SUBIECT CERUT DE CITITORI Festivalul de Operă şi Operetă a devenit tradiţie
0Evenimentul cultural care se desfăşoară în Parcul Rozelor a ajuns la a VI-a ediţie. Festivalul de Operă şi Operetă organizat de Opera Română din Timişoara umple, în calendarul melomanilor, golul lăsat de pauza dintre stagiuni.
În această seară s-a încheiat ediţia cu numărul şase a festivalului care strânge zeci de mii de spectatori pe parcursul celor patru zile de reprezentaţii. „Festivalul s-a bucurat de un succes formidabil, ca şi în ceilalţi ani, de altfel. Putem spune că Festivalul a devenit deja o tradiţie şi ne bucurăm că numărul de spectatori a crescut de la an la an. Este greu să avem o cifră exactă, pentru că intrarea este liberă, însă pentru concertele din acest an s-a estimat o cifră de aproximativ 3.000 de spectatori pentru fiecare seară”, a spus Corneliu Murgu, directorul Operei Române din Timişoara.
Festivalul organizat cu sprijinul Primăriei Timişoara, al Casei de Cultură a Municipiului şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional a început joi, cu opera „Carmen”. Ziua de vineri a programat „Văduva veselă”, în timp ce sâmbătă baletul a fost în prim-plan. Duminică au fost chiar două spectacole, „Motanul încălţat” fiind programat la prânz, iar festivalul s-a încheiat cu „My Fair Lady”, musicalul bazat pe „Pygmalion”, de George Bernard Shaw.
Noutăţi în program
Fiecare ediţie are ceva nou faţă de cele precedente, iar de această dată inovaţia a fost un spectacol dedicat exclusiv copiilor. „Am avut invitaţi din străinătate, Ansamblul de Balet din St. Pölten, cu care am colaborat la un important festival din Austria, iar ca o noutate pentru această ediţie am programat şi un spectacol pentru copii, duminica la prânz”, a declarat Corneliu Murgu. Cu Festivalul de Operă şi Operetă 2010 abia încheiat, organizatorii se gândesc deja la următoarea ediţie. „Să vedem ce aduce anul viitor, pentru că totul depinde de bani, să vedem care va fi bugetul. Indiferent ce va fi, noi vrem să continuăm, vom lupta pentru a păstra tradiţia”, a mai spus directorul Operei.
„Aş vrea să citesc despre organizarea evenimentelor culturale din oraş“.
Ştefania Corina Chelaru, profesoară