steagul maghiar, alături de tricolor.

Ideea centrală a evenimentului a fost istoria comună a românilor şi maghiarilor la Şimleu Silvaniei, recunoscută, deopotrivă, şi de unii, şi de alţi. „Tratăm cu maximă seriozitate această sărbătoare, ajunsă anul acesta la a 20-a ediţie, pentru că – nu-i aşa – istoria noastră este comună”, a declarat la recepţia care a deschis ultima zi a sărbătorii primarul Septimiu Ţurcaş. Printre invitaţii de seamă ai evenimentului s-a numărat noul consul general al Ungariei la Cluj, Magdò János, aflat la Şimleu pentru prima oară de la numirea sa în funcţie. Acesta s-a declarat încântat de „cât de ordonat, cât de curat şi cât de plăcut este acest oraş”, dar mai ales de faptul că „atât tricolorul românesc, cât şi drapelul Ungariei, sunt arborate pe clădirea primăriei”.

Cetatea Bathory este monument istoric de categorie A

CLICK AICI PENTRU GALERIE


Nu au lipsit de la eveniment nici primarii sau reprezentanţii celor trei oraşe maghiare cu care Şimleu Silvaniei este înfrăţit. Este vorba despre Nyirbàtor, reprezentat de primarul Balla Jánosnè, şi despre oraşele Albertirsa şi Szarvas, de unde au venit la Şimleu delegaţii formate din consilieri locali. Fiecare au venit în România cu daruri pentru gazde, dar şi cu artişti care şi-au expus lucrările la primărie. Szabó László şi Ádám din Szarvas au venit cu o expoziţie de pictură reprezentând Cetăţi din bazinul carpatic, iar Várhelyi György din Albertirsa a expus o colecţie de medalioane.


Nu au lispit de la eveniment nici reprezentanţii UDMR, începândul cu fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, şi continuând cu preşedintele organizaţiei judeţene, Seres Denes. A fost preznt la Şimleu şi Vegh Alexandru, recent desemnat drept candidat al UDMR pentru un mandat de senator în Colegiul Şimleu Silvaniei – Cehu, dar şi cel care a pierdut susţinerea uniunii pentru o nouă candidatură, senatorul Fekete Andras.


Sărbătoarea de la Şimleu Silvaniei a început vineri, 28 septembrie, cu o deschidere festivă şi cu vernisajul expoziţiilor artiştilor maghiari. A urmat, sâmbătă, o conferinţă internaţională de istorie, urmată de un concurs de şah, unul de cultură generală, dar şi unul al vinurilor şimleuane. Seara s-a încheiat cu o reuniune folclorică găzduită de Casa orăşenească de Cultură. Tot sâmbătă, artista maghiară Makrai Zsuusa din Nyirbàtor a vernisat o expoziţie cu stemele familiei Báthory, realizate din fier emailat, şi au fost acordate diplome pentru maghiarii prezenţi şi care s-au remarcat într-un fel sau altul în viaţa comunităţii. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu un concert al formaţiei Kaláka. Duminică, oaspeţii au fost invitaţi la o recepţie dată în cinstea lor de Primăria Şimleu Silvaniei, după care s-au îndreptat, cu toţii, spre biserică. Ziua a fost completată de o depunere de coroane la bustul lui Báthory István, urmată de un program artistic susţinut de fanfara şi formaţia de majorete din Nyirbàtor.


Zilele Báthory se organizează la Şimleu Silvaniei de 20 de ani încoace, evenimentul având ca obiectiv comemorarea fostului  principe al Transilvaniei Báthory István, născut în oraşul sălăjean în 27 septembrie 1533. În urma sa a rămas Cetatea Báthory, declarată monument istoric şi care constituie principalul obiectiv turistic din Şimleu. Specialiştii consideră cetatea ca fiind mai mult un castel rezidenţial, care reprezintă arhitectura renascentistă din Transilvania, având două incinte fortificate, construite în două etape.În prezent, Cetatea Bathory păstrează pavilionul porţii, cu două niveluri, deasupra unui gang boltit, două turnuri, un bastion şi o parte din zidurile de apărare. Monumentul este închis vizitatorilor din cauza stării avansate de degradare, acolo trbuind să înceapă ample lucrări de restaurare. Obiectivul a fost scos, însă, în luna august, din Planul Naţional de Restaurare al Ministerului Culturii.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite