Compune cântece pentru a-i învăța pe elevi literele și cifrele. „Mi-am dorit să devin învățătoare din prima zi de școală” VIDEO

0
Publicat:

O tânără învățătoare din Zalău revoluționează metodele de predare: combină cântecul, dansul și jocul și își învață elevii literele și cifrele.

Învățătoarea care îi învață pe copii literele și cifrele prin cântec Foto: Arhivă personală
Învățătoarea care îi învață pe copii literele și cifrele prin cântec Foto: Arhivă personală

Manuela Ioana Magdaș are 23 de ani și este profesoară pentru învățământul primar la Școala Gimnazială ,,Iuliu Maniu“ din Zalău. După ce a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, Manuela s-a îndreptat spre învățământ, marea sa pasiune. Iar acesta este al treilea an în care predă copiilor.

Mi-am dorit să devin învățătoare din prima zi de școală, din clasa I. Prima mea învățătoare, doamna Chețe Susana, fiind chiar nașa mea de botez, mi-a insuflat dragostea de a modela suflete și minți de copii. Provenind dintr-o familie în care foarte mulți membri lucrează în învățământ, mama mea fiind secretară, sora mea mai mare fiind tot învățătoare, mătușile lucrând tot în acest domeniu, toate m-au împins să urmez și eu o carieră tot în învățământ“, spune Manuela pentru „Weekend Adevărul“.

  „Doamna cu multe cântece”

În acest an școlar, Manuela a preluat pentru prima dată clasa pregătitoare și a început să îi învețe pe copii literele de tipar și cifrele prin cântec și joc. Elevii învață în fiecare săptămână o literă și o cifră prin cântece compuse de tânăra învățătoare: „Prima dată compun versurile, iar apoi mă gândesc la o linie melodică. Caut să fie ceva vesel, ceva care să exprime bucurie și să prindă repede“.

Cântecelele compuse de Manuela au devenit virale pe rețelele de socializare, după ce au fost filmate în clasă, în timpul orelor și postate apoi pe internet. Unele dintre ele au peste 1,5 milioane de vizualizări, fiind apreciate de persoane din întreaga țară.

Învățătoarea a dorit să folosească o metodă prin care cei mici să înțeleagă mai ușor lecțiile: „Îmi place să creez pentru elevii mei lecții cât mai interactive, așa că am început să compun poezii, ghicitori și cântecele pentru a-i ajuta să învețe mai ușor și într-un mod cât mai plăcut“.

Manuela consideră metoda ca fiind una specifică vârstei copiilor: „Cu siguranță, învățarea prin cântece, dans și jocuri este mai antrenantă, implică mai multe simțuri, încurajează participarea activă și nu în ultimul rând este mai distractivă. Această abordare se potrivește stilului lor natural de a explora și a descoperi lumea, astfel ușurându-le procesul de asimilare a informațiilor“.

Astfel, ea a devenit preferata elevilor săi: „Doamna învățătoare care ne învață multe cântecele“. „Fiind pentru prima dată învățătoare la clasa pregătitoare, am început să compun câte un cântecel pentru fiecare cifră și literă pe care urmează să le învețe copiii. Pe viitor îmi doresc să extind tematica cântecelelor și să compun cântecele și despre alte conținuturi pe care le vom parcurge“, precizează aceasta.

Manuela Magdaș și-a petrecut copilăria în comuna Gârbou, din județul Sălaj, și de mică îi plăcea să scrie poezii: „Am început să compun cântece și poezii din copilărie. Crescând la țară, îmi găseam inspirația în tot ce era în jurul meu, și astfel au luat naștere cântecele și poezioare despre animalele din ograda părinților mei, despre flori, pomi și alte vietăți din natură. Încă nu am compus cântece pentru fiecare literă din alfabet, doar despre cele învățate până în acest moment, însă mi-am propus să continui și să compun și pentru celelalte litere când va veni momentul să le învățăm. Seria cântecelelor cu cifre aș putea spune că este gata, deoarece am ajuns la cifra 9. Rămâne de văzut dacă vom continua mai departe și cu numerele“.

Cântecelele care au cucerit lumea copiilor

Părinții copiilor sunt încântați și îi apreciază muncă, iar cântecelele sale au devenit populare nu doar la școală, ci și pe rețelele de socializare, unde se bucură de foarte multe reacții pozitive. „Primesc zi de zi nenumărate aprecieri, comentarii și mesaje din partea celor care mă urmăresc. Îmi scriu părinți că le arată copiilor lor filmulețele pe care le postez. Părinții copiilor din clasa mea îmi apreciază foarte mult munca de la clasă și mă sprijină în orice activitate îmi propun să fac cu cei mici. Sunt mereu acolo când am nevoie de ceva și pentru asta le mulțumesc“, a spus tânăra. 

De asemenea, cântecelele sale au ajuns să fie folosite și de alte cadre didactice din țară. „Am fost căutată de foarte multe învățătoare și educatoare care mi-au scris că mi-au folosit cântecelele în activități didactice și că au primit un feedback extrem de pozitiv din partea copiilor, rugându-mă să postez în continuare filmulețe cu ele, deoarece le ajută foarte mult. De asemenea, multe mămici îmi scriu că îi învață acasă pe micuții lor cântecelele“, mărturisește Manuela Magdaș.

Ea discută frecvent și cu studente din întreaga țară despre modul de organizare și predare a lecțiilor pentru copii. „Studente și eleve practicante îmi scriu că îmi folosesc cântecele la practica pedagogică și că au primit aprecieri din partea profesorilor care le evaluează datorită acestor cântece. Multe dintre acestea îmi scriu constant întrebându-mă diferite aspecte metodologice, cum îmi organizez eu lecțiile din punct de vedere metodic. Mă bucură faptul că își doresc să le împărtășesc din cunoștințele mele“, susține tânăra învățătoare.

Versuri de la „Ă“ la „O“

Dintre cântecelele create, cel al literei „Ă“ i-a creat cele mai mari dificultăți. „Cred că cel mai greu cântecel pe care l-am compus până acum a fost cel despre litera «Ă». Mi-a venit foarte greu inspirația să compun versuri“, povestește Manuela.

Dar atunci când îți propui cu adevărat ceva, nu ai cum să nu reușești: „Litera «A» s-a aranjat/ Și în cap și-a așezat/ O pălărie întoarsă/ Ca să pară mai frumoasă. Și-a schimbat și numele/ Să se mire literele. Când își poartă pălăria,/ «Ă» îi este denumirea./ Cu «Ă» nu începe niciun cuvânt/ Din câte sunt pe acest Pământ./ Litera «Ă» stă în interior/ Și la finalul cuvintelor. Uni spun «Ăăă...» când se gândesc/ Și răspunsul nu-l găsesc. Noi nu vom spune niciodată,/ căci răspunsul îl știm de îndată“, sunt versurile cântecului.

De asemenea, cel despre litera „O“ este unul dintre cele mai apreciate cântece pe rețelele de socializare. A fost o adevărată aventură pentru a-i face pe micuți să înțeleagă diferența dintre litera „o“ și cifra zero. 

Litera «O» e un oval/ Care e mai special/ Căci e soră cu o cifră/ Care arată mulțimea vidă. 0 (zero) și O sunt diferite/ Trebuie să ținem minte. 0 (zero) este cea slăbuță,/ iar O este mai grăsuță“, sunt o parte dintre versurile cântecului.

Au existat și persoane care au susținut că elevii sunt prea mici pentru a învăța despre mulțimea vidă, dar învățătoarea a reușit să le explice copiilor pe înțelesul lor. „Mulțimea vidă înseamnă nimica!“, spune un elev în videoclip. „Înseamnă nimic sau înseamnă o mulțime cu zero elemente“, adaugă învățătoarea.

Nu mi se pare un lucru greșit să le spun și lucruri mai avansate. Până la urmă, trebuie să ne pregătim și pentru a excela în viață“, mai spune aceasta. „Chiar îmi scriau persoane trecute prin școală, ajunse la vârsta adultă, că au învățat din cântecelul meu ce este aceea o mulțime vidă“, a precizat Manuela.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite