Sirienii din Timişoara pregătesc un miting în faţa Consulatului Germaniei: „Era mai simplu să-l elimine pe al-Assad, dar nu a existat interesul petrolului“
0Sirienii din România pregătesc un TIR cu ajutoare pentru refugiaţii care se află în tabăra din Ungaria, de la graniţa cu Serbia, dar anunţă şi un miting în faţa Consulatului German din Timişoara, prin care vor să mulţumească poporului german pentru felul în care i-au primit pe imigranţi.
Reprezentanţii comunităţii musulmane din Timişoara se pregătesc să ducă în Ungaria în jur de trei tone de ajutoare pentru refugiaţii care se află în tabăra de la graniţa cu Serbia. La încărcarea unui TIR cu alimente, apă, îmbrăcăminte şi altele obiecte de necesitate, au contribuit oameni de afaceri din toată România. Transportul vine într-un moment în care au fost cazuri în care refugiaţii sirieni au refuzat ajutoarele de la „Crucea Roşie” pe motiv că aveau pe cutii însemne creştine. De transportul se ocupă Ziad al Massalmeh, preşedintele Ligii Siria Liberă.
„Nu trebuie să aşteptăm ajutor doar de la alţii. Şi noi îi susţinem pe compatrioţi. De asta am iniţiat acest transport de ajutoare pentru refugiaţii din Ungaria. Sirienii din România sunt dispuşi să îi ajute cum şi cât pot. Noi suntem dispuşi să îi ajutăm şi pe cei care se refugiază în România. Fiecare cu ce posibilităţi are, cu un loc de muncă, cu ce se poate”, a declarat Ziad al Massalmeh, care a venit din Siria, la Timişoara, în urmă cu 30 de ani, pentru a studia Medicina.
Miting de mulţumire la Consulatul German din Timişoara
Comunitatea sirienă din Timişoara, una din cele mai numeroase din ţară, care numără în jur de 500 de persoane, pregătesc o manifestaţie în faţa Consulatului Republicii Germania, de la Timişoara. Ei vor să mulţumească Germaniei pentru că i-au primit cu braţele deschise pe conaţionalii lor.
„Noi, cei de la Liga Siria Liberă, vrem să mulţumim Guvernului German pentru ajutorul pe care l-a oferit cetăţenilor sirieni care se refugiază din cauza războiului. Este impresionant ceea ce au făcut germanii pentru refugiaţi. Vom înmâna o scrisoare de mulţumire consulului general al Germania de la Timişoara”, a mai spus Ziad al Massalmeh.
Sirienii din Timişoara au ieşit şi cu alte ocazii în stradă
Mitingul sirienilor de la Cosnulatul Germania va avea loc vineri, începând de la ora 15.
„Era mai simplu să-l elimine pe Bashar al Assad”
Ziad al Massalmeh susţine că ţările occidentale şi America ar fi putut evita criza refugiaţilor dacă l-ar fi înlăturat pe dictatorul Bashar al Assad, însă, sirienii au constat că nu s-a dorit acest lucru. „Este o tragedie umanitară, oamenii sunt forţaţi să plece din ţara lor. S-a dorit realizarea unui dezechilibru demografic în Siria. Regimul al Assad a dorit să scape de opozanţi şi acum se bucură. Am discutat mult pe tema această, era mai simplu să-l elimine pe al Assad, decât Uniunea Europeană să se trezească cu milioane de refugiaţi pe cap. Dar nu au avut interes, nu au petrol şi alte resurse de care să fie interesaţi”, a afirmat al Massalmeh.
Omul de afaceri sirian crede că mai există ceva în spatele acestei crize, despre care nu se prea vorbeşte:
„Regimul Bashar al Assad este susţinut foarte tare de Rusia. Pe de altă parte, rebelii sunt susţinuţi de America. Este clar că şi aici avem de-a face cu un război rece dintre cele două mari puteri. Cine plăteşte factura? Cetăţenii, civlii!”, a adăugat Ziad al Massalmenh.
„România va primi între 1.500-2.000 de refugiaţi, care vor fi aduşi din diferite tabere”
Din informaţiile pe care le deţin sirienii din România, în scurt timp se va ajunge ca şi ţara noastră să primească refugiaţi. „România nu este o ţintă pentru refugiaţi. Vin foarte puţini, în special cei care au rude aici. România este o ţară săracă, nu are posibilitatea să îi ajute, nu are resurse financiare. În Germania, refugiaţii primesc 700 de euro, aici în România un refugiat are alocat 10 lei pe zi. Dar noi avem informaţii că la un moment dat România va primi între 1.500-2.000 de refugiaţi, care vor fi aduşi din diferite tabere”, a mai declarat Ziad al Massalmeh.
“Orice tânăr care este suspectat că ar fi împotriva regimului este închis sau omorât”
Abdul Rahim este un om de afaceri sirian în Timişoara. Părinţii şi fraţii acestuia se află în Siria, într-un oraş controlat de forţele guvernamentale.
„Ei nu pot pleca din oraş. Acesta se află în mâinile lui al Assad. Nu pot vorbi, nu pot face nimic. Orice tânăr care este suspectat că ar fi împotriva regimului este închis sau omorât. Oamenii stau cu frica. Sunt foarte puţine produse pe care le pot cumpăra şi totul este extrem de scump. Dacă înainte o pâine costa, să zicem în lei, un leu, acum costă 15 lei. E dezastru”, a declarat Abdul Rahim, membru şi el în Liga Siria Liberă.
Abdul Rahim (primul din grupul celor trei sirieni) la Moscheea din Timişoara
Rahim povesteşte că din 25 de milioane de persoane, cât avea populaţia Siriei în urmă cu cinci ani – când a început revoluţia, şase milioane au părăsit deja ţara. Aceştia vor fi urmaţi de alţi şi alţi refugiaţi.
„E un război total. Tot felul de terorişti intră în ţară, din Irak şi din alte state, pentru a lupta alături de regimul al Assad, care s-a instaurat în anul 2000. Cu toate astea, ei deţin doar 25% din teritoriul Siriei, cu tot cu capitala Damasc. Restul aparţine revoluţionarilor, care însă pierd teren. Ar avea nevoie de rachete antiaeriene, pentru că guvernul bombardează tot cu avoanele. Interesant este că alături de Assad luptă şi armata specială a Iranului. Ei fac planurile în Siria”, a povestit Abdul Rahim.
Sirianul din Timişoara nu vede o rezolvare a crizei fără ca marile puteri să se înţeleagă în problema Siriană.
„Ceea ce face Germania este un lucru omenesc, normal. Oamenii vor să scape de moarte. Din păcate nu puterile mari nu au fost serioase în cazul Siriei, fiecare şi-a urmărit interesele. În acest timp, dictatorul poartă un război cu poporul său”, a mai spus Abdul Rahim.
Musulmanii din Timişoara
Timişoara este unul din centrele importante ale musulmanilor din România. În capitala Banatului trăiesc aproximativ 1.500 de islamici, iar pe lângă ei se află şi câteva sute de studenţi, în special din Tunisia şi India, aflaţi temporar aici.
Musulmanii din Timişoara se roagă la Moscheea de pe strada Ştefan Stîncă
În anii '80, studenţii veniţi la Timişoara, în special din Yemen, Palestina şi Sudan, au transformat în sală de rugăciune o cameră de cămin, unde se rugau în fiecare vineri. După Revoluţie le-a fost luată sala, iar în 1992 s-a amenajat o moschee, din donaţiile oamenilor de afaceri. Comunitatea arabilor din Timişoara reprezintă cel mai important grup etnic format în zona de vest a ţării în ultimii 20 de ani. Cei mai mulţi provin din Palestina şi Siria. Sunt însă şi din Irak, Libia, Egipt, iar în număr mai mic din Maroc şi Tunisia.
Citiţi şi:
Preşedintele Ligii Siria Liberă din Timişoara: „Condamnăm orice act terorist în numele islamului. Este o religie a păcii, a toleranţei şi a iubirii”
Imamul din Timişoara: „Teroriştii scot din context versetele Coranului şi manipulează pentru interesele lor“