PORTRET: Alex Ilinca este pictorul de la casa de copii

Timişoreanul a avut o copilărie grea, crescând în orfelinate de la vârsta de doi ani. Aici, tânărul şi-a descoperit talentul la pictură.

Profil:
Născut. 27.06.1988, Timişoara
Studii. Şcoala Profesională
Carieră. Muncitor la fabrica de pantofi
Familie. Necăsătorit

Băiatul, care acum locuieşte la Lugoj, a fost născut de mama sa la vârsta de doar 14 ani. Timp de doi ani a stat în Timişoara la spital, de unde o familie de danezi a vrut să îl înfieze. Mama acestuia nu a fost însă de acord, iar într-o zi l-a dus într-un centru de plasament la Lugoj. „Mi-a spus că o să vină mâine zi să mă ia. Am tot aşteptat, dar nu a mai venit nimeni. Mă uitam la alţi copii care aveau vizite. Eu de mic până la 14 ani tot am sperat să vină cineva”, a mărturisit Alex. Între timp, mama băiatului, care acum locuieşte la Satchinez, s-a recăsătorit şi a mai făcut patru copii.

Tânărul a aşteptat 15 ani ca să îşi revadă mama, pe care a primit-o cu braţele deschise. „Înainte să o văd mi-a trimis o scrisoare. Mi-a zis să am grijă de mine şi să fiu băiat cuminte. Când am împlinit 17 ani m-am întâlnit cu mama. Am fost bucuros că am văzut-o”, a mai spus tânărul. Acesta a adăugat că nu o judecă pentru că l-a părăsit. „Alţii o judecau că m-a lăsat la casa de copii, dar eu de ce să o judec? Pentru că mi-a dat viaţă? Înţeleg situaţia ei de atunci şi încerc să o ajut cum pot” , a mai spus Alex.

Tortura din orfelinat

Tânărul, care are acum 22 de ani, un job stabil şi locuieşte într-un centru pentru tinerii ieşiţi din centrele de plasament, arată cum sunt trataţi copiii nimănui din orfelinate. Alex a  mărturisit că a simţit pe pielea lui bătăile şi chinurile. „Am primit o perche de pantofi care aveau un cui ieşit şi mă înţepau foarte tare. Când a venit o englezoaică i-am zis, iar după ce a plecat ea am luat bătaie pentru că am îndrăznit să-i zic”, a mai spus tânărul. Acesta a mai arătat cum a fost odată bătut cu un şlap de cauciuc peste faţă, iar când a fost întrebat la şcoală ce are, i-a fost frică să spună. Bătăile pe tălpi, îngenuncherea şi sperieturile au fost alte modele de educaţie din centrele de plasament. „Se întâmpla şi să ni se fure din mâncare”, a mai mărturisit Alex.

Talentat la desen

În toate aceste perioade grele s-au găsit însă şi oameni cu suflet mare care i-au fost mamă şi tată băiatului. În clasa a treia, acesta şi-a descoperit talentul pentru desen. „La început făceam lăbuţe de câini. Mă uitam la ceva şi simţeam nevoia imensă să desenez”, a spus Alex. Acesta pictează peisaje, face portretele prietenilor, iar visul său este de a reuşi să progreseze în pictură. „Îmi place foarte mult să pictez peisaje, dar toate sunt scumpe şi deocamdată nu am sprijin. Eu nu caut bani, dar mi-aş dori să fac o expoziţie la o galerie de artă”, a spus Alex.

Întrebări şi răspunsuri

Ce îţi doreşti pentru viitor?
Nu fac planuri. Viitorul mi-l face Dumnezeu, dar mi-aş dori să pictez mult şi să ajung departe cu pictura.
Cum ai reuşit să depăşeşti condiţiile din orfelinat?
Dumnezeu m-a ajutat. Au fost şi oameni buni care m-au sprijinit. Era o femeie care m-a ajutat foarte mult. Când a fost ziua mea l-a adus pe primar. Când eram la spital îmi aducea fructe. Sunt lucruri care contează pentru un copil care nu are pe nimeni.
Care e sfatul tău pentru copiii centru de plasament?
Copiii să se ferească de abuzuri. Să se ferească de alcool. Să nu se lase bătuţi, să fie uniţi. Am trăit printre copii care nu au avut nici ei familii, dar fiecare are un talent.

Ce-i place
„Acum şase ani mi-am mai descoperit un talent. Am făcut din plastilină un cap şi m-am bucurat că mai pot să fac ceva, să modelez. Îmi place să merg la biserică, să am prieteni şi să am pe cineva care să mă sprijine”, a spus tânărul.

Ce nu-i place
„Nu-mi place să fac clădiri în picturi. Nu-mi place matematica. Nu-mi place că aud înjurături în jurul meu”, a spus tânărul.