Daune uriaşe solicitate de un român după ce fiul său a fost infectat cu virusul HIV în spital. Motivul pentru care nu mai poate fi tras nimeni la răspundere
0Un bărbat din judeţul Vaslui a dat în judecată Statul Român, solicitând daune morale uriaşe pentru că fiul său a fost infestat cu virusul HIV în urma unei transfuzii şi astfel a fost condamnat ”la o viaţă inumană”
Demersul bărbatului vine după mulţi ani de la data aflarii diagnosticului. În acţiunea înaintată în aprilie 2018 Tribunalului Vaslui, bărbatul în vârstă de 54 de ani a dat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii şi Spitalul de Pediatrie nr. 3 Constanţa, solicitând instanţei obligarea acestora la plata unor daune în cuantum de 5 milioane de euro.
În motivarea acţiunii, vasluianul a arătat că în anul 1989 fiul său, fiind internat la Spitalul de Pediatrie nr. 3 Constanţa a fost infectat cu virusul HIV, în urma unei transfuzii de sânge, fapt care i-a adus acestuia condamnarea la o viaţă inumană şi determinată de acest virus, nefiind vina fiului său ci a Statului Român.
”A arătat reclamantul că fiului său i-a fost încălcat dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică, acesta fiind respins de societate şi m arginalizat”, se precizează în hotărârea Tribunalului Vaslui.
Atât Ministerul Sănătăţii, cât şi cel al Finaţelor Publice au invocat o serie de excepţii, precum cea a lipsei calităţii procesuale.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii judecătorii au apreciat că aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată se circumscriu modului de organizare şi de asigurare a activităţii de asistenţă de sănătate publică acordată printr-o unitate sanitară din reteaua publică, respectiv Spitalul de Urgenţă Judetean Constanţa, astfel încât instanţa a constatat că este întrunită condiţia identităţii, motiv pentru care a respins excepţia invocată.
De asemenea, a mai fost invocată şi excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român, prin Ministerul de Finanţe, însă Tribunalul a apreciat că, potrivit Constituţiei, este obligaţia statului de a ocroti sănătatea cetăţenilor săi, dreptul acestora fiind garantat precum şi de a lua măsuri pentru pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Pe cale de consecinţă, a fost respinsă şi această excepţie.
Cu toate acestea, judecătorii apreciază că Statul Român nu mai poate fi tras la răspundere, deoarece familia s-a adresat instanţelor de judecatp.
Potrivit probelor administrate în instanţă, fiul reclamantului a fost internat la Spitalul de Pediatrie Constanţa în perioada 10.01.1989 – 01.03.1989, timp în care a suferit şi o transfuzie. Depistarea bolii a avut loc în anul 1994.
”Reclamantul a investit instanţa cu o cerere de acordare a despăgubirilor în valoarea de 5 milioane Euro considerând că afecţiunea sa a fost cauzată de fapta ilicită a pârâţilor ce a constat în acordarea unor servicii medicale improprii.(...) În drept, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege iar potrivit art. 3 alin. 1 termenul prescripţiei este de 3 ani”, au menţionat judecătorii Tribunalului Vaslui în hotărârea pronunţată pe 28 ianuarie.
Instanţa a apreciat că momentul începerii curgerii termenului de prescripţiei este data la care a fost depistată infectarea cu virusul HIV şi înregistrarea în evidenţele medicale cu această afecţiune, respectiv în anul 1994.
”Instanţa apreciază că la acel moment partea vătămată a cunoscut sau putea să cunoască existenţa faptei ilicite, paguba precum şi persoanele/autorităţile/instituţiile considerate ca fiind culpabile. Or, cererea de chemare în judecată a fost formulată cu mult după trecerea celor trei ani de prescripţie, respectiv în anul 2018, deci după aproximativ 21 ani. Este adevărat că la în anul 1994 reclamantul era minor şi deci fără capacitate de exerciţiu însă prescripţia nu curgea împotriva acestuia (se suspenda) doar dacă minorul nu ar fi avut reprezentant legal însă ambii părinţi sunt în viaţă iar din înscrisurile depuse la dosar reclamantul a locuit şi locuieşte în continuare împreună cu mama sa. Mai mult, chiar dacă s-ar considera că termenul de prescripţie a fost suspendat pe timpul minorităţii reclamantului, respectiv până la data 15.12. 2006 când acesta a dobândit capacitate deplină de exerciţiu împlinind vârsta de 18 ani, termenul de 3 ani introducere a acţiunii ar fi fost şi în acest caz împlinit de mult (aproximativ 8 ani)”, au motivat judecătorii hotărârea prin care au respins solicitarea tatălui, ca fiind prescrisă.