Cum aflăm ce fel de vreme va fi la iarnă. Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfantul Dumitru
Sfantul Dumitru

În fiecare an, pe 26 octombrie, creştenii ortodocşi sărbătoresc Sf. Mare Mucenic Dumitru. Toţi cei cu numele de Dumitru şi Dumitra îşi serbează miercuri ziua onomastică, iar în biserici se ţin slujbe de pomenire a morţilor.

În tradiţia populară există credinţa că în ziua de Sfântul Dumitru căldura intră în pământ, iar gerul începe să-şi arate colţii. Astfel, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Sarbatoarea Sfantului Dumitru mai este cunoscută în popor şi sub numele de Sânmedru ori Samedru, iar de ea sunt legate o serie de superstiţii şi tradiţii.

În ajunul sărbătorii, în anumite zone ale ţării sunt aprinse focuri speciale cunoscute în popor şi ca Focul lui Samedru. Focul are rol purificator şi protector, apărând împotriva relelor, a necazurilor şi ţinând la distanţă fiarele codrilor.

După ce acesta este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină ca aceasta să primească putere de a rodi. Pe 26 octombrie, iarna este „descuiată”, iar femeile dăruiesc copiilor covrigi, mere, nuci şi fructe uscate, iar bărbaţii scot tăciuni din foc pe care îi aruncă spre livezi. Toate aceste tradiţii sunt respectate pentru ca anul următor să aibă recolta bogată în fructe.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru. Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii de Sfântul Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

O altă superstiţie spune că dacă în ziua de Sfântul Dumitru vremea este înnorată, bate vântul şi plouă, înseamnă că iarna zăpezile vor fi mari. De asemenea, dacă recolta a adus gutui din belşug, se spune de asemenea că iarna va fi grea. În schimb dacă este senin, iar vremea este doar rece, înseamnă că iarna va fi mai uşoară. 

Ce nu ai voie să faci de Sfântul Dimitru

O altă tradiţie de la sate spune că de Sfântul Dumitru nu se piaptănă, iar femeile fac pomană cu grâu fiert cu unt, lapte sau brânză. În Bucovina, se zice că cine seamănă usturoiul dupa Sfântul Dumitru va avea parte numai de pagubă în anul următor, iar în Oltenia, se crede că numai cine respectă toate tradiţiile sărbătorii va fi protejat de necazuri, primejdii şi de lupi.

Ziua soroacelor

Ziua Sfântului Dumitru mai este cunoscută în popor şi ca zi a Soroacelor. Este important ca această zi să te găsească cu toate datoriile şi împrumuturile din ultimul an achitate. În caz contrar, se poate să le dai înapoi dublu. Sanmedru este, însă, şi momentul potrivit pentru noi tocmeli şi învoieli.

Vă recomandăm şi:

Naşterea Maicii Domnului, sărbătoarea care le ajută pe femei să aibă prunci

Sfântul Ilie, făcătorul de minuni şi aducătorul de ploi, sărbătorit de ortodocşi pe 20 iulie

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite