VIDEO Lagărul de exterminare al copilăriei fericite. Fraţii-pepinieră de păduchi, crescuţi în miros de urină. Mama: „Dacă se murdăresc, ce să le fac?”

Înfometaţi, murdari, urât mirostitori şi lipsiţi de orice şansă de a ajunge oameni demni. Aşa cresc şase fraţi cu vârsta cuprinsă între cinci luni şi 12 ani, ai căror părinţi nu privesc mai departe de ziua de mâine.

Cu ajutoare de la stat, monitorizaţi să nu abandoneze copiii, doi soţi din localitatea gălăţeană Ciureşti, comuna Bălăşeşti, trăiesc de azi pe mâine fără să le pese de moştenirea pe care o lasă celor pe care i-au adus pe lume. Daniela (36 ani) şi Ionel Onici (48 ani) au procreat şase fiinţe, şase copii care odată ajuşi adulţi vor face la fel ca cei care i-au adus pe lume. Se vor înmulţi şi vor trăi de azi pe mâine, vor întări rândul analfabeţilor. Cei doi părinţi nu muncesc şi venitul familiei este de aproximativ 1.200 de lei, bani care provin din ajutoare sociale şi alocaţiile copiilor. În rest, viaţa decurge după voia sorţii.

Tot sprijinul acordat de autorităţile locale e acordat în ideea de a nu se ajunge în situaţia de a-i separa pe copii de mediu familial. Ajutoarele sociale şi alocaţiile copiilor nu fac altceva, se pare, decât să alimenteze traiul inconştient al părinţilor.

Cel mai mic dintre copilaşii familiei Onici are aproape cinci luni şi greutatea unui nou-născut. Mama nu-l alăptează şi, spune ea, nu are nici bani de lapte praf. “Aşa e el, mai firav. L-am născut în magazin. Acolo mi-a venit sorocul, ce să fac. Pe ceilalţi i-am născut la spital. Eu îi spăl, îi hrănesc, îi trimit la şcoală. Dacă ei se murdăresc şi nu vor să înveţe, ce să le fac”, spune mama acestora, femeia având un argument pentru toate neajunsurile.

Cei opt membri ai familiei locuiesc într-o casă dărăpănată din lut, formată dintr-un hol şi o încăpere cu trei paturi. Nu au nici măcar un weceu în curte şi toţi îşi fac nevoile în faţa sau în spatele casei. Mirosul pestilenţial şi mizeria vin să completeze tabloul dezolant.

Doar fetiţele mai mari sunt înscrise la şcoală şi cu greu reşesc să promoveze. Laura (12 ani) a rămas repetentă de trei ori, rămânând şi în acest an tot în clasa a III-a. Surioara mai mică, Vasilica (10 ani), a rămas repetentă “doar” de două ori şi din toamnă va intra în clasa a III-a. Parte din faţii mai mici merg la grădiniţă. Practic, copiii sunt trimişi să urmeze o formă de învăţământ doar pentru a primi în continuare alocaţiile şi acea gustare pe care o primesc la ore.

În vacanţă sunt hrăniţi la voia întâmplării. Mâncarea gătită rar face parte din meniul casei. Dacă au bani să cumpere preparate mănâncă, dacă nu, rabdă.  “Azi am mâncat icre şi salam. Diseară ne face mama tocăniţă de roşii”, spune Laura, fetiţa cea mare. Aspectul acesteia este al unui copil de vârstă mult mai mică şi este atât de firavă încât pulpa unui picior poate fi cuprinsă cu două degete. Tot ea are grijă de fraţii mai mici şi bebeluşul primeşte cea mai mare atenţie tot de la ea.

Situaţia revoltătoare este cunoscută de comunitate şi autorităţile locale au ajuns la concluzia că cei mici sunt déjà pierduţi, nu mai pot fi recuperaţi.

“Am două fetiţe la şcoală şi situaţia lor dificilă este din cauza părinţilor. De doi ani sunt pline de păduchi şi nu au scăpat de paraziţi deşi li s-a explicat ce trebuie făcut. Sunt monitorizaţi pentru a nu abandona copiii”, spune Mirela Căpriţă, directoarea şcolii unde învaţă fetele.

Bunica pe linie paternă, Nastasia Onici (84 ani) e singura care se îngrijeşte de copii în mod real. Atât cât poate ea. În ciuda vrăstei îanintate, casa bătrânei, situată la câteva sute de metri de cea a nepoţilor, este îngrijită şi camerele miros a proaspăt. Bunica le oferă câte o masă caldă din puţin ei şi tot ea e cea care îi mai spală.

“Mi-au dat lacrimile când i-am văzut”

Mizeria în care trăiesc copilaşii a ajuns să-i impresioneze pe toţi cei care au luat contact cu familia Onici. Gabriel Manta, antrenor de arte marţiale şi preşedinte al clubului Myagi Dojo Bârlad, a aflat de caz şi s-a oferit să-I ajute. Prin mediatizarea cazului speră ca micuţii să sibă şansă la o viaţă normală. “Mi-au dat lacrimile când i-am văzut prima dată. Împreună cu părinţii copiilor antrenaţi de mine am făcut colecte şi i-am ajutat. Vreau să-i ajut în continuare, dar numai atât timp cât părinţii vor înţelege că ei trebuie să facă ceva pentru copiii lor. Nu aş vrea să fie separaţi copiii de părinţi dar mă întreb dacă nu le-ar fi mai bines ă fie luaţi în grija statului. Eu mă ofer să-i ajut în continuare, numai să văd că şi părinţii îşi dau interesul”.

Două transporturi cu ajutoare au ajuns în ultima lună la cei şase fraţi. Familia Onilă a primit saci întregi de hăinuţe şi jucării, până la alimente şi obiecte necesare în casă. Lucrurile oferite prima dată au fost găsite la a doua vizită aruncate, murdare sau pur şi simplu au dispărut. Hrana oferită cu spijinul mai multor bârlădeni le-ar ajunge cel puţin o lună, iar jucăriile şi hăinuţele ar trebui să ajungă pentru toţi cei şase fraţi. În plus, le-au dus un landou, pătuţ pentru bebeluş, un covor, lenjerii de pat şi pături etc.