Video Urmașul faimosului compozitor Iosif Ivanovici revine la Timișoara. Andrei Ivanovich are concert la Sinagoga din Cetate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pianistul de renume mondial Andrei Ivanovich, stră-strănepotul compozitorului Iosif Ivanovici născut în 1845 la Timişoara, va concerta din nou în orașul de Bega. Muzicianul rus vine la invitația Asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei și a Universității Politehnica din Timișoara.

Andrei Ivanovich FOTO Facebook
Andrei Ivanovich FOTO Facebook

Andrei Ivanovich, celebru pianist rus de origine română, născut la 22 mai 1968, va concerta la Timișoara, în Capitala Culturală a Europei, în 3 octombrie 2023. Recitalul strănepotul lui Iosif Ivanovici, și el muzician de talie mondială, va avea loc în Sinagoga din Cetate, în memoria lui Dinu Lipatti. 

Andrei Ivanovich s-a născut la București. Numele de familie Ivanovici a obținut o popularitate largă mulțumită străbunicului său Iosif Ivanovici, născut la Timișoara,  are a compus cunoscutul vals „Valurile Dunării”

Educația sa muzicală timpurie a început la vârstă de șase ani când a fost acceptat la liceul de muzică în București. Un an mai târziu, cu recomandarea celebrului pianist român Valentin Gheorghiu, Andrei a plecat în URSS, unde a învățat la Conservatorul din Leningrad (Sankt Petersburg). Din acest moment, viața lui a fost strâns legată de Rusia.

Andrei Ivanovici și-a desăvârșit măiestria la Academia de Muzică din Moscova și la cea din Karlsruhe. În anii de studii, a primit multe premii la concursuri naționale și internaționale de pian pentru tineret. Andrei Ivanovici a lansat 15 CD-uri de muzică de Mozart, Debussy, Mussorgsky, Prokofiev, Shchedrin, Rachmaninov, Grieg și Chopin. Este Membru al Societății Chopin. Din anul 2015, el a intrat în Consiliul Societății Rachmaninov.

Andrei Ivanovich concertează și predă cursuri de pian în întreaga lume, ca un muzician-navetist ce unește toate meridianele. Dar este legat sufletește de Conservatorul din Shanghai (China), unde predă cursuri de măiestrie artistică.

Câteva din orchestrele cu care a cântat sunt: Orchestra Națională a Filarmonicii din Sankt Petersburg Orchestra Simfonică Academică (Rusia) Orchestra St. Petersburg, Orchestra Filarmonicii Baden-Baden, Orchestra Filarmonicii din Osaka etc.

Andrei Ivanovich a concertat în premieră în România, la Timișoara, în 2019. Pianistul a fost prezent atunci la decernarea titlului de Cetăţean de Onoare post mortem compozitorului Iosif Ivanovici.

Iosif Ivanovich și Timișoara

Iosif Ivanovici s-a născut în oraşul de pe Bega în anul 1845, în vremea când Timişoara făcea parte din Imperiul Habsburgic. În 1859, la 14 ani, Iosif Ivanovici a ajuns la Galaţi (în Principatul Moldovei), în trupa de copii a Regimentului 6 Infanterie.

În anul 1900, ajunge inspector general al muzicii militare din România şi se stabileşte la Bucureşti.      

Cariera desfăşurată în ansamblurile militare i-a încurajat şi interesul pentru compoziţie, Ivanovici abordând genuri diverse, de la muzică militară (marşuri, piese pentru fanfară) la muzică uşoară (dansuri, precum vals, cadril sau polcă).  

“Valurile Dunării” a fost aleasă, din 116 compoziţii, pentru a fi imnul oficial al Expoziţiei Universale de la Paris din 1889, aceeaşi expoziţie care a marcat şi inaugurarea celebrului Turn Eiffel. 

Alegerea valsului „Valurile Dunării” să reprezinte Expoziţia Mondială de la Paris a făcut ca acestă să devină imediat cunoscut în întreaga lume, în mod special în Europa unde a devenit atât de celebru, încât începuse adesea să fie atribuit în mod eronat lui Johann Strauss-fiul, un exponent al acelei perioade şi cel care compusese un alt vals celebru – „Dunărea albastră”. 

„Valurile Dunării” a apărut în sute de aranjamente orchestrale şi de interpretare. În România îl găsim în interpretarea Corinei Chiriac sau a Ioanei Radu. Soprana coreeană Yun Sim-deok a transformat valsul într-o poveste tristă, „Imnul morţii”.

Datorită funcţiilor deţinute în armată, Iosif Ivanovici intră în contact şi cu Casa Regală a României, scriind câteva lucrări pentru Palat, precum “Farmecul Peleşului”, “Carmen Sylva”, “Balul Reginei”, “Carol Marş”, “Les adores” sau “Souvenir de Sinaia”.

Iosif Ivanovici avea să moară în 1902, la Bucureşti. A lăsat moştenire lumii întregi peste 350 de compoziţii muzicale valoroase. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite