Cauţi un angajat sau un angajator serios? Ai acum la îndemână „Ghidul locurilor de muncă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghidul cuprinde informaţii detaliate şi sfaturi utile despre piaţa muncii
Ghidul cuprinde informaţii detaliate şi sfaturi utile despre piaţa muncii

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj a editat primul ghid al locurilor de muncă din judeţ,  ghid realizat în cadrul proiectului „Sălaj WorkAcces – program pilot de creştere a gradului de ocupare în judeţul Sălaj”.

După cum a explicat Romeo Sârca, directorul executiv al instituţiei şi managerul de proiect, ghidul se adresează atât persoanelor inactive din raza judeţului fie că sunt sau nu înregistrate în evidenţa agenţiei, dar şi unor istituţii publice şi agenţi economici. Ghidul cuprinde locurile de muncă vacante, o detaliere a celor mai oferite meserii în regiunea de nord vest a ţării, informaţii despre oferta de muncă din străinătate, un clasament al celor mai căutate meserii pe piaţa muncii din judeţ, un top al angajatorilor sălăjeni, dar şi informaţii utile despre modul în care trebuie redactat corect un cv sau o scrisoare de intenţie. De asemenea ghidul mai cuprinde informaţii şi sfaturi referitoare la modul de selectare, de către cei în cauză, a anunţurilor de angajare, sfaturi utile pentru prezentarea la un interviu dar şi facilităţile oferite de legislaţia în vigoare angajatorilor care încadrează în muncă şomeri.  Ghidul va fi distribuit  în mai multe instituţii publice şi private din Zalău dar şi persoanelor  aflate în căutarea unui loc de muncă, şi nu numai. Cei interesaţi, care vor să afle toate noutăţile de pe piaţa muncii din Sălaj sau alte  informaţii, pot intra în posesia acestui ghid apelând la reprezentanţii AJOFM Sălaj.

De precizat  ar fi faptul că, prin  proiectul „Sălaj Workacces – program pilot de creştere a gradului de ocupare în judeţul Sălaj”, finanţat  din fonduri europene, beneficiarul AJOFM Sălaj îşi propune creşterea potenţialului şi a gradului de ocupare, şi mobilitate ocupaţională şi geografică pentru 200 de persoane din categoria şomeri sau persoane inactive din regiunea Noprd- Vest, în perioada 2011-2012.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite