SERIAL „ADEVĂRUL“. Toate vilele baronilor din România. Averea primarului Constantin Constantinescu, baronul ”roşu” al Bârladului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipiul Bârlad a devenit sinonim cu numele PSD, partidul care a înregimentat toţi oamenii influenţi ai oraşului. O încrengătură de fini, fii şi cumetri supuşi celui care se află la cârma social-democraţilor din urbe, nimeni altul decât primarul Constantin Constantinescu, zis nea’ Titi. Averea baronului a fost pusă la adăpost, toate bunurile fiind trecute pe alte nume

Pe plan politic şi administrativ, puţine sunt locurile de influenţă unde nu a pătruns gruparea PSD-istă. Primarul de Bârlad, Constantin Constantinescu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei locale PSD, tragele iţele a tot ce se întâmplă în urbe, întocmai ca un păpuşar iscusit care manipulează sforile unei marionete. Majoritatea instituţuiilor de stat sunt conduse de oamenii lui nea’ Titi şi nu există lucrare efectuată din publici care să fie făcută de firme care nu sunt în sfera de prieteni sau personaje agreate de partid.

image

Cel mai sărac om bogat

În contradicţie cu puterea pe care o deţine, averea lui Constantinescu este ca şi inexistentă. Nu are prea multe bunuri pe numele său: doar vila pe care a construt-o împreună cu răposata soţie, la începutul anilor ‘90 şi 2 terenuri în zonă montană. Firma sa, Construcţii Consult, pusă pe picioare înainte de a intra în politică, este administrată de Cristina Andrei, partenera lui de viaţă. Nici iahtul din Deltă nu este pe numele lui. Ca să-l cităm pe Constantinescu, averea lui este „penibilă, ca tot ceea ce face”.

„Casa în care locuiesc a fost pusă în funcţie în 1994, nu eram primar pe atunci. O deţin în diviziune cu cei doi copii ai mei, după decesul soţiei. Nu am altă casă ori vilă de vacanţă. <Bărcuţa> nu este pe numele meu”, a spus, pentru „Adevărul”, edilul Bârladului.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, semnată pe 6 iunie 2013, deţine două terenuri agricole în Poiana Sărată, fiecare din ele având 0.25 ha. Primul a fost cumpărat în 1999, celălalt în 2010. De asemenea, deţine o vilă  de 286.77 mp în Bârlad (casa ridicată cu răposata soţie). În 2009 şi-a deschis două conturi bancare, unul ăn lei (32.511 lei) şi celălalt în valută (5.000 ). Mai are şi o maşină Toyota Yaris fabricată în 2007. În anul fiscal 2012, ca edial al oraşului, a fost remunerat cu 36.655 lei . În declaraţia de avere nu sunt trecute armele de vânătoare pe care le deţine, nici opere de artă.

image

Scurt istoric

Constantinescu a intrat în politică fiind susţinut de PNL, partid abandonat după eşecul personal în urma alegerilor locale din 2000. Patru ani a fost consilier local pe listele liberalilor, apoi a trecut în barca adversară care i-a conferit succesul absolut în cadrul alegerilor din 2004. Este primar de un deceniu şi a reuşit să implementeze în locuri cheie oameni care îi poartă interesele. Au rămas neschimbaţi din funcţii directorii serviciilor din cadrul primăriei, alţii au promovat. La fel se întâmplă şi în cazul societăţilor pe acţiuni din aparatul Consiliului Local (Raiser, CUP, RAGCL).

Ca un baron ce se respectă, numele ing. Constantin Constantinescu este inscripţionat la intrarea în fiecare părculeţ de joacă modernizat în ultimii ani, pe fiecare cişmea forată la colţul blocului, etc. Lucrări făcute din publici.

image

Cele mai controversate investiţii ale municipalităţii din ultimii ani sunt acum în plină desfăşurare. Reabilitarea Cinematografului Victoria (47 miliarde lei vechi) şi reabilitarea fostei Băi comunale  şi transformarea în Centru SPA (27 miliarde de lei vechi). Ambele lucrări sunt făcute pe împrumutaţi şi sunt executate de Urbanproiect, firma lui Viorel Dumitraşc, apropiat al primarului şi constructor care a câştigat licitaţiile tuturor lucrărilor importante din banii statului ori europene (Palatul de Justiţie, Teatrul “V. I. Popa”, Muzeul “Vasile Pârvan”, Pavilionul muzeal "Marcel Guguianu" etc)

image image
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite