Un sat pescăresc, recreat la marginea oraşului Tulcea. Obiectivul turistic va avea case reprezentative din Deltă, mori de vânt şi un bufet sătesc
0Din primăvara acestui an, turiştii care vor vizita oraşul Tulcea vor putea admira un sat tradiţional pescăresc, amenajat cu bani de la Uniunea Europeană.
La marginea oraşului Tulcea, pe drumul care leagă oraşul de Mahmudia, va fi amenajat un sat pescăresc tradiţional cu bani de la UE.
Satul, ce se va întinde pe trei hectare de teren, va avea trei alei principale ce încearcă să reconstituie braţele Dunării: Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe. Pe fiecare braţ vor fi amenajate construcţii reprezentative ale localităţilor din Delta Dunării.
Parcul va mai avea un pavilion cu arhitectura unei cherhanale, un bufet sătesc, un pavilion pentru ateliere de creaţie, două mori de vânt, un pavilion deschis ce va reproduce la scară redusă elemente arhitecturale de cult ortodox, dar şi un corp administrativ ce va funcţiona ca un centru de informare.
„Municipalitatea tulceană este preocupată să transforme oraşul Tulcea într-o staţiune turistică, iar acest obiectiv face parte din Strategia de dezvoltare a municipiului şi poate fi considerat un pas important pentru atingerea scopului nostru“, a spus viceprimarul oraşului, Stere Şacu.
Proiectul a fost realizat de Primăria Tulcea în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Asociaţia Ro-Pescador, obiectivul, realizat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.
Amenajarea satului pescăresc a costat perste 5 milioane de lei, bani europeni. Timp de cinci ani obiectivul va fi administrat de Direcţia de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului Public din cadrul Primăriei.
Satul pescăresc va putea fi vizitat cel mai probabil începând din luna martie a anului viitor.

Vă mai recomandăm:
Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României