Cel mai frumos parc al Severinului, lăsat de izbelişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cap păpuşă, la fund mătuşă.  Astfel s-ar putea caracteriza parcul Rozelor din Drobeta Turnu Severin, cel mai important parc al oraşului. În partea de la stradă, în dreptul Monumentului Eroilor, iarba a fost tunsă, în partea de jos a parcului, angajaţii firmei de întreţinere a spaţiilor verzi au uitat să coboare.

Parcul Rozelor a devenit raiul boschetarilor, plin de gunoaie, un loc unde îţi este teamă să păşeşti din cauza ierburilor înalte. Băncile sunt rupte, nevopsite, aleile nu sunt măturate. Nimic din frumuseţea acestui parc, amenajat odinioară după model englezesc, nu mai există, iar florile care i-au adus faima au fost înlocuite acum cu bălării.

O mică parte din parc, cea din jurul Monumentului Eroilor, arată însă impecabil. Primăria oraşului s-a îngrijit ca gazonul să fie tăiat, trandafirii udaţi şi arbuşti ornamentali toaletaţi pentru că de 9 Mai a avut loc aici ceremonialul de depunere a coroanelor, iar bălăriile nu se încadrau deloc cu momentul festiv. Oamenii care obişnuiesc să vină în parc cu copii spun că nu au mai văzut picior de muncitor de de luni de zile şi se în¬trea¬bă pe bună dreptate ce fa¬ce Primăria în acest sens. „Domnule, aşa ceva nu este posibil, noi plătim taxe şi impozite. Parcă ar fi o zonă părăsită. De ce a lăsat Primăria locul ăsta de izbelişte?“, spune un pensionar, care vine în parc cu nepoţica.

Primăria oraşului datorează însă sume uriaşe atât la firma care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi, cât şi la societatea de salubrizare a oraşului, aşa că în consecinţă şi serviciile celor doi prestatori sunt pe măsură.

Cum era odinioară

Drobeta Tumu Severin a fost un oraş al parcurilor şi al grădinilor. Ele au apărut şi s-au dezvoltat odată cu oraşul. Primul parc aparut în 1839 pe faleza Dunarii a fost Grădina publică, astăzi Parcul Dragalina ce include ruinele Cetăţii Severinului şi clădirea Palatului Cultural Theodor Costescu. Parcul Central realizat între 1899-1901, aflat în faţa Palatului Administrativ, adăposteşte busturile împăratului Traian (1906, sculptor D. Franasovici) şi al regelui Decebal (1972, sculptor M. Butunoiu).

Parcul Rozelor, cel mai mare parc al oraşului, a fost amenajat în 1912, care include azi Monumentul-criptă al Eroilor (1933) şi clădirea Hotelului Continental. Numit iniţial Parcul cel Nou sau Parcul Grecescu, s-a întins de la Băile Comunale până la Gară pe o suprafaţă de 12 ha, respectând un model de parc englezesc, plantat în principal cu trandafiri, conifere (brazi, molizi, pini), iar ornamentele şi împrejurimile cu gard viu de merişor. Materialul săditor şi florile (lalaele, zambile, narcise,mărgăritar) au fost achiziţionate de la Casa P. van der Meer din Olanda.

De la început parcul a beneficiat de alimentarea cu apă şi iluminat electric. Săptămânal, în rondul cel mare, în fiecare joi, se organiza un program de fanfară. În proiectul de înfiinţare se preconiza şi construirea unui teren de tenis şi a unui lac artificial, pentru atragerea amatorilor de sport şi care iarna ar fi putut fi folosit ca patinoar, iar vara, în lipsa apei, ca teren pentru patine cu rotile, intenţie nepusă în practică.

După primul razboi mondial, în colţul nord-estic, a fost plasat Monumentul-criptă al Eroilor mehedinţeni morţi pentru înfăptuirea României Mari.

Frumuseţea acestui colţ de rai al Severinului a fost menţinută şi de comunişti, mai ales că mulţi ani municipiul a fost condus de prim-secretarul Constantin Dinu un mare iubitor de flori. Parcul şi cafeneaua Ada-Kaleh, aflată în vecinătatea parcului, erau două puncte turistice pe care niciun străin nu le rata. După 1990, parcul a fost pe rând când lăsat de izbelişte, când îngrijit ca la carte - atunci când la cârma oraşului s-a aflat din nou Constantin Dinu.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite