SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Adrian Duicu, baronul închis de la Mehedinţi, nu a plecat din casa părintească
0Oficial, dacă ar fi să ne luăm după declaraţia de avere a lui Adrian Duicu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, aflat acum în arestul Poliţiei Capitalei pentru infracţiuni de corupţie, domiciliul acestuia este la Orşova, într-o casă pe care a cumpărat-o în 2006 de la primarul Severinului, Constantin Gherghe.
Baronul de Mehedinţi, Adrian Duicu, are domiciliul în Orşova, pe strada Banatului nr. 2 A, într-o vilă frumuşică, cumpărată în anul 2006 de la vechiul său amic, Constantin Gherghe, primarul Severinului, la vremea respectivă viceprimar al urbei de la Dunăre. Gherghe a refuzat să spună valoarea tranzacţiei imobiliare, rezumându-se să precizeze doar că „totul a fost legal, la notarul de stat”. Între timp, valoarea imobilului a scăzut pentru că în zonă au avut loc alunecări de teren, astfel că experţii imobiliari spun că Duicu nu ar primi mai mult de 100.000 de euro pe această casă dacă ar dori să o vândă. E greu de înţeles de ce baronul Adrian Duicu a cumpărat această vilă fiindcă niciodată nu a plecat de lângă fusta mamei, iar în casa de la Orşova nu a locuit vreodată, nu i-a adus vreo îmbunătăţire.
La Orşova are sediul firmei Romrad RMN
Casei de la Orşova i-a găsit totuşi o utilitate, aici figurând sediul firmei S.C. ROMRAD RMN S.R.L., societate controlată, potrivit procurorilor DNA, de Adrian Duicu, calitatea de asociat având mama şi soţia acestuia). ROMRAD RMN SRL este firma care a adus sume colosale în buzunarului lui Adrian Duicu, prin decontarea , în perioada 2012-2013, a unor servicii medicale în cuantum foarte ridicat (aproximativ 70 la sută din totalul sumelor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate pentru întreg judeţul Mehedinţi pentru servicii paraclinice), existând suspiciunea că o parte a acestora nu au fost efectuate în realitate. Procurorii DNA au stabilit că în evidenţele S.C. ROMRAD RMN S.R.L. au fost înscrişi pacienţi fictivi şi a fost înregistrată efectuarea de investigaţii medicale care nu au fost realizate în realitate.
RMN-ul familiei Duicu funcţionează la parterul Policlinicii Judeţene din Drobeta Turnu Severin, pentru care achită o chirie Consiliului Judeţean Mehedinţi, proprietarul imobilului, de doar 600 de lei potrivit unui act adiţionat semnat cu CJ Mehedinţi la data de 24.07.2007 pentru o perioadă de 20 de ani. De la acest RMN i se trage necazul cu incompatibilitatea, ANI găsindu-l incompatibil întrucât în calitate de consilier judeţean, Adrian Duicu a în¬călcat regimul juridic privind conflictul de intere în materie administrativă. Mai exact, el a participat la deliberarea şi adop¬tarea unor hotărâri de consiliu judeţean prin care au fost apro¬bate închirierea unui teren şi vân¬zarea unor spaţii către firma ROMRAD RMN, societate la care Duicu deţinea la vremea respectivă şi calitatea de asociat. Concret, a votat cu mâna lui beneficii pentru propria firmă.
Locuieşte cu părinţii la Valea Cernei
Practic, baronul şi familia acestuia, adică soţia şi cele două fiice, locuiesc împreună cu părinţii lui Adrian Duicu în casa de la Valea Cernei. La parterul imobilului este deschis un restaurant, iar membrii familiei dorm în camerele de la etaj. De aici, din Valea Cernei, a şi fost săltat de procurorii DNA la data de 4 aprilie când au început cercetările în dosarul de corupţie, al cărui cap de afiş este.
Despre casa din Valea Cernei, unde nu o dată Duicu convoca în şedinţe staff-ul PSD şi primarii din Mehedinţi, şedinţe la care a participat în multe rânduri şi Victor Ponta, se ştie că a fost construită de familia Duicu în 1994. Casa, în vecinătatea căreia se află şi o staţie peco, a devenit celebră datorită lui Ion Duicu, tatăl baronului, care în 1998 a provocat un adevărat război între administraţiile judeţene din Mehedinţi şi Caraş Severin. Localitatea Valea Cernei, aflată la graniţa dintre Mehedinţi şi Caraş Severin, aparţine din punct de vedere administrativ judeţului Mehedinţi, numai că Ion Duicu, viceprimar al comunei cărăşene Topleţ, dorea ca afacerile sale cu petrol să fie controlate de autorităţile din Caraş Severin şi în felul acesta vroia să mute graniţa judeţului Mehedinţi.
Citiţi şi:
Reţeaua baronului PSD de Mehedinţi şi oamenii săi de încredere