Mărturiile emoţionante ale jandarmului de 96 de ani din Vaslui. Cum a scăpat de execuţie după ce a fost capturat pe frontul din Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În satul vasluian Dragomireşti trăieşte cel mai vârstnic jandarm al judeţului. Moş Ghiorghe, cum îi spun localnicii, are 96 de ani şi o poveste de viaţă impresionantă.

An de an, în apropierea zilei Jandarmeriei, care se sărbătoreşte pe 3 aprilie, moşul Ghiorghe este invitat ”la judeţ” pentru a fi cinstit şi pentru a depăna amintiri, pe care încă le păstrează vii. 

La venerabila vârstă de 96 de ani, eroul din Dragomireşti are o vitalitate de invidiat. Rememorează cu multă emoţie amintirile legate de război şi lăcrimează pentru camarazii pe care i-a pierdut în front. Moş Ghiorghe poartă suflet durerile crude ale războiului, iar astăzi, ca niciodată, a început să plângă atunci când camarazii mai tineri de la Jandarmeria Vaslui i-au arătat recunoştinţa.
      
Ghiorghe Rotaru s-a născut la 8 iulie 1922, în comuna Dragomireşti fiind singurul băiat dintre cei 4 copii ai familiei. S-a născut într-o familie cu tradiţie în arma jandarmi. Bunicul, tatăl acestuia, ca şi fiul lui, au fost jandarmi. Unul dintre cele mai mari regrete ale sale este că băiatul său a renunţat la Jandarmerie, plecând în străinătate, fără a continua tradiţia familiei.
Ghiorghe Rotaru  a terminat zece clase pe meleagurile natale, ulterior susţinând examen la Bucureşti unde a intrat, ca voluntar, la Şcoala Militară, arma jandarmi. A făcut parte dintre cei 5.000 de candidaţi pentru şcolile miltare, dintre care doar 1.000 au fost admişi.
Primul an de Şcoală Militară l-a făcut la Timişoara, ulterior a urmat cursurile Centrului Tehnico-Ştiinţific Cluj. Aici, timp de şase luni a urmat cursuri de criminalistică, dar şi cursuri de pregătire conductori câini serviciu (urmărire şi însoţire).

Al doilea an al Şcolii Militarel-a urmat la Drăgăşani, iar după absolvire a fost numit ca ajutor de şef de post la Legiunea de Jandarmi Slatina/Compania 21 Jandarmi. În anul 1943, a fost detaşat timp de şase luni la Postul de Jandarmi Păroşi-Slatina, iar un an mai târziu a fost încadrat la Legiunea de Jandarmi Tecuci, iar la data de 25 octombrie 1944 este mutat la Centrul 4 Jandarmi-Legiunea Jandarmi Olt.

Ghiorghe Rotaru cinstit de jandarmii vasluieni

image

Amintirile din front

Experienţa de război a început, povesteşte moş Ghiorghe, o dată cu plecarea lui, noaptea, spre Turnu Măgurele. De aici au fost îmbarcaţi pe bacuri cu destinaţia Galaţi. În timpul deplasării, au fost atacaţi de avioanele nemţeşti. Atunci a simţit pentru prima oara cât de aproape e moartea. A văzut cum camarazi de-ai lui se sting, a văzut suferinţa, neputiinţa şi disperarea acestora. După ce au reuşit să ajungă la Galaţi, au plecat, pe jos, spre Iaşi. Spre front, îşi aduce aminte că a plecat de la Podul Iloaiei-Iaşi, a trecut în Basarabia. Scopul jandarmilor era acela de a asigura ordinea şi liniştea publică, paza şi apărarea avutului obştesc şi a cetăţenilor.
Pe timpul deplasărilor armatei române, jandarmii au executat patrule pedestre, care  asigurau şi coordonau circulaţia trupelor româneşti în bune condiţii. Datorită lipsei de cadre, la comanda plutoanelor de jandarmi erau numiţi învăţători sau avocaţi rezervişti, pregătiţi în arma jandarmi. Legiunea de jandarmi din care făcea parte, a fost responsabilă cu siguranţa Diviziei 21 Infanterie, lângă Prut.

La un moment dat, pe chipul lui apare un zâmbet şugubăţ. Îşi aduce aminte cu drag că a avut şi colege jandarmeriţe la circulaţie, cu care de altfel a executat şi misiuni. Ne povesteşte cum erau urmăriţi ca nu cumva să facă glume care să lezeze onoarea fetelor. Condiţiile dure, războiul în sine, a făcut ca unii dintre cei aflaţi pe front să încerce să dezerteze. La fel de dure erau însă şi pedepsele pentru cei care erau prinşi, indiferent de gradele militare.

image

Dezarmaţi, dezbrăcaţi, pregătiţi pentru execuţie

În anul 1944, a participat la Campania din Ungaria şi Cehoslovacia. În Cehoslovacia a stat o lună de zile, o perioadă foarte grea, unde a desfăşurat activităţi de pregătire, în special instrucţie de front. A apreciat oamenii gospodari din această ţară, drumurile bune şi curăţenia.

În Ungaria, împreună cu încă cinci camarazi, au fost prinşi de unguri, dezarmaţi, dezbracaţi şi legaţi, urmând să fie executaţi. Au fost salvaţi în ultima clipă de soldaţii ruşi care le-au oferit îmbracăminte, arme şi au fost trimişi înapoi la unităţile lor. După război, au fost trimişi în concediu nelimitat, fiind înlocuiţi de ofiţeri şi subofiţeri de Infanterie. Au fost rechemaţi în rândurile miliţiei, la pază şi ordine, la Bacău, unde a fost şi comandant de grupă, apoi şi-a desfăşurat activitatea în cadrul unui post de jandarmi.

După ce a trecut în rezervă, a ocupat funcţii ca secretar şi contabil. În anul 1998, i-a fost conferită Medalia Crucea Comemorativă a celui de-al doilea razboi mondial, 1941-1945, pentru serviciile militare aduse statului român, în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Locotenent colonel în retragere Ghiorghe Rotaru a fost sărbătorit luni, 26 martie, de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vaslui şi oficialităţile judeţului, care i-au oferit o plachetă şi o diplomă de excelenţă. ”Faptele şi munca, împletite cu credinţă, curaj şi încredere, reprezintă istoria celui mai bătrân jandarm din judeţ, care şi-a pus viaţa în slujba binelui. Cunoscând astfel de caractere puternice, şlefuite cu dalta sacrificiului şi a războiului, înveţi să-ţi apreciezi şi să-ţi iubeşti mai mult rădăcinile, semenii şi să fii recunoscător că pe umerii lor s-a clădit prezentul. Îi mulţumim pentru dragostea faţă de ţară şi pentru modelul uman şi militar pe care îl reprezintă pentru tânăra generaţie”, a transmis cu ocazia ceremoniei prefectul de Vaslui, Eduard Popica.

         

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite